Iubesc, trăiesc și simt prin poezie, miracol doar de Cer înfăptuit,
Mai scriu din când în când și-o erezie, în ochii celor fără de zenit –
Sunt mulți chemați să reprezinte ginta, puțin aleși de timpul nemilos,
E mai ușor ca să vorbești cu flinta, decât cu versul să fii de folos.
Iubesc, trăiesc și simt prin poezie, prinosul ce i-l dau iubitei mele
E sincer, nu-i o nerozie, în versuri ce se vor prin colb de stele,
Și dacă inima-i vibrează, la versul meu stângaci dar debordant,
Condeiul meu azi jubilează și scrie parcă-un pic mai elegant,
Despre lumină, despre viață, despre iubirea veșnic răbdătoare –
Iubito, dac-ai fi de față, ți-aș pune lumea-ntreagă la picioare
Și-n versuri calde, dulci, te-aș dezmierda, dar ești departe, e-o fatalitate,
Așa că versul meu îți va recomanda, să dai în viață o finalitate
La despărțirea noastră fortuită, aproape ca să-mi vii și să te am –
De mine tu vei fi mereu iubită precum Luceafărul ce-mi bate-n geam,
Precum lumina ochilor în ceas de veghe, când te aștept cu dor să vii,
Fiindcă tu ești fără pereche - ți-aș umple casa-ntreagă de copii,
Dar e târziu, sunt singur – depărtarea mă face ca să-ți scriu acum cu dor,
Fată ca tine nu e cât e zarea, iar eu la scriitură nu am spor –
Mă-mbăt cu gândul că vei fi cu mine, cât mai curând am să te țin la sân,
Și sper iubito că voi fi cu tine și însoțit cu tine-am să rămân.
Dar până-atunci, am versul, poezia, prin care eu iubesc, trăiesc și simt,
Abia aștept să simt euforia-ntâlnirii – n-am să mă dezmint,
Va fi o primăvară a iubirii, cu trilul de privighetori în noapte,
Cu gingășie cum e-n legea firii și murmur de extaz în mii de șoapte.
-->
Comentarii