Florile plâng
cu lacrimi de rouă,
în vântul toamnei
pribeag și obosit,
când nopțile trec molcom
și iar plouă,
iar bruma
pe coline-a poposit.
Jăraticul verii se uită
prin câmpii,
pierdute-s zilele lungi de vară.
Luceferii se pierd
în rod bogat de vii,
iar frunzele plâng
verdele de-odinioară.
Răsună-n depărtare pitpalacul, joi,
strigând la soarele
ce amurgește,
să nu lase pădurea-n haine noi
și nici cerbii
ce luptă vitejește
pentr-un ciopor de ciute
în zăvoi.
Doar omul se ascunde-n zidul nopții,
pândind la teascul
unde must de soi
aduce veselie și dulceață vieții.
Ne redescoperim acum în noi
rememorând tumultul tinereții.
LiaMihaela
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru aprecieri, d-nă Aurora Luchian, d-nă Agafia Dragan , d-nă Gabriela Mimi Boroianu
Frumos!
M-aţi umplut de frumosul toamnei!
Felicitări!
.
Aurora, cu încântare