iarna-n fanar
ce liniște albă a căzut peste lume
în acest fanar murdar cu sclipici de tinichea,
e semn de iarnă, cerul s-a mutat mai sus,
zăpezile cad năluce în cuiburi de viscol,
hai să uităm de noi, iubito,
să ne mutăm pe alt tărâm cu sălciile
ca mătasea unde vom desfrunzi pomii lunii
și vom face din ei harphe orfeice,
unde timpul se face rază de soare,
clădind din cioburi de lumină palate de argint,
acolo la margini de tăceri,
să ne iubim ca doi nebuni, eu prunc inconștient
și tu marmură vie cu ochii în haos,
adăpostiți la pomul paradisiac al păcatului,
acolo aș vrea să ne găsească
surâsul morții, prințesă inocentă,
hăituiți de spaime, zăvorâți unul în trupul celuilalt…
geme cronos în liniștea limpede
a începuturlui de iarnă,
ajunge atâta nebunie de alb,
pentru tine va trebui să chem ursitorile
în amurg sângerat să-ți ghicească pe linia vieții
toate misterele ascunse-n păcat,
zăpada a ucis o floare nebună,
clavecinul cântă pe lacrimi de dor,
unde sunt iernile de-altădată
cu nebunia lor când ne tăvăleam prin zăpadă,
parcă ieri cădea seara-ntr-o piesă de ibsen,
parcă ieri cavaleri ai ninsorii,
cântăreau în somn talerul visului nostru.
luni, 25 noiembrie 2013
-->
Comentarii
Toată admiraţia pentru aceste minunate versuri!