Halucinând albastru

Halucinând albastru

albastru.jpg?w=446&h=288&width=300 


Mă-mbăt în absolutul pur,
albastru. Și, ceața din jur,
mă farmecă; când, fără rost,
dispare-n trup sleit, anost.

Înnebunind sub cerul surd,
învălui noaptea. Și, absurd,
mă zbat în dor, izind pustiu
pe-un cer de stele, fumuriu.

Mă-mbăt, credință și altar,
cu rugă goală. Și, amar,
din infinit de-albastru plin,
mă sparg în cioburi, anonim.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->