Din porțelanul clipei asudate
Tânjesc să îmi însușesc un ciob ștrengar,
Misiune grea, căci sunt amanetate
Și zac depozitate într-un hangar.
Număr, o săptămână, cioburi gri,
Durerea elegantă se prezintă.
Zile-alterate respiră ca tigri
Ce mușcă din timpul devenit țintă.
Doar ora, îmbrăcată în alb prezent,
Lenevește pe o dulce silabă.
Timpul? E cavalerul omniprezent
Îndrăgostit de o secundă slabă.
Pe-această axă sinusoidală
Trecutul e ca focul ce mocnește,
Viitorul apasă pe-o pedală
Și de minute, prezentu-l golește.
Ciobul ștrengar, din clipa inițială,
Aruncă voalul tăcerii în valuri.
Se apropie, îl iau blând în poală,
Dornic de nemurirea din peneluri.
-->
Comentarii