Dimineţi de cenuşă
ceaţa
se strecoară şerpeşte,
într-o tăcere de cuţit
înfipt până-n plăsele
cade
o ploaie fină, îngreunată
de memoria atâtor ruguri
pe care-au ars de-a valma
astronomi şi vrăjitoare.
Sub nuc,
bătrânul şi câinele
marea
a murit
odată cu Hemingway.
Oraşul
îşi inchide uşa către verde
vuieşte ca un tren
dezlănţuit pe şine
fără mecanic
trozneşte din încheieturi
se lungeşte, lăţeşte, înalţă
poţi auzi
cum cresc zidurile.
Sculaţi-vă, fete cu aripi la umeri,
împingeţi orizontul, altminteri perna
va sufoca tot capul
care a dormit pe ea.
Sculaţi-vă, înaripatelor!
-->
Comentarii
Multumesc!
Cu drag,
Anca
Felicitări!