Suntem bătrâni iubite,
ne trage pământul spre el în uitare
curtaţi de amintiri.
Ţine-mă-n braţe.
să nu ne fure lumea
zborurile neistovite încă.
Au încetat de mult să ne audă,
trec paşi pe lângă noi şi nu ne văd,
ei văd doar bătrâneţe.
Credeam că trupul ne e sculptat în azur,
plop încununat cu cerul,
pârguit uneori de stele
ameţite de cuvinte.
Netrecătoare păreau înfloritele livezi,
beam rozele din largă cupă
fără să ne pese de spini,
îmbrăcăm ploile cu muguri de curcubeie,
feline înfometate muşcam din viaţa
revărsată în vinul roşu al iubirii.
acum ne devorează amintirile,
sunt încă stele prinse în aripile grele.
Strânge-mă-n braţe,
să ne adunăm din ele,
încununează-mi trupul îmbătrânit
cu braţele tale, iarbă în fân plecată,
mai poartă şi acum în ea mireasma
câmpului de vară,
a rămas pesemne încărcată de soare
în umbra brodată cu luciri bogate.
-->
Comentarii
Mulţumesc! Mă onorează aceste aprecieri.
Îmbrăţişare – pictură pe pânză realizată de Gabriela Popa
..."Credeam că trupul ne e sculptat în azur,
plop încununat cu cerul,
pârguit uneori de stele
ameţite de cuvinte."
Semn de incantator popas!
Frumoase versuri!