pe tărâmuri fără constrângeri
voind să-mi vindec realitatea de-aici
tot uitându-mă în urmă
unde alergau sfidătorii
invidioşii
aroganţii
m-a rănit tristeţea
şi neputinţa de a face în jur
grădini cu nemuritoare
am emigrat de-atâtea ori
întinzând mâinle de-nconjurau
ecuatorul de câteva lungimi
voind să găsesc liniştea
tot uitându-mă în urmă
unde alergau profitorii
îmbuibaţii
nemunciţii
m-a rănit strigătul surd
şi-am murit pe locul predestinat
grădinilor cu nemuritoare
Comentarii
Mulțumiri, domnule Muntean! Imagoni memorabile...
Mulțumiri domnule Katin!
este adevărat ca într-o logica a unei justiții umane imuabile în urma va rămâne acea gloata a celor destinați prin esența făpturii lor unei pieiri definitive iar undeva exista cu siguranță:
locul predestinat
grădinilor cu nemuritoare...cu prețuire!