De-ar fi să trecem de nemărginirea
Timpului ce e vremelnic trecător,
Aș vrea să luăm cu noi doar amintirea
Acestor clipe magice de dor.
Căci ne iubim cu disperarea care
Doi îndrăgostiți pierduți în valuri
Găsesc speranță-n suflet, alinare,
Când rătăcesc pe ale apei falduri.
Și doar purtați de-a dragostei dorință
Ei vor răzbate-n ape zbuciumate
Jurându-și unul altuia credința
În viața lor și dincolo de moarte.
Așa și noi vom trece-n nemurire,
Ne vom lăsa purtați în infinit,
Căci asta e a trupului menire
Ca să iubească și să fie iubit .
Iar când trupul efemer vom părăsi
Vom naviga-n eterne constelații
Și-n fericire noi ne vom regăsi
Trăind din plin mirifice senzații
Ce doar iubirea pură le oferă,
Sub ceru-albastru, un zâmbet nesfârșit,
Plecați vom fi in alta emisferă
Iubindu-ne mereu ... la infinit.

Comentarii
Multumesc frumos doamna Emilia Popescu Rusu !
Recitit cu drag!