INGRID- ÎN SERVICIUL DOAMNEI "EINSTEIN"(1)

[maria giurgiu]

Intrând în acea casă pentru prima oară, am fost întâmpinată cu un surâs frumos, zugrăvit pe fața micuței doamne în scaunul cu rotile ce împreună cu lumina blândă și privirea încărcată de emoții mi-a lăsat senzația că surâsul acela de întâmpinare semăna cu zborul unei porumbițe albe spre o rază de soare .Mă aștepta, încă de dimineață, vorbiserăm la telefon, numărul mi-l dăduse agenția unde mă înscrisesem pentru a-mi găsi de muncă, ei mă recomandaseră pentru acest post de lucru.
Mă preveniseră că alte câteva persoane înainte de mine fuseseră trimise aici la doamna aceasta excentrică , chiar astfel îmi precizaseră fetele de la agenție,că doamna Dora Tomassini e o femeie, cultă simpatică însă exagerat de excentrică și că are nevoie urgent de o persoană cu nervii tari,care nu se sperie ușor sau mai degrabă ,cineva capabil să-și controleze teama.Se pare că toate care se perindaseră până azi prin casa acestei drăguțe și venerabile doamne cu surâsul acela ce semăna cu o porumbiță în zbor spre lumină, nu corespundeau cerințelor și plecaseră singure de bună voie, terorizate de o spaimă incredibilă,cu toate că salariul era destul de bun, casa era foarte frumoasă și parcul ce o înconjura era de vis.
Surâsul acela… doamna Dora Tomassini de când îmi deschisese mă privea extaziată,cu cel mai inocent și încântător surâs.Era aici ceva la mijloc, un mare mister. Toate aparențele ce mi se înfățișau mie acum, contraziceau în mod categoric cele de care eu fusesem prevenită la agenție. Cum să pot crede că această făptură atât de drăguță și fragilă ce îmi inspira simpatie și compasiune,locul acesta de vis care e casa ei ce tocmai mă face să cad în extaz de admirație, să poată deveni un coșmar pentru o persoană ce ar locui aici în interior,alături de bătrâna cea infirmă și blândă din fața mea, încât să fugă înspăimântată? Totuși…dacă e un motiv de speriat aici,chiar pentru a mi-l releva mie însămi, merită să rămân și să-l dezleg, căci simpatica doamnă Tomassini va afla că și eu sunt o persoană care nu dă ușor înapoi și … ador să dezleg mistere.
Cele ce au lucrat înaintea mea aici jurau că această casă e bântuită și că doamna însăși e Diavolul în persoană. Eu personal dintotdeauna am visat să pot vizita o reședință bântuită și să pot vedea măcar o fantomă.Aveam în valiză,o sticluță cu mir , puțină tămâie aghiazmă o cruciuliță sfințită și o biblie , drept arsenal de luptat contra eventualelor spirite.Aceste lucruri le port mereu în valiză cu mine de când mă tot preumblu prin frumoasa Italie,ele constituind în opinia mea,un fel de talismane benefice, ce mă protejază și îmi întăresc cugetul la greu. Cu sinceritate mărturisesc,am îndoieli în ce privește existența spiritelor,pentru că eu deși îmi doresc, nu am întâlnit încă niciunul,totuși… minuni cred că se întâmplă și eu sunt preparată.
La poartă am sunat și mi sa deschis,o voce dinlăuntru invitându-mă să intru și să vin pe alee către intrarea casei ,asigurându-mă că nu au câini. Am intrat trăgând în urma mea valiza, am înaintat pe o alee asfaltată, mărginită în dreapta de un parc destul de mare și în stânga de de-a lungul aleii asfaltate, era un gazon verde și arbori de magnolii care în această perioadă erau înfloriți, unii cu flori mari roz alții cu flori albe.Deasemenea erau și arbori de pino silvestri și mesteceni. Mai către interiorul parcului și către ferestrele din față ale casei mari de cărămidă, ce data din evul mediu ca vechime,erau tufișuri de pin pitic, vreo doi arbuști cu trunchiul contorsionat asemănători copăceilor bonsai,-o specie de arțari cu frunze de un roșu viu care formau o compoziție frumoasă împreună cu celelalte tufișuri de glicine și trandafiri cățărători cu flori mici galbene roz și roșu și cu pinii, cu frunzișul verde închis.
