Horă

[Roșca Lucian Andrei]

Horă≪—Sub piatra grea a vieții răsuflă obositPoporul umilinții ce-acum fu biruit!Și ridicându-mi spada ipocriziei, vai!Îi voi lua căpățâna ca Basta lui Mihai!Cu cântece de leagăn și basme de copiiVoi amăgi românul și îl voi adormi.Va crede că-i sunt mamă— bună și iubitoare :Sub masca inocenței voi fi învingătoare!Eu “cântec fericirii” cu drag i-oi recita;Dar gheara-mi suferinței, încet l-o sufoca!Cu vorbe dulci ce zboară, suav l-oi îmbătaSă nu se mai deștepte, să-și uite țara sa!Prin vis ca fumul negru, îi voi șopti amar:Românul meu, esti liber: urăște-ți țara,dar!În foc aruncă-ți ia! Eroii-ț-s în zadar!Iad iți e România! Vino la mine, dar!>>Și-ncepe arahnida cu sute de picioareRomânul să-l sufoce, cu pânza-l înfășoare!Dară din veac e scris că pânza cât de groasă,Cu-n simplu dat din deget, îndată va fi ștearsă!“ —Destul!”Se ridicară din mii mormint-eroi!Cu crucea la subsoară, speriar’ pe zgripțuroi !Și plini de strălucire, mai că gâdilarăGenele lor lipite ce încă dormitară…—Scai al pustiirii cu zeci, sute de ghimpiCe chinui românii de zeci de răstimpi!Sculați din morminte ne aflăm acumȘi te vom ucide cât ai spune :”scrum”!—Eu ți-s Burebista! Iți mai amintești?Cu steagul din lup, am biruit oști!Dacia străbună am întemeiatCe-acu-n România a reînviat!—Ego sum Traian , Romei împărat!Și-acestui popor grai latin am dat!De nu-ți vei lua gheara de pe-al său grumazȘaișpe legiuni vor fi-al tău necaz!—Iară eu sunt Mircea, Bătrân mi se spune:Învins-am păgânii cu înțelepciune!Om fi noi puțini, da-mi zice experiența:Nu contează multul, ci inteligența!—Io, Ștefan Voievod, spada oi lua din șoldȘ apa Prutului cuminti, seca-va la al meu imbold!Iar țâi, fiarî hâdî, capu’ ți l-oi zbura:Cu postu’, rugășiunea din mânăstirea mia!Cî io făcui Molduova un nou IerusalimUndi-nflorirî moaști curati ca un crin!În mânăstirea mia școlili sî născurî,Dând la popor iubit un dram di-nvățăturî!—Aci-s și eu, Avram, suflând tulnic de brad!Doinița mea valahi o cânt’ de la Brașov pân’ la Arad!Și-n Țara Moților, ca brazii, românii veșnic vor fi viil!C-aice-s Dacia străbună, cu Miorița șiciobanii!Treimea-ntregitoare cu stindard întreitSe arătă înaltă și de nebiruit:Mihai și Cuza stau ‘prejur lui FerdinandTunând cu glas de fier:”—Junctis viribus, frater!”Ș-Ecaterina vine cu suflet de războinic:“—Pe-aicea nu se trece!” strigă cu glas puternic!Din cer, cu chip de sfântă, pe cap având coroană,Se arătă Maria – Regina:chip d-icoană!În ia ei curată, cu trenă de mătase,Părea o lin’ cascadă în șiruri unduioase:≪Tu, țara mea de glorii, te binecuvântez!Să ai mirosul florii, din morți să înviezi! ≫—Deșteaptă-te, române ! Fecioara-s, Maica ta!Grădina mea-i aicea și-n veci va fi așa!Căci umărul mi-ii umed de lacrimi de româniJertfiți pe-altarul luptei, prigoniți de străini!La inima-mi de mamă din veci se-adună miiRomânii să mă roage să le-ntind miluiri!Iar eu, cu ochi de rai, speranța le-o răsar!‘Mpotrivă să le stai, îți spun, e în zadar!Că scăzură cei buni, răii să mulțârăDe stricară lumea și o împuțâră!Dar Fiul meu e tare și are braț înaltPoporul să îl scape de orice rău asalt!De la Nicula, Putna se ridicau călugăriCe-au scris istorii sfinte românelor meleaguriȘi preoți în stihar luând Crucea drept baltagO-nfinseră-n tâlhar cum e pe munte steag!Mii românii din rai, sfințiți se arătarăPrivind la neagra fiară, tăios o înfruntară:≪—Poporul cel valah este credinciosVeșnic doar Treimii și lui Domn Hristos! ≫Și cade fiara moartă, răpusă de iubireaA bravilor români ce-au făurit unirea.Și se trezi poporul, cândva mult umilit :Acu-i râdea sorocul, căci țara s-a unit!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]