Sap cu dalta-n piatră să-i dau forma din gând
îi dărui suflet, îi dărui lumină şi ceva simţire
păsări cu zbor înalt îmi ies din inimă.
Tu mă risipeşti, mă aştepţi cu mâinile întinse,
de totul se opreşte şi porneşte ca un ceas mecanic
şi cuvintelor li se înclină literele-n libertate.
Orice nesăbuinţă îndreptată îşi uită orgoliul,
durerea se pierde ca o lacrimă în ochii blânzi
de unde a fugit calda mângâiere.
Trebuie să-mi spui cum încapi în absenţă,
intri-n trup ca într-o cochilie
de unde se culeg perlele ce nisipul le-atrage
şi mă umpli pe dinlăuntru cu dezlegare de sine.
Deodată cu cântecul ciocârliei seminţele se coc,
magneziul sclipeşte şi zincul se odihneşte
femeie, când în tine se zămisleşte iubire.
Călcâiele îţi ard şi furtunoasă alergi
spre marele far unde stelele coboară
întrebând cum te numeşti şi ce hram porţi?
Din dragoste o să se nască
copii cu idei care sparg conceptele
şi nici măcar n-au orgoliul de a rezista prin timp
mai mult decât codul în care visează,
de luntre se face pe apă sufletul care pleacă
legând departele de aproape, separând cerul de pământ
până urci vertical alfabetul pe scară.
-->
Comentarii
minunat poem!
Frumoase versuri!