Mi-am schimbat un timp numele îmbrăţişării.
E-un mister chiar şi numele meu,
însă după asta, nu mai puteam fi eu.
Mi-am schimbat înfăţişarea, ziua naşterii,
mutându-mă de-a binelea, pe alt tărâm,
alţi oameni, altă viaţă, cer, altfel de pâine.
Pe căi împleticite şi-n haine străine
alergam-napoi, ca să mă regăsesc pe mine...
Cu braţele întinse către mine însumi,
mă întâlneam îmbrăţişându-mă, în ireale lumi.
Când mă pierdeam din propriile mâini,
mă căutam iar, uitând ce am găsit;
era fără de importanţă ce găseam.
Un copil îndepărtat mă ruga zâmbind,
să-i dau un petec de iarbă împrumut,
pe planeta-i uscată era un simplu deţinut.
Am ajuns bătrân, cu veacuri multe-n urmă...
scotocind în malul mării, pentru o zi de ieri.
Găsisem doar una, nenorocită, rămasă de ocară!
Nemâncat, obosit, am urcat muntele dăruit nopţii,
aşteptând ziua de mâine ca toţi cerşetorii,
dezlegat ca să mor, pentru a doua oară.
sursa foto: internet
-->
Comentarii
Încântat de rezonanţe, vibraţii... asemănătore... mulţumesc cu drag, pentru paşi în şoaptă, printre gândurile mele. Mare invitaţie la cafea: Emilia , Ioan, Gabriela şi Lilioara, + îmbrăţişare!
Superb poemul, felicitari sincere!
,,Nemâncat, obosit, am urcat muntele dăruit nopţii,
aşteptând ziua de mâine ca toţi cerşetorii,
dezlegat ca să mor, pentru a doua oară."
Spune mult acest mesaj... semn de lectură şi apreciere...