Implantul demnității
Vrei să accepți monologul ceții
pe aleea identității pierdute,
când
traiectoria mugurilor copți la soare oftează după curaj?
Să investești voință
în capitalul de iubire al crizantemelor albe?
Privește... când inerția doarme,
munții
își plimbă ființa pe ideile acoperite cu speranțe.
Stelele zâmbesc
aviatorului
accesând armonia secundelor.
Pe talerele prospețimii, cuprins între două anotimpuri,
echilibrul
imortalizează momentul.
Tăcerea echidistantă
se tratează
cu spontaneitate în cabinetul medical
construit preventiv
pentru
cosmetizarea coloanei vertebrale.
-->
Comentarii
Cred că omul îşi implantează demnitatea în funcţie de împrejurările prin care trece, indiferent de ceaţă sau de alte lucruri, dar şi de multe ori, datorită mândriei prea mari, peste măsură, şi-o impune şi atunci cred că mai degrabă am putea s-o numim orgoliu. Citit cu drag,
Vă mulțumesc, doamnă Giurgiu, pentru lectură și apreciere.
Îți mulțumesc pentru popasul tău, dragă Aurelia.
O lectură plăcută!