Jocuri de cuvinte - ardei (2)

 

 

Jocuri de cuvinte – ardei

Geografie lingvistică

 

 

   Prima parte la: https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-ardei

 

           Ardeiul în expresii

 

         Moto: „Cuvântu-i ca o ciorbă -/ Mixură de idei,/ De înţelegi vreo vorbă.../ E sare şi... ardei...” (Cuvântul epigramiştilor, de Rodica Nicoleta Ion, din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame)

 

          „Focul lui ardei (iute)” ]nseamnă fie iubire, ca cea dintre PSD și PNL sau între Klaus și PSD, dar și o afacere pe picior mare, riscantă prin natura sa ilicită [Argou (2007)], ca cele făcute de fetele din gașca lui Petrov, care, zice-se, s-ar fi prescris!

„Ardeii umpluți” i-ați degustat. Unii știți chiar și să îi gătiți. Sunt acei ardei umpluți cu carne tocată și orez. Orice asemănare cu porecla „Ardei umplut” atribuită ziaristului Ion Cristoiu nu e deloc întâmplătoare.

12198738455?profile=RESIZE_400x

Poftă bună (gulaș)!

 

          Folosiți și „făina de ardei”, adică boiaua, un condiment excepțional, atât dulce, cât și iute, care nu poate lipsi din bucătăria arădencei Viorica. O folosește des. E nelipsită mai ales la gătirea gulașului, una dintre cele mai renumite mâncăruri împrumutate de la maghiari.

          Vă place sau nu de Viktor Orban, am împrumutat cuvântul gulaș din ungurescul gulyás, „văcar; gulaș”, moștenit din gulya, „ciurdă (de vaci)”, + -s, de origine incertă, posibil dintr-o limbă nord-caucaziană (comparați cu gula - гула în dargwa, „vită ținută pentru îngrășare”).

12198738296?profile=RESIZE_400x

Gulyás (gulaș preparat în ceaun)

 

          „A pune ardei pe rană” înseamnă a înrăutăți și mai mult o situație. E cam cum face Austria cu intrarea noastră în Schengen, iar președintele meu de bloc ne „dă cu ardei pe la nas”, spunându-ne să stăm cuminți, să nu acționăm împotriva companiilor austriece, adică de fapt ne cam întărâtă.

          S-ar cam impune ca în anul 2024 „să fim iuți ca ardeiul”, adică fără astâmpăr la cele patru rânduri de alegeri, să-i amendăm pe cei care nu ne-au băgat în Schengen, ne-au dat un PNRR cu obligații drastice pentru câțiva arginți cu care se lăuda președintele de bloc că ar fi vreo 80 de miliarde... Canci!

          De Cîțu vă mai amintiți? Era matrafoxatul ăla care nu știe cine i-a plătit studiile în Iowa, pe la yankei, unde a fost și arestat. Ne-a cumpărat ăsta vaccinuri să avem peste veacuri. Noroc că veni un ghinărar pe care l-ați crezut „a fi tăios ca ardeiul”, adică usturător, fire iute sau aspră. Când colo, canci! Fu decorat de americani! Plăti armamentul înainte, ca la curve...

          Și am impresia că vă pregătesc ăștia un usturător ardei iute, fost director de serviciu secret care își dădu demisia. Precis va lua locul ghinărarului la conducerea PNL și va candida la președinție, că nemții avură noroc la coroana României. Va fi concurat de Geoană și Kovesi...

          Dacă rușii au și ardei sălbatic (дикий перец), să știți că mai există și ardei roșu dulce (piment doux în franceză, enyhe piros paprika în maghiară, мягкий красный перец în rusă, milder roter Pfeffer în germană), boia dulce-acrișoară (paprika aigre-doux în franceză, édes-savanyú paprika în maghiară, кисло-сладкая паприка în rusă, süß-saures Paprikapulver în germană), boia dulce (paprika doux în franceză, édes paprika în maghiară, сладкая паприка în rusă, süße Paprika în germană) și boia iute (paprika piquant în franceză, csípős paprika în maghiară, острая паприка în rusă, heiße Paprika în germană).

          Să nu uităm de ardei iute (piment piquant în franceză, csípős paprika în maghiară, острый перец în rusă, scharfer Pfeffer în germană) și de ardei gras (poivre în franceză, bors în maghiară, перец în rusă, Pfeffer în germană).

