HRISTOS A INVIAT!

1939313952?profile=original

de Alexandru Vlahuta


Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un duşman au văzut în Fiul
Dulgherului din Nazareth!

El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colindă lumea
Şi mulţi hulesc în urma lui.

Şi multi cu pietre îl alungă
Şi râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbeşte tuturora -
Atotputernic şi smerit!

El orbilor le dă lumină,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.

Şi tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc -
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.


Urascăa-lL cei fără de lege...
Cei pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.

Din toată lumea asupriţii
În jurul Lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amuţit:

"Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc"...

Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari Te-au pus.

Au ras şi te-au scuipat în faţă
Din spini cunună ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie
Stăpâni desupră-ţi s-au crezut...

Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi...

S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,

Şi valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.

Voi toţi, ce-ati plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-nghenunchere
Sculaţi... Christos a Inviat!
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->