Ispita mă stă în ochi, în mâini, în picioare, în trup e
Sufletul.
Priveşte ploaia,
stă să mă bântuie printre raze de cer,
la umbra lor.
Se bucură când dă năvală lacrimi
de flori,
petale,
aripi deschise şi zboară primăvara
îşi întinde alaiul, zumzăie, forfotă, toată
şi degetele n-au stare. Mâzgălesc hârtia.
Alerg cu dorul să (a)prind lumina în zi, să mă aud, să mă văd şi tac
vorbele. Sunt de dincolo de toate culorile din alb şi din roşu. Curg,
(is)păşesc calea bătută, înainte, de mine, de dinainte de a mă cunoaşte
sau nu mă ştiu în (ano)timp...
trece unul şi vine altul.
Schimbarea e aproape.
26.02.2016 ora 16,30’
-->
Comentarii