Zidul împrejmuitor al proprietății era din piatră,porțile mari cu sistem automatic ,erau din fier forjat cu ornamente complicate iar pe stâlpii laterali erau două statui ce reprezentau doi lupi negri fioroși cu un fel de coame ca de lei. Pe partea dreaptă a aleii străjuită de arbori pe ambele laturi, care formau deasupra o cupolă umbroasă, printre ale cărei ramuri seculare razele soarelui la acea oră din zi se infiltrau creând un fel de miraj țesut de lumini și umbre. La umbra pinilor cu trunchiuri groase, creșteau pe marginea aleii , tufe de leandru cu flori albe, roșu și roz și , trandafiri în multe culori,cu flori mari ce răspândeau un parfum îmbătător, combinat cu parfumul florilor de magnolii și cu parfumul de pin.Aleea cotea în stânga pe lângă o fântână unde apa curgea în bazinul semirotund , dintr-un perete spongios din piatră albă prin gurile a două capete fioroase de lupi asemănători cu cei ce vegheau la intrare, sculptați în relief în peretele de piatră și marmură în spartele căruia se întrevedea o colină cu arbuști de pin pitic,ale cărui ramuri curgeau de pe coama zidului în jos pe covorul din mușchi verde închis și iarbă, smălțuit cu flori colorate, cimbru sălbatic, micșunele, salvie cu foile de un verde argintat, și alte specii de flori de câmp în diverse culori ce creau o priveliște foarte pitorească împreună cu fântâna curgătoare.
În luminișul din apropierea fântânii, în dreapta potecii ce cotea către stânga erau câțiva pomi;piersici, cais cireși și pruni, cu crengile pline de flori și fructe mici abia ivite căci era pe la începutul lunii mai. Părea un peisaj rupt dintr-o poveste și reședința doamnei Tomassini avea toate aparențele unei case pline de istorie.
Când am ajuns la intrarea casei unde mă aștepta stăpâna,care m-a salutat cu surâsu-i angelic zugrăvit pe față,am salutat și eu și m-am prezentat:
- Bună ziua doamnă, sunt Ingrid Petrescu!Am spus întinzând mâna doamnei,care mi-a strâns-o cu delicateță, mereu surâzătoare:
- Bună ziua Ingrid, te așteptam, fii binevenită! Eu sunt Dora Tomassini și dacă-mi spui pur și simplu, Dora fără signora îmi faci o plăcere!Urmează-mă Ingrid,să-ți prezint casa mea!
Am urmat invitația doamnei și am intrat trăgând după mine valiza și urmând scaunul ei ce aluneca cu ușurință pe coridorul lung,care se termina într-o sală spațioasă. Din sala mare pe pereții căreia erau expuse multe picturi frumoase, portrete, peisaje, scene de vânătoare, se vedea o ușă ce dădea în alt coridor prin care se ajungea în apartamentul doamnei Tomassini, și erau alte două uși iar la sfârșit se vedea o scară de marmură în nuanțe de la alb maron și negru, cu balustrada din lemn maron închis cu ornamente lucrate cu mare artă ce părea construită într-o epocă trecută deși bine întreținută, timpul își lăsase amprenta.Tot din salonul cel mare,printr-o altă ușă, am intrat în bucătărie, unde era deschis televizorul și în fața lui se lăfăia cu picioarele pe un scaun un tânăr slăbuț și înalt îmbrăcat cu o cămașă bleumarin peste blugii tăiați pe alocuri cum e la modă azi, ce mă privea prin ochelarii pe jumătate adumbriți de o claie de păr castaniu închis la culoare și creț cu ochii de culoarea castanei.Doamna Tomassini i se adresează afectuoasă tânărului :
-Andrea amore mio,dă mai încet televizorul! Iată îți prezint pe Ingrid, noua mea acompagnatrice,mi-au trimis-o de la agenție!
-Ingrid, îți prezint pe nepotul meu, care e un geniu al electronicii și iubirea vieții mele! Andrea se ridică cu un surâs afectuos adresat mătușii sale, sora tatălui său și mă salută politicos:
-Ciao Ingrid!
-Ciao Andrea! Doamna Tomassini continuă:
-Eu locuiesc singură în casa aceasta imensă, nepotul meu vine uneori și-mi face companie!Câteodată vine și ia prânzul cu mine și fratele meu,Marcus,tatăl lui Andrea împreună cu Ella soția lui,mai vin în vizită la o partidă de briscola câțiva amici și amiche pe care vei avea ocazia să le cunoști…ăăă dacă desigur vei avea bunăvoința și-ți va face plăcere să rămâi la mine ca prietenă să-mi ții companie dragă!Ești drăguță, și-mi ești simpatică! Poate ar fi mai bine să-ți arăt camera, să te schimbi și după aceea vii să –ți arăt restul casei și să te pun la curent cu ceea ce trebuie .
