Curge dorul din cetatea la înălţime ridicată.
Mi-am lăsat sufletul în ea cu mine strajă afară
şi-am construit-o în cel mai înalt şi semeţ vârf
al muntelui meu,
să fie una cu cerul,
să strălucească
în toamnă, în locul
soarelui când e plecat
pe partea cealaltă de pământ,
să-şi lase izvorul cu şoapte pe albie să cadă
pic cu pic să-mi ostoiesc setea, să mă ţină
drumul în stânci picate, până la el.
12.09.2014, ora 16,29’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Lenus, o noapte binecuvantata, Marius
Frumoase versuri!