(Foto de aici)
Dacă ai ști
să îmi citești în suflet,
te-ai pierde în infinitul
dragostei de tine.
Înspăimântat,
ai fugi de tristețile mele
ascunse sub zâmbete false,
încrustate în măști.
Lacrimile,
strânse-n snop de neliniști,
ar năvăli nebune, în ropote
de ploi nesfârșite.
Și n-ai mai ști
dacă sunt absolutul iubirii,
sau o întâmplare fără nume,
răpusă de dor.

Comentarii
Vă mulțumesc. Sunt onorată!
Și n-ai mai ști
dacă sunt absolutul iubirii,
sau o întâmplare fără nume,
răpusă de dor.
Superb!
.../ Înspăimântat,/ ai fugi de tristeţile mele/... deosebit poem!
Profunzime,originalitate,adevar intr-o cugetare metaforica !
Vă mulțumesc, onorată!
Intr-adevar o poezie cutremurator de frumoasa, incarcata de sensibilitate si armonie... chiar si ploile de lacrimi parca le aud in gand, toate-s ireal expuse in al tainelor cuvant...Fermecator!
Mulțumesc, doamna Lenuș!
Minunate versuri!