-Mulțumesc signora…ăă Dora!
Zis și făcut, Dora a ieșit din bucătărie înaintea mea conducându-și cu ușurință scaunul ce era utilat cu un fel de tablou de bord cu butoane colorate, și luminoase ,de unde ea îl conducea cu multă îndemânare.Avea 78 de ani, trebuise să înceapă a folosi scaunul cu rotile de la vârsta de 70 de ani în urma unei boli incurabile ce îi provocase disgrația de a nu mai putea merge.Avea apartamentul său și baia astfel utilate, că ajutată de propriile mâini și de o persoană,de mine spre exemplu, putea să meargă la baie, se spăla singură, în pat urca și cobora în scaun cu ajutorul unor suporți ce îi manevra de la bordul scaunului destul ,comod.Mi-a arătat ea însăși modul cum se utilizează toate acestea, mi-a explicat uzanțele și cum pot eu s-o ajut, ce să fac, mi-a arătat apartamentul ei si camera mea care se afla față în față cu a sa, fiecare dispunând de baie proprie televizor, internet.Condițiile erau optime și serviciul meu deși ea era disabile, nu era greu de făcut ,grație tuturor acelor modernizări, în camera ei având un adevărat pupitru de comandă,sofisticat și modern.
Dora,am aflat în acea seară, era o expertă în tehnologie, și fusese ajutată pentru a-și utila casa , de nepotul său, căruia eu nu îi dădusem nici 18 ani, când îl cunoscusem, în realitate el avea 28 de ani, era un inginer și un geniu al tehnologiei digitale, din spusele Dorei. El, când l-am complimentat pentru talentele sale mi-a spus cu modestie și un surâs ciudat și complice, adresat Dorei că ea este supranumită Einstein în familie și că voi avea ocazia să mă conving singură că el e doar discipolul mătușii.
Dora l-a apostrofat complice, cu degetul și o clipă i-am întrezărit în priviri strălucind un surâs…neliniștitor, nu ca cel cu care mă întâmpinase la sosire.
Fiind deja ora prânzului, eu am aranjat doar masa la indicațiile Dorei care îmi explica unde găsesc cele de trebuință. Prânzul era deja preparat pentru trei persoane și a trebuit doar să-l încălzim puțin în cuptor și l-am servit.După prânz și după ce am băut câte o cafea, Dora sa retras în camera sa și mi-a spus că până pe la 15,30 sunt liberă să mă odihnesc sau să fac ce doresc după care ea mă va chema să o ajut dacă e necesar să se schimbe și să ieșim împreună în parcul din preajma casei. Am mai rămas în bucătărie să pun lucrurile în ordine și Andrea mi-a destăinuit în acest timp, câteva lucruri care mi-au fost de folos chiar din acea zi.Mi-a spus:
- Ingrid, trebuie să te previn de câteva ciudățenii ale mătușii mele, ca să nu fii luată pe nepregătite și neplăcut surprinsă! Noi nu am dori ca să pleci și tu ca celelalte dinaintea ta! Depinde de tine dacă te vei adapta ciudățeniilor Dorei și eu cred că vei reuși,în urma recomandărilor celor de la agenție! În plus, îi ești simpatică mătușii și acesta e un semn bun! Dora are un fel cam ciudat de a se distra, când se plictisește și devine nervoasă:
Dacă în liniștea casei, te trezești așa deodată că auzi alergând și lătrând spre exemplu o haită de câini furioși ,să nu intri deloc în panică și caută să nu te sperii, căci nu-s reali,e doar un simulacru realizat de mătușa, și de mine la insistențele ei,cu tehnologie digitală, deasemenea orice zgomote ,bufnituri și urlete auzi tu prin casă,să știi că nu-s fantome reale, totul e realizat cu aparatele ei. Singurele animale ce există în casă sunt cele două pisici ale mătușii.Uneori devine cam răutăcioasă și îi stă în puteri să creeze pe computer aparențe, de groază . Tu, trebuie să mă crezi că totul e regizat de ea și uneori se distrează băgând pe ceilalți în sperieți. Nu doar pe cei din casă îi sperie cu trucurile sale ci și lumea pe stradă, nici hoții nu au curajul să mai se apropie că de vreo două ori au încercat să intre și au fugit înnebuniți de groază crezând că sunt urmăriți de spirite și că au nimerit într-o casă bântuită. Dora e o mare figură și deși e cam trăznită, e o femeie de mare spirit. Cred că cine o cunoaște bine cum o cunosc eu, e imposibil să n-o iubească. Cred că tu vei reuși!
