Ți-ar plăcea

Ți-ar plăcea


Ți-ar plăcea să te ating ca și cum aș fi orb
pe deschiderea de necuprins a inimii tale
și să mă plimb cu mintea și cu mâinile
peste netezimile ființei ?
Atunci inima mea s-ar vindeca în setea de fericire
sub nepotolita cunoaștere a mâinilor
atât de dornice de iubire.
Bucuroasă de bogăția tumultoasă a trupului tău
ființa mea te va cuprinde în lumina ei de iubire
ca pe o rugă adusă Pământului și cerului
în slavă.
Vreau să te colorez în culorile sufletului meu
în lumini și nuanțe strălucitoare, dând sânilor tăi
rotundul fructelor ca să pot să îți iau zâmbetul
în căușul palmelor mele și să îți sorb
nemurirea.
Ființa mea prea strâmtă își va deschide toate
porțile,păstrându-și doar aurul pur al sufletului
ca să te soarbă într-un spațiu numit inimă,
tot mai mult și mai mult.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->