ninge
era toamnă și amin,
iată c-a venit și iarna,
noi călare pe destin,
am deschis deja povarna.
arde doar un crin în sobă,
cu cenușa pe grătar,
căntă-mi, îmbrăcat în robă,
tu, sărmane, lăutar.
zi-mi de moarte, zi-mi de viață,
să mă răcoresc acum,
hai s-o luăm de dimineață
că s-a rupt căruța-n drum.
totul parcă e miraj,
fluturi albi și vrăbii bete,
toate în pelerinaj,
umplu câmpul de confete.
hai să bem în prag de seară,
moartea sună prin odăi,
iară tu să-mi cazi povară,
tu, cu ochișorii tăi!
ninge la paseri flaminge
și ferestrele se sting,
vine iarna, ninge, ninge,
între yang și între yng.
tu, cu surâsul pe buze,
stai agale și privești,
este umbra unei frunze
ce se-ascunde în povești.
sâmbătă, 23 noiembrie 2013
-->
Comentarii
Mulțumiri Elena.
Ce frumos aţi făcut primire iernii în minunatul vers clasic! Mulţumesc!!
Mulțumesc Lenuș.
Superb poem!