În primele zile de independenţă,
nou-născutul îşi plânge protecţia cordonului ombilical;
Copiii plâng cu mofturi pentru a se face prezenţi
şi pentru a-şi ţine autoritari în frâu părinţii neascultători.
Părinţii îşi plâng unele lipsuri
şi lipsa părinţilor...
Şi stelele plâng...
Pe cioturi de cruci fără nume,
îşi plâng durerea oaselor amestecate cu tină
în casele pecetluite,
peste care au năpădit otrăvuri verzi,
în locul florilor recunoştinţei.
Şi cerul plânge...
cu ochi mari sau aşchii de apă,
iar florile plâng cu lacrimi de rouă,
înainte de apariţia unui nou început.
Şi pământul plânge...
cu lacrimile sângelui
scurs din sacrificii şi chin,
plânge cu lacrimile boabelor de grâu,
sau cu sudoarea frunţii ostenite...
Şi pomul plânge cu bănuţii aurii
după verdele crud.
Pădurea, îngenunchiată de topoare,
plânge după bruma stratului de viaţă
găurit pe vârful munţilor dezgoliţi,
iar marea plânge în hohote de valuri,
protestând înspumată, când vine din larg
şi se retrage umilă de la ţărm,
fără nici un răspuns.
Şi eu plâng, şi tu plângi, şi el plânge...
Să nu plângem noi, să nu plângeţi voi,
să nu plângă ei sau ele,
şi... nici stelele să nu plângă!
-->
Comentarii