în curând s-ar putea să plec ilegal
fără să mă-ntreb dacă iubesc acest timp sulfuric
nu respir cu o parte din mine
și doar zidul îmi gâtuie țipătul pisându-l
în oase fragile
invoc focul să descuie orizontul
îmbrăcată în verde port pelerină de liliac înflorit
peste noaptea care înghite artere
în îmbrățișare mi-era atât de cald cândva
dar am știut doar când mi-au fost amputate brațele
nefiresc s-a mărit spațiul dintre aproapele meu
și cel ce îmi poartă numele
pe talpa apusului
doar focul nu-mi lasă-n furtună genunchii
durerea în exces bruiază graiul vulturilor și nu mai înotăm în aceeași vocală
crește ca o maree culpa de-a nu avea anotimpuri
în privirea opacă
orbirea otrăvește carnea
violent ne urâm aerul care ne leagă plămânii
și strivim floarea de pe partea cealaltă-a planetei
pentru a ne vedea culoarea puterii
și-a ascunde abisul
focul știe să cânte la strună virgină cerul din pântec
nu putem cumpăra parfumul unei iubiri
fără să-i bem infinitul din pupă
în vertebre plouă endemic cu oameni de ceață și universul
e lestul din glezna fisurată
sunt singur cum ne știam de din vremi contaminate de ură
niciunul din mine n-ar vrea să-și spele degetele
în apele focului din stigmate
cu voluptate mă ucid în oglindă
mâini curate plivesc mântuirea noului soare
eu ridic jarul pe limbă
sub mască transpiră o agonie prea mare
pentru gura sfârtecată de clipă
fără să mă-ntreb dacă iubesc acest timp sulfuric
nu respir cu o parte din mine
și doar zidul îmi gâtuie țipătul pisându-l
în oase fragile
invoc focul să descuie orizontul
îmbrăcată în verde port pelerină de liliac înflorit
peste noaptea care înghite artere
în îmbrățișare mi-era atât de cald cândva
dar am știut doar când mi-au fost amputate brațele
nefiresc s-a mărit spațiul dintre aproapele meu
și cel ce îmi poartă numele
pe talpa apusului
doar focul nu-mi lasă-n furtună genunchii
durerea în exces bruiază graiul vulturilor și nu mai înotăm în aceeași vocală
crește ca o maree culpa de-a nu avea anotimpuri
în privirea opacă
orbirea otrăvește carnea
violent ne urâm aerul care ne leagă plămânii
și strivim floarea de pe partea cealaltă-a planetei
pentru a ne vedea culoarea puterii
și-a ascunde abisul
focul știe să cânte la strună virgină cerul din pântec
nu putem cumpăra parfumul unei iubiri
fără să-i bem infinitul din pupă
în vertebre plouă endemic cu oameni de ceață și universul
e lestul din glezna fisurată
sunt singur cum ne știam de din vremi contaminate de ură
niciunul din mine n-ar vrea să-și spele degetele
în apele focului din stigmate
cu voluptate mă ucid în oglindă
mâini curate plivesc mântuirea noului soare
eu ridic jarul pe limbă
sub mască transpiră o agonie prea mare
pentru gura sfârtecată de clipă
-->
Comentarii
Mă străduiesc, Paule! Această poezie va face parte dintr-un volum „dedicat” acestui virus ce ne răstoarnă templele de mucava! Cum am 37 (obsesia numerelor) cum îl scot! Se coace... hi,hi,hi la temperatura disoluției!.........
Poate un nou volum, Gerra?
Această reîntâlnire pentru mine este mai mult decât benefică.
Sărut mâna!
Mă străduiesc Florine să întorc pietrele drumului, să caut nevăzutele respirări ale adâncului... Nu știu de e o dovadă de inteligență, cât un mod de-a inspira energia acestei dimensiuni... Altfel doar un nod din plasa christică a luminii, ce dureros se destramă pe sine câteodat!....
Bucuroasă de reîntâlnire!
Elementul forță în poemele purtând amprenta Gera Orivera - Maria Chindea: Inteligența!
Restul curge de la sine. Sinele Mariei Chindea!
Felicitări, Maria!