ȘI DIN TĂCERI.

ȘI DIN TĂCERI...



Eu am să mușc tăceri, la fel și din durere
înspre rotundul stării într-un surâs cu tine
când lacrima din ochi va curge adiere,
o lume-a mea iubire doar ție-ți apatine.
Voi ancora la maluri din taina sfântă-a mării
surâsul îți va umple și ființa și-așteptarea
și pline de tandrețe săruturile zării
vor șterge umbre reci înmugurind cărarea.
Voi face timpuri teamă ca să rodească-n rânduri,
în largul mării tale scriind jurnal-iubire
să simți că mi-ești liman și-n viață și în gânduri
că-ncaruntesc în palme dorințe de rostire.
Și-apoi din neguri reci pe suflet fără fund
voi izvorî izvoare,ca să îmi cânt iubirea
prin unda lor tăcută, sub tremurul lor blând,
să te sărut adâncuri și să îți mângâi firea!

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->