 

          Ardeiul în (c)arte

 

          Moto: „Titulescu şi cu mine/ Semănăm ca doi ardei:/ Eu cu dânsul la figură,/ El cu mine... la idei.” (Mie însumi, de Ion Manu, din Antologia epigramei româneşti, 2007)

 

          Mai ales fructul acestei plante (uneori cu gust iute), întrebuințat ca aliment sau condiment, a fost folosit de scriitori. Pas folosește ardeiul la figurat, mai ales pe cel iute („Băgă în logosul lui și câteva dojeniri, tăioase ca ardeiul.”). Tot la gigurat, cu referire la culoare, îl amintea și Ispirescu („Era, măre, acest Silen gras și gros ca un butoi... fața lui, fața sfeclei, nasul ca un ardei roșu.”).

        Tot proletcultistul Pas refolosea ardeiul la figurat („Ei, și dumneata, nea Ioane!... Ardei ai avut totdeauna pe limbă, dar s-ar zice că acuma ai și piper.”). Sadoveanu scria despre ardeiul iute la propriui („N-a fost tocmai bine, deoarece de ardeiul Agapiei i s-a pârjolit curând [soțului ei] gâtița.”).

          Francezii numesc planta poivre, din 1140, moștenit din vechiul francez peivere, transformat în secolul al XIII-lea în poivre, peivere din latinescul pĭper, -ĕris, împrumutat din grecescul antic péperi - πέπερι, acesta din sanscritul pippali पिप्पलि, „ardei lung”. Fructul e numit din 1785 poivron, derivat din poivre, „(planta) ardei” + -on.

12198739057?profile=RESIZE_710x

Vis

 

          Negăsind despre ardei, ci despre înțelesul piper, am selectat Un rege fără divertisment, în care Jean Giono scria în 1947: „Era foarte brună, și deci din rasa albă, dar care este imaginea care îmi vine imediat în minte (și pe care am folosit-o mai devreme) atunci când cineva vrea să indice toată strălucirea, toată picantența acelor mici brunete? Sunt «două boabe de piper».” (Elle était très brune et par conséquent très blanche, mais, quelle est l’image qui vient tout de suite à l’esprit (et dont je me suis servi tout à l’heure) quand on veut indiquer tout le pétillant, tout le piquant de ces petites brunes? C’est «deux sous de poivre». [Jean GionoUn roi sans divertissement, 1947]).

          Francezii au și paprika, împrumutat din cuvântul maghiar paprika (du hongrois paprika), dar și piment doux, ardei dulce”, adus din Ungaria (variété de piment doux de Hongrie). Am scris mai sus originea spaniolă și latină a cuvântului piment, plantă și fruct.

12198739283?profile=RESIZE_400x

Un paprika sur sa plante (un ardei pe planta sa)

 

12198739299?profile=RESIZE_400x

Du paprika en poudre (boia)

 

          Într-un buletin al laboratorului de agronomie colonială, din ianuarie 1943, se scria: „În India, ca și în China, ardeii sunt cultivați pe suprafețe mari, dar producția este, în mare parte, consumată local. (Aux Indes, comme en Chine, les Piments sont cultivés sur une grande étendue mais la production est, pour une part importante, consommée sur place. [J-F Leroy, Les PimentsRevue de botanique appliquée et d’agriculture coloniale : bulletin du Laboratoire d’agronomie coloniale, janvier 1943, p.212]).

          Hervé This, în Apă și foc în ardei, scria în 2012: Este inutil să bei apă pentru a opri usturimea ardeiului iute. Capsaicina nu este solubilă în apă, ci în grăsimi: este mai bine să vă clătiți gura cu ulei sau lapte, care conține grăsime emulsionată. (Boire de l’eau pour faire cesser la brûlure du piment est inutile. La capsaïcine n’est en effet pas soluble dans l’eau, mais dans les graisses : mieux vaut se rincer la bouche avec de l’huile ou du lait, qui contient de la matière grasse émulsionnée.[Hervé ThisL'eau et le feu des pimentsPour la Science, 24 février 2012]).

