Te uiţi la ei pe sticlă şi ai vrea
Măcar un strop să aibă
De demnitate când aievea
Lovesc pe cel cu gura slabă.
Nu-i mai acoperă nimic
Stau deghizaţi sub pătură
Iar când apare un mitic
Mai că nu se mai satură.
Ei sunt acei ce nu mai sunt
Istoria îi graţiază
Căci apăruţi sunt din pământ
Curând ei nici nu mai contează.
Dar ce te faci când ea viaţa
O ia-nainte la destin
Şi îi loveşte cu a sa faţă
Uitând c-au fost din strop divin
Epilog:
Lăsaţi dar doar dreptatea să persiste
Minciuna este boală grea
Rămâneţi în căutarea unicei piste
Cea de frumos şi drept aşişderea.
-->
Comentarii