Ia-mă în brațe, tu, copilărie!
Ninge cu flori de vis și fulgi de-argint
Pe ulița spre casa părintească,
M-aplec să îi adun, să îi ating,
Răcoarea lor să mă adăpostească.
O sanie mi-e-n gând, pe derdeluș
Așa cum o știam demult... odată,
Când adunam bujori din nori de pluș
Pe fața-mi rumenă de ger brăzdată!
O palmă de omăt primesc în dar
De la vecinul, Omul de Zăpadă,
Să-l ocolesc, a fost însă-n zadar
Și l-am luat în brațe-n plină zarvă
Când speriați de câinii de prin sat
Ne ascundeam sub mantia-nserării,
Și-nvăluiți de plânset și oftat
Cătam drumul spre casă-n largul zării!
Acum e seară și parc-aud lătrat
Și vuiet de sanceu din dealul viei,
Aș vrea să fie totu-adevărat...
Ia-mă în brațe, tu, copilărie!
Și-ascunde-mă prin râsetele tale,
Prin certurile mamei când greșesc,
În clipele cu doamna-nvățătoare,
Și-ți jur că n-o să te mai părăsesc!
Lili Șipoteanu
-->
Comentarii
Îți mulțumesc pentru aprecieri și te îmbrățișez cu drag, Gabi!
Felicitări sincere!
Multumesc, Lenus, pentru lectură și apreciere!
Frumoase versuri!