          Nemții numesc ardeiul Paprika, împrumutat „gratis” în secolul al XIX-lea tot din ungurescul paprika, acesta din sârbo-croatul pàprika, din pȁpar, din proto-slavicul *pьpьrь, din latinescul piper, acesta din grecescul antic péperi - πέπερι, „ardei”, la rându-i din sanscritul pippali - पिप्पलि, „ardei lung”. Nemții numesc boiaua Paprikapulver. Austriecii numesc ardeiul Pfefferoni (plantă și fruct).

 

12198739488?profile=RESIZE_400x

Paprikas in verschiedenen Farben (ardei de diferite culori)

 

          Markus Maria Weber, în O cafea pentru a merge în Togo, după o călătorie cu bicicleta în 26 de țări din Africa, scria: „Straturi bine îngrijite cu roșii, ardei, castraveți și salată verde aliniate în fața caselor.” (Vor den Häusern reihten sich gut gepflegte Beete mit Tomaten, Paprika, Gurken und Salat. [Markus Maria Weber: Ein Coffee to go in Togo. Ein Fahrrad, 26 Länder und jede Menge Kaffee. 2. Auflage. Conbook Medien, Meerbusch 2016, ISBN 978-3-95889-138-8, Seite 69]).

          Rușii numesc ardeiul perec – перец, moștenit din vechiul cuvânt slav de est pĭpĭrĭcĭ - пьпьрьць, din pĭpĭrĭ =- пьпьрь, „piper”, + -ĭcĭ - -ьць, din proto-slavicul *pьpьrь (rudă sau cognat cu englezescul pepper).

          Lazarev, în Navigând în jurul lumii pe vasul Ladoga, scria în 1832: „Dintre arbuști, plantele de ardei sălbatic și altele asemenea sunt foarte comune.” (Из кустарников весьма часто встречаются растения дикого перца и тому подобное. [А. П. Лазарев, «Плавание вокруг света на шлюпе Ладоге в 1822, 1823 и 1824 годах», 1832 г., НКРЯ]).

 

12198740075?profile=RESIZE_400x
Cтручковый перец
(ardei gras lung)

 

          Interesant e și sfatul lui Riazanov în articolul Este timpul să ne gândim la răsaduri: Pentru a crește răsaduri de culturi de legume, inclusiv ardei, trebuie să pregătiți un substrat nutritiv: gunoi de cal putrezit, pământ moale și cu frunze, humus și nisip de râu într-un raport de 2: 2: 3: 1: 1. (Для выращивания рассады пасленовых культур, в том числе и перца, нужно приготовить питательный субстрат: торф верховой перепревший, дерновая и листовая земля, перегной и речной песок в соотношении 2: 2: 3: 1: 1. [Александр Рязанов, «Пора подумать о рассаде» // «Homes & Gardens», 2 марта 2004 г., НКРЯ]).

 

 

          Ardei în onomastică

 

          Moto: „Poate fi oricât de tare,/ Cu piper, ardei şi sare./Şi caustică să fie,/ Dar să nu mi-o facă mie!” (Epigrama, de Aurelian Păunescu din Epigramişti români de ieri şi de azi, 1975)

 

          Francezii au numele de familie Poivre (vezi „Répartition par départements (France, 1891–1990) du nom de famille «Poivre» fournie par l’Insee et présentée par le site Filae”, „Répartition par communes (Belgique, 1998–2008) du nom de famille «Poivre» fournie par le Registre de la population de Belgique et présentée Ann Marynissen et Paul Bijnens avec le support de Familiekunde Vlaanderen” și „Distribution du nom de famille «Poivre» en FranceNomdefamille.eu).

         Englezii au numele propriu Pepper, un nume de familie care provine de la ocupația de producător sau vânzător de ardei. Conform recensământului din 2010 din SUA, Pepper este al 3178-lea cel mai frecvent nume de familie din Statele Unite, aparținând la 11.374 de persoane. Pepper este cel mai frecvent în rândul persoanelor albe (89,09%).

12198740659?profile=RESIZE_710x

Pepper (Ardei) într-o rețea de socializare

12198740676?profile=RESIZE_710x

Alde Ardei într-o rețea de socializare

 

          Și noi, românii, ne putem lăuda cu numele de familie Ardei sau apropiate. Pur și simplu studiați dicționarele onomastice. Să nu cumva să vă închipuiți că INS, Institutul Național de Statistică, publică date statistice ca americanii sau ca în UE. Ne place doar să ne lăudăm că românii sunt buni programatori și îi scutim de impozite. Sunt buni doar în firmele străine, unde sunt bine îndrumați și conduși, bine olătiți... Cu instituțiile românești stăm prost...

