Ca la un concert de Mozart
nu mai aud nimic
decât sunetele liniştitoare,
în propriul trup ascult
într-o catedrală cu orgă
transpus în fantezia divinităţii.
Înaltele ogive, arabescurile sculpturale
îmi dau măreţie gândirii.
Ies din mine pe porţile grele
de unde mă recuperează prezentul
în mişcarea turbată a străzii.
Plec spre incertitudine
prin lumea cuprinsă de nădejde şi teamă,
îmi împart clipele pe un cadran de ceas,
aştept zile şi nopţi de rutină
cu lumini şi umbre de neprevăzut.
Muzica răsună-n sânge şi curge
de-a valma-n urechi.
-->
Comentarii
Frumos! Uneori ne gasim linistea in noi desi in umbre pandeste teama, neprevazutul.