În casă și pe proprietate nu există câini sau alte animale în afară de cele două pisici persane ale sale și animale mici ce trăiesc în interiorul parcului și nu vin în casă ca iepuri, veverițe, câte o vulpe ,deci dacă ți se pare că auzi câini sau urlete ca de lup, amintește-ți că nu-i real.Asta te va ajuta să nu intri în panică.
Îl ascultam aiurită pe Andrea cu un aer cam șocat cred, dar am reușit să mă reculeg repede după cele auzite și nu prea știam dacă să mă alarmez sau să râd.El m-a asigurat că mătușa lui nu-i nebună nici violentă,ci doar că are acea manie de care el m-a prevenit. I-am spus străduindu-mă să surâd cât mai convingător:
-Ai făcut bine că m-ai prevenit,Andrea căci eu de câini mă tem , de cei adevărați vreau să spun și cu siguranță auzind o haită prin preajmă mi-ar fi fost teamă!
-Te rog Ingrid, când te mai obișnuiești cu ciudățeniile mătușii și deveniți amice, caută să o convingi să nu mai sperie trecătorii pe stradă că am avut deja mai multe reclamații la carabinieri și a plătit și amenzi însă ea tot nu șe poate abține să n-o mai facă!
-Andrea, dar cum sperie ea lumea dacă e înlăuntru, în casă în scaunul cu rotile?
-Ai fost în camera ei?Ți-a arătat Panoul acela cu tot felul de butoane, manete și lumini ce seamănă cu un tablou de bord?
-Da!
-Acolo în camera ei, e interfonul conectat cu la poarta de la stradă. Afară la stradă există un mic ecran lângă sonerie, ea dacă deschide interfonul ,chiar dacă nimeni nu sună, se deschide și la ea în cameră, pe ecran cu circuit închis și vede orice se întâmplă pe stradă,pe toată area proprietății sale și chiar mai departe, vede cine trece pe stradă, cine sună și dacă cineva nu-i place pune în microfon zgomote de câini ce latră că cine trece atunci pe stradă are impresia că e atacat de o haită de câini și se sperie ,natural! Sau pune alte zgomote lugubre mai cu precădere seara târziu ce sperie pe cei ce trec pe dinaintea casei sale!Mulți tineri ce nu știau și au avut proasta inspirație să se oprească să se sărute crezându-se singuri pe stradă au avut surpriza să audă în noapte râsete din acelea ca în filmele de groază sau mătușa a creat efecte cu vârtejuri cu aer rece apariții de fantome, desigur că ei nu puteau ști că e doar o glumă și i-a speriat de moarte i-a speriat sărmanii. Copiii din cartier o știu și se opresc să sune provocând-o până de curând când mi-a cerut să pun o mână electronică la poartă și când ea apasă pe buton se aude un țipăt lugubru,și în același timp mâna îi trage pe neașteptate o palmă zdravănă celui ce se ține de glume cu mătușa!E de speriat,știu dar asta e situația și lumea s-a învățat cu ea, unii o plac alții o detestă, însă nu o putem schimba!
- Bine Andrea, voi fi atentă și mă voi strădui să împiedic să se întâmple aceste lucruri! Îi zic eu abia ținându-mă să nu râd ne năzdrăvăniile venerabilei Dora care după opinia mea a conservat mult din spiritul unui copil pus pe farse lugubre.
În cele din urmă Andrea m-a salutat și a plecat acasă la el iar eu m-am retras în camera mea și am început să-mi scot lucrurile personale și să le aranjez în șifonierul din cameră. și în sertarele comodei.Când am terminat de pus lucrurile mele în dulap, am ieșit în parcul din jurul casei să respir aer curat și să admir priveliștea care era încântătoare. Tocmai îmi spuneam în sinea mea că merită să mă acomodez cu capriciile patroanei mele pentru a gusta în fiecare zi plăcerea unei astfel de relax când în liniștea parcului în apropiere de banca unde mă așezasem la umbra unei magnolii aspirând visătoare parfumul ,am simțit că se mișcă ceva…o prezență, sau o umbră care a trecut repede pe lângă mine și a dispărut în spatele colinei de lângă fântână.Nu am avut vreme să văd ce era că nu eram , știind că-s singură la ora aceea.Am gândit că poate a fost una din pisicile bătrânei, și nu am dat importanță, mai aveam încă 45 de minute de pauză .