12198740899?profile=RESIZE_710x

Credeați că slavii duc lipsă de numele Ardei (Перец)?

12198741292?profile=RESIZE_710x

Paprika – nume internațional

 

 

 

 

          Ardeiul iute

 

          Moto: „În piaţă vindea, deunăzi, o babă,/ Cu sacul, ardei din soiul cel iute,/ -Cu cât dai bucata? -un moş o întreabă./ -Dau gratis! Dar ţie la ce să-ţi ajute? (Autentică, de Alexandru Misiuga, din ziarul Viaţa Buzăului", 2005)

 

          Se zice că ardeiul iute mâncat în fiecare zi are multe beneficii, devenind un aliment terapeutic. Studii desfășurate în Statele Unite ale Americii și Australia au arătat că această legumă previne multe boli cardiovasculare și vindecă anumite afecțiuni ale stomacului și ale intestinelor. Originari din America Centrală și de Sud, ardeii iuți s-au răspândit în întreaga lume cu ajutorul navigatorilor spanioli și portughezi.

          Ardeiul iute are gustul specific datorită unui ingredient special numit capsaicină. Cantitatea de capsaicină determină gradul de iuțeală al ardeilor. Cu cât cantitatea este mai mare, cu atât ardeii sunt mai iuți. Îți place mâncarea iute sau picantă? Poți consuma ardei iute la fiecare masă. Vezi mai jos cele mai importante beneficii, scrie noutati247.com.

 

12198741897?profile=RESIZE_710x

Ardei

          Alimentele iuți accelerează procesul de pierdere în greutate. Capsaicina ajută organismul să ardă mai multe calorii. Se crede că această capsaicină poate distruge celulele canceroase. Ardeiul iute vă ferește de răceli și previne accidentele vasculare cerebrale (AVC).

          Ardeii iuți pot reduce nivelul colesterolului și nivelul de trigliceride, pot preveni formarea cheagurilor de sânge. Țările care folosesc ardeiul iute în abundență au o rată mai scăzută a bolilor de inimă. Ardeiul iute poate scădea tensiunea arterială și poate relaxa vasele de sânge.

        Sunteți furioși? Mai bun ca un psiholog, ardeiul iute e managerul furiei. Alimentele iuți sau picante stimulează producerea de serotonină, hormonul responsabil pentru starea de bine. Este un remediu eficient și pentru depresie.

          Aveți inflamații? Consumați ardei iute. Datorită capsaicinei, ardeiul iute are puternice proprietăți antiinflamatorii. Capsaicina blochează eficient anumite substanțe asociate cu procesele inflamatorii din corp. Consumul regulat de ardei iute poate fi o modalitate de prevenție excelentă a artritei.

          Aveți dureri? Ardeiul iute poate reduce durerea cauzată de artrită, psoriazis și neuropatia diabetică. Potrivit medicinei Ayurveda, gustul iute stimulează apetitul și îmbunătățește digestia. Alimentele care sunt digerate corect îi oferă organismului nutrienții și energia de care are nevoie. Digestia este esențială pentru sănătatea noastră, așa că aceste proprietăți ale ardeilor iuți sunt foarte importante.

          Pentru o perioadă lungă de timp, s-a crezut că alimentele iuți pot cauza ulcerul de stomac. S-a confirmat că ardeiul iute nu cauzează ulcer, ba dimpotrivă, previne apariția lui. Distruge bacteriile nocive și stimulează secreția de sucuri gastrice cu rol protector. Puteți folosi și boiaua iute. Are acelaș rol ca și ardeiul iute!

          Amatori sau nu de ardei, cultivatori sau vânzători de ardei, să fiți iubiți!

 

Articolul întreg în format pdf (descărcați, păstrați, distribuiți): Jocuri de cuvinte - ardei.pdf

          NC

 

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți."

Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

 

 

 

Voturi 1
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Excelente completări! Mulțumesc!

    12263200673?profile=RESIZE_930x


  • Cum să distingem ardeiul masculin de cel feminin și pe care să-l alegi?

    Conţinut
    1. Cum se determină sexul?
    2. Ce fructe sunt mai dulci?
    3. Care este mai bine să alegi?

