ÎN IARBA TA...

[Delia Staniloiu]

În iarba ta doar paşi te mai colindăAi mei se risipesc doar pe asfaltÎncercănată-n clarul de oglindăCu ramă groasă, neagră de cobaltÎmi drămuieşti tăcerile cu ceasulEu, doar în slove îţi mai pot vorbiMă cheamă Teba, Roma şi ParnasulŞi le răspund, că nu mă pot opriLa tine-ajung în clipe risipităEu, stâncă te-am zidit;chiar lângă tâmplăChemare, adorare sau ispităAcuma când nimic nu se întîmplăCând pasu-ţi sângeră pe talpa goalăPierdută iar printre sungurătăţiO, de-aş putea în noaptea ca de smoalăSă sparg tristeţea asta în bucăţiIluminat de-un ochi de lună plinăPrivire-ndrepti spre cea care am fostUn bulgăr de speranţă şi luminăŞi-ţi cauţi în uitare adăpost.--------------------------------------------------------------------------------

[Lucia Secosanu]

....''Îmi drămuieşti tăcerile cu ceasul
Eu, doar în slove îţi mai pot vorbi''.....

Doamne, cât de des întâlnim acest tablou!

Cu drag. L

 

[Muntean Ioan blog]

Frumos poem...Felicitări!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]