Mă ridic agale de pe bancă și mă îndrept către spatele colinei de deasupra fântânii. Abia fac câțiva pași că mă trezește brusc din momentul de reverie un țipăt atât de puternic și sfâșietor că am simțit că îngheț de groază ,însă îmi zic în sinea mea:”Iată Ingrid că tocmai te supune la probe madam Einstein așa că păstrează-ți cumpătul,dragă!”Din acest moment încep să devin atentă, să nu mai fiu luată pe nepregătite.Nu aștept prea mult când aud un scâncet ca de copil și din tufișul din spatele colinei țâșnește una din pisicile bătrânei, urmată de un motan negru ,cred că un bastard, că pisica era de rasă persană ,un exemplar frumos cu adevărat.Realizez că zgomotele erau reale de această dată și nu create cum crezusem și îmi spun supărată,că nu-i bine dacă încep să confund realul cu ceea ce nu-i real și mă îndrept decisă către casă, intru și mă așez în salon pe un fotoliu de unde neavând ce face până se trezește Dora, încep să privesc cu atenție picturile pe pânză atârnate pe un perete al salonului. Erau câteva peisaje însă multe din ele erau portrete în costume de epocă, foarte frumos realizate,probabil strămoși de-ai familiei. Mă opresc în fața unui portret al unei tinere femei cu bucle negre ce-i încadrau chipul de o frumusețe diafană, cu ochi de culoarea castanei,încadrați de gene lungi , cu un zâmbet frumos zugrăvit pe chipul încântător că mi-a amintit de un alt zâmbet ce mă întâmpinase la sosire și întocmai ca acela și zâmbetul frumoasei din tablou îmi sugera zborul unei porumbițe albe către o rază de soare.
Ciudat,femeia din portret nu semăna deloc cu Dora doar zâmbetul ei și remarcam o similitudine ce venea din interiorul celor două , în expresia ochilor și în surâsul lor.
Se spune că ochii ar fi oglinzile sufletului și nu știu cum ,dar îmi părea că fata de pe pânză , cu obrazul ei catifelat ca o petală de magnolie,și Dora care era mult mai în vârstă, exprimau prin oglinzile sufletului lor același lucru, ca două suflete gemene. În opinia mea era atât evident acest lucru, că rămăsesem ca hipnotizată privind portretul ,încât nici nu am auzit când Dora a intrat ,cu scaunul ei silențios ce alunecase ca o umbră.M-am trezit pur și simplu cu ea alături privind cu o expresie profundă când la mine când la portretul ce mă fascinase.Când i-am observat prezența mă întorc surprinsă, și o salut:
- Buona sera Dora! Nici nu v-am auzit intrând, eu așteptam să mă chemați!
- Buona sera Ingrid, te rog să-mi vorbești cu tu, nu cu dumneavoastră! Văd că-ți plac picturile mele, și te-a fascinat portretul Fiorindei! Are același efect și asupra mea și a altor oaspeți! Odată îți voi spune povestea ei ,Ingrid, te previn însă că nu-i o poveste veselă! Spune-mi,îți place casa mea și parcul?
-Desigur Dora, ai o proprietate foarte frumoasă, îmi place foarte mult!Am făcut o plimbare în parc azi după prânz, e încântător!
-Și ai văzut doar puțin,Ingrid, îți voi arăta în detaliu totul, parcul crângul, și lacul din interior! Locu, acesta e încântător și tainic și încărcat de mister și cine știe de ce ,eu cred că îți va plăcea aici la mine și că noi ne vom înțelege bine! Îți plac cărțile?
-Da Dora, îmi place mult lectura!
-În cazul acesta îți voi arăta biblioteca mea care e impresionantă, poți să-ți alegi să citești ce dorești dacă te descurci bine în limba italiană!
-Mă descurc, mulțumesc!
-Fă o cafea Ingrid pentru noi amândouă și după cafea te rog ,mă acompaniezi la o plimbare în parc?
-Desigur, cu plăcere!
Am băut cafeaua în salonul cel mare, apoi am ieșit la plimbare în parc și Dora mi-a arătat locuri în interiorul parcului care se întindea pe mai mult de trei hectare, pe care eu nu avusesem cum să le observ în scurta mea trecere!
Va urma

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]