    Una dintre trăsăturile importante și interesante ale legumelor cunoscute astăzi și cultivate pe scară largă în diferite regiuni este diviziunea lor de gen. Faimosul ardei gras, care se găsește acum în paturile aproape oricărei grădini de legume, nu a făcut excepție. Este important să rețineți că „băiat” și „fată” diferă unul de celălalt ca aspect și o serie de alte caracteristici. De aceea ar trebui să știi exact cum poți distinge rapid ardeiul masculin de femel. Nu mai puțin important va fi ce fel de ardei să alegeți într-o situație dată, ținând cont de scopurile utilizării legumei.

    Cum se determină sexul?

    Trebuie amintit că ardeiul gras în sine este un adevărat depozit de vitamina C... Apropo, în acest caz, citricele și chiar coacăzele nu pot concura cu leguma în cauză. Nu este un secret pentru nimeni că consumul de ardei gras are cel mai benefic efect asupra sănătății umane. În acest caz, ne referim la normalizarea și stimularea funcționării sistemului digestiv. În paralel, procesul metabolic este îmbunătățit semnificativ.

    De asemenea, nu uitați de importanța ardeilor dulci pentru artele culinare. Această legumă este un ingredient integral într-o listă uriașă de rețete legate de bucătăriile naționale ale diferitelor națiuni.

    Și cu o astfel de popularitate record, nu toată lumea știe că ardeii ar trebui aleși, având în vedere ce fel de fel de mâncare va fi gătit din ei mai târziu.

    Având în vedere nuanțele determinării sexului fructelor descrise, este necesar să se clarifice că nu vor fi dificultăți în acest sens. Și în acest caz, nu trebuie să fii un specialist sau un grădinar cu experiență. Cert este că, în primul rând, „băieții” de la „fete” din familia ardeilor grasi diferă prin aspectul lor. Și aceasta se referă la forma legumelor.

    Masculii au contururi mai alungite și sunt adesea mai înguste decât femelele. „Băieții” se caracterizează prin prezența a două sau trei așa-numite camere. Din această cauză, coroana unor astfel de legume se dovedește a fi, parcă, ascuțită. Reprezentanții jumătății bune a acestei comunități, dimpotrivă, sunt mai masivi și în exterior mai mult ca un cub. Când se examinează vârful femelelor, patru camere vor fi clar vizibile, precum și o coroană aplatizată și chiar ușor concavă spre interior.

    Cu toate acestea, ardeii de diferite sexe pot fi distinși nu numai prin aspectul lor și prin caracteristicile enumerate ale formei. De asemenea, în lista de trăsături caracteristice există următoarele puncte la fel de importante.

    • Structura... „Bărbații” au o carne mai densă, care nu diferă în ce privește suculenta.
    • Gust... Reprezentanții părții masculine sunt acrișori.
    • Material de semințe. În acest caz, pentru a dezvălui caracteristicile sexuale, va trebui să tăiați o legumă. În același timp, va deveni imediat clar că femelele au semnificativ mai multe semințe. Apropo, această caracteristică se datorează nu numai prezenței menționate mai sus a unui număr mai mare de camere. Ținând cont de această nuanță, atunci când autocultivați o cultură și vă creșteți propriile răsaduri pentru a obține material săditor, va fi mai rațional să acordați preferință „doamnelor”. Este important să țineți cont de faptul că vor exista mult mai multe semințe în sine, iar capacitatea lor de germinare, după cum arată practica pe termen lung, este semnificativ mai mare. Din păcate, „băieții” se remarcă printr-un număr mare de flori sterpe enervante.

    Se pare că, în moduri destul de simple, puteți determina literalmente în câteva secunde despre ce fel de ardei vorbim. Este important ca ideea principalelor caracteristici ale diferitelor sexe de legume să fie utilă atât pentru grădinarii care le cresc, cât și pentru gospodinele din bucătării.

    Ce fructe sunt mai dulci?

    După ce am decis ce fel de ardei era în mâini, este important în următoarea etapă să alegeți corect unul dintre sexe, ținând cont de ce anume era nevoie de această legumă populară. Deci, în cea mai mare parte, „fetele” au, după cum sa menționat deja, mai multe semințe. Dar această proprietate este inutilă din punct de vedere culinar. Ideea principală aici este că sunt mult mai dulci.

