Jocuri de cuvinte duminicale: „romgleza”
**********************************************
1) Unuia slab la română, care a tradus primul într-o instrucțiune „location” cu încetățenitul de-acum „locație”!
Cu româna facem troc!
Ce bună investigație,
Însă nu mă mir deloc:
Pun în loc de „loc” „locație”!
2) Cel mai folosit epitet, adjectiv, adverb sau cum naiba îi zic divele:
<<DÍVĂ s.f. (Liv.) Cântăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; (peior.) femeie care dorește să fie admirată; femeie care frapează. [< it., fr. diva]. sursa: DN (1986). >>
„............
- Cum a fost la club?
- OK!
- Cum au fost subiectele la bacalaureat?
- OK!
- Cum a fost de 1 Mai la mare?
- OK!
- Ce crezi despre această poezie?
- E OK!
- Ce zici de criticul Manolescu?
- E OK!
- Ce crezi de această poezie a poetului Verona?
- E OK?
- Cum scrie Valentin Ursu?
- OK!
- Cum sunt epigramele lui Garda?
- OK!
.......”
O înlocuire a lui „OK” cu „mișto” nu-i cu totul întâmplătoare!
În urmă cu aproape două secole, într-o zi de duminică, două articole de presă au fost legate între ele printr-o simplă abreviere - OK. Datorită campaniei prezidențiale din 1840, ceea ce a început ca o glumă într-un ziar din Boston s-a transformat într-una din expresiile acum omniprezentă în limbile romanice, așadar și în limba română. Pe 23 martie 1839, cititorii cu ochii cârpiți de somn observau pe pagina a doua din Boston Morning Post, în a doua coloană, o ciudățeniei lingvistică. Era un cuvânt cam cum ar fi acum pe messenger „LOL” și „OMG” (studenții mei le folosesc des), o abreviere nebună” care a bulversat America din secolul al XIX-lea. Într-o încercare de a „distra” elitele tinere, „educate” în mod deliberat și atunci, când nu existau facebook sau tweeter, cu cuvinte greșite de argou. De exemplu, „KG“ (I know, go!)” însemna „știu, pleacă!“ (și „totul o să treacă”, vorba unui cântec care ar fi fost mai bun la Eurovisionul ăla geopolitic!).
Gluma a fost „LOL”, adică amuzantă, în anii 1800. Și atunci a apărut în presa scrisă prescurtarea „OK”, ceea ce însemna „oll korrect“ (pronunția „o” a lui „a” de la all), autorul fiind Helianihus... OK a reapărut într-un alt articol din Boston Morning Post trei zile mai târziu, și așa s-a încetățenit în engleza americană! Dar OK a devenit „tare” în anul următor, 1840, în campania prezidențială. În 1840, Președintele în exercițiu Martin Van Buren voia să fie reales și s-a confruntat cu William Henry Harrison, erou al războiului de independență. Și OK a căpătat o altă semnificație, adus de suporterii lui Van Buren în campanie. Acest Van Buren s-a născut și a locuit în orașul Kinderhook, în nordul statului New York, având porecla „Old Kinderhook“ (Vechiul Kinderhook).
Și suporterii președintelui democrat au început să creeze cluburi în întreaga țară, cu prescurtarea poreclei orașului în denumire (OK), dând al doilea înțeles prescurtării („O.K. Club”). Dar acum e acum! Și oponenții lui Harrison au început să adopte OK, dar într-un mod total diferit, folosind expresia pentru mentorul lui Van Buren, Andrew Jackson. Editorul de la New York Morning Herald a scris că Jackson a fost rănit. Jocuri de cuvinte, frate! Și aprobarea în documentele prezidențiale se dădea cu „OK”! În cele din urmă, alegătorii americani nu credeau că Van Buren era OK. Harrison a câștigat alegerile din 1840, precum Trump al nostru acum! Dar nu l-a invitat la cină pe omologul teleormănean al lui Dragnea de atunci, că nu avea caftan și că nu aproba Poarta Otomană! Expresia a început să apară în convorbirile de zi cu zi, și uite-așa în 1864 a apărut în „Slang Dictionary”, dicționarul cuvintelor vulgare << SLANG s.n. (Lingv.) Nume dat argoului în Anglia. [Pl. -guri. / < engl. slang]. sursa: DN (1986).>>!
A apărut apoi periodic și în cultura populară. În 1943, cu muzicalul „Oklahoma!“, când Rogers și Hammerstein au cerut daune statului, verdictul a fost „OK“, iar cartea din 1967 a lui Thomas Harris, „Sunt OK, Tu ești OK“ (I’m OK, You’re OK) a fost doar unul din cele mai populare „ghiduri de îndrumare” scrise vreodată. În timp ce OK a devenit parte a lexiconului popular, originile sale au fost contestate timp de peste un secol. Unii lingviști au arătat spre Van Buren și Jackson, alții crezuseră că OK are la bază producătorul unor biscuiți „populari” în armată, Orrin Kendall sau pe un șerif din Choctaw, numit Old Keokuk (președintele Woodrow a crezut ultima ipoteză). Ba un amic, amiral american, mi-a declarat că erau inițialele unui general american din războiul de independență, a cărui aprobare pe toate documentele purtau semnătura sa (O.K.). Dar lingvistul american Allen Walker Read, profesor de engleză la Universitatea Columbia a descoperit adevarata origine a lui OK în anii 1960, pornind de la editorul ziarului din 1939. Cruduța, una Trașcă dusă de Măruță și Pro TV pe la Paris și altele or fi știind chestia?
Să fiți iubiți! LOL!
Of, of, of! Ce faceți, nu „șeruiți”?
-->
Comentarii
Respect!