    Dacă comparăm reprezentanții de sexe diferite tocmai pe această bază, atunci merită remarcat faptul că „Băieții” nu sunt dulci. Sunt folosite mai des și cu mai mult succes în cazurile în care rețeta prevede tratamentul termic al produselor.

    Care este mai bine să alegi?

    Ca în cazul oricărei legume, este important să faceți alegerea corectă. Aici ar trebui luate în considerare o serie de criterii cheie. Ar fi o greșeală gravă să afirmăm categoric care dintre soiuri are un gust mai bun. În această situație, totul este direct determinat de preferințele personale în fiecare caz. Tot în lista factorilor determinanți, poziția de lider este ocupată de scopul pentru care este achiziționat ardeiul gras.

    Atenția a fost deja concentrată asupra faptului că „Fetele” sunt mai moi și, cel mai important, vizibil mai dulci... Ținând cont de aceste caracteristici, acestea sunt cel mai adesea alese pentru consumul proaspăt (crud). Aceasta se referă la tăieturi de legume și la prepararea diverselor salate.

    Dacă acest tip de ardei este transformat într-un ingredient în tocane și alte feluri de mâncare similare, atunci cel mai probabil se vor dovedi a fi prea apos.

    Ardeii masculi au proprietăți diametral opuse. Datorită faptului că sunt mai dure și mai acide, se folosesc cel mai bine la prepararea conservelor. Desigur, astfel de ardei vor fi cea mai bună soluție la pregătirea mâncărurilor, rețete pentru care prevăd prelucrarea termică a componentelor. Masculii ar trebui să fie achiziționați de iubitorii de ardei umpluți. Dar este de remarcat faptul că multora le place gustul acru mai mult decât cel dulce. Ideea este că „băieții” sunt adesea consumați în stare proaspătă ca parte a salatelor.

    Dacă trebuie să pregătiți material săditor pentru creșterea răsadurilor, atunci, după cum sa menționat deja, ar trebui să alegeți ardei care aparțin sexului frumos. Următorul punct important: puțini oameni știu unde exact în legumele descrise este concentrată partea principală a vitaminelor și microelementelor utile. Pentru ardei gras, un astfel de loc este zona de lângă picior. Este starea ei la care se recomandă să acordați atenție atunci când alegeți. Apropo, foarte adesea această parte este pur și simplu tăiată și aruncată de mulți.

    Atunci când alegeți legume, este totuși important să vă concentrați pe coada de cal. La exemplarele de calitate, ar trebui să fie elastic și verde. O tulpină uscată sau întunecată (neagră) ar trebui să fie un motiv pentru a ne îndoi de oportunitatea achiziției. Ar trebui să faceți același lucru dacă există pete întunecate pe ardei. Acest lucru este valabil mai ales dacă legumele sunt cumpărate crude pentru consum.

    În majoritatea covârșitoare a cazurilor, defecte sub formă de întunecare, puncte și umflături pe piele și coadă sunt semne clare ale ciupercii ardeiului. Dacă apar pete portocalii, atunci, cel mai probabil, vorbim despre faptul că legumele au devenit o victimă a insectelor.

    Pe lângă toate cele de mai sus, atunci când alegeți un produs de calitate, este important să acordați atenție greutății acestuia, deoarece cu cât ardeiul este mai greu, cu atât va fi mai suculent.

     

     
    fara comentarii

    ...

    Ardei „băiat” și „fată”: cum se determină genul unui ardei gras? Ce fructe sunt mai dulci - de sex…
    Cum este un ardei gras un băiat diferit de ardeiul unei fete? Cum să determinați corect sexul fructelor unei culturi populare de legume? Ce ardei sex…
Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 8 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Hălăucești, în limba maghiară – Halasfalva, este o comună din județul Iași care include și satul…
Acum 8 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Într-una din lucrările sale, folcloristul şi compozitorul Tiberiu Brediceanu spunea că „în Banat…
Acum 8 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
""
Acum 9 ore
Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) – Cronopediada grup –…
Acum 14 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 14 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 14 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 17 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK THANK 91 - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – MINĂ DE AUR DIN LOCALITATEA UNGURENI, JUDEȚUL MARAMUREȘ în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN FILATELIE – ORGANIZAȚIA DE PIONIERI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Mai Mult…
-->