Jocuri de cuvinte - mamă (2)

Jocuri de cuvinte - mamă

Geografie lingvistică

 

 

 

 

          Mama în expresii (pamflet)

 

          Moto: Femeia e soţie, mamă,/ Prietenă, de bună seamă,/ Iar pentru gineri, dumneaei,/ Este tot mamă: mama... ei!” (Ea, de Liviu Popescu din Când pleca odată, la război, un om..., 2010)

 

Bogata limbă română conține și expresii sau cuvinte compuse mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) - bunică, mamă-soacră, aia care-și ceartă ginerele că n-a găsit oarece la farmacie pentru articulații, mama (sau muma)-pădurii - personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copiii, ucigând oameni sau chiar fost (n)europarlamentar ca Macovei etc. Muma pădurii e și o plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria, de pe la noi, nu fugite-n Costa Rica, apoi în Italia sau la Târgșor).

Cuvântul apare și în alte construcții ca locuțiunea adjectivală „de mamă (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. Poate fi și locuțiune adverbială când te înjură cineva „de mamă”. Dar se va duce de-a berbeleacul și înjurătura asta curat românească atunci când vor naște tații.

Există și expresia vai de mama noastrăetc., demonstrată mai ales după cele două decenii de președinție de dreapta a turnătorului Petrov și a meditatorului la masa tăcerii, autorul excursionist al inițiativei „România meditată”, care a învățat în armată doar să coasă nasturi pas cu pas și se vrea să conducă cele mai puternice armate ale planetei.

Ar conduce el NATO de mama focului, adică grozav, strașnic, extraordinar? Românii mai trimit pe unii la mama dracului, adică foarte departe, în special pe Hadrianus, nepotul mătușii Tamara, cel care a inițiat afacerea Bechtel cu autostrăzile sau care a inițiat vinderea Petrom. L-aș mai adăuga pe Petre Roman, autorul lozincii „industria românească e un morman de fiare vechi, eroul cântat de fetele de la APACA („nu vrem Kent, cafea, valută, vrem pe Roman să ne bată”).

Mulți români se mai pot lăuda cu definirea unei perioade lungi de viață în care le-au văzut pe toate, prin expresii ca „de când mama m-a  făcut sau „de când era mama fată (mare)”. Așa că unii dintre noi, cu toată propaganda TVR pe banii noștri împotriva lui Ceaușescu, cel împușcat pe nedrept, ar fi bine să comparăm ce s-a construit în România în cei 25 de ani de muncă a lui Ceaușescu cu ce s-a distrus în România în cei 35 de ani de domnie neo-capitalistă sau în 24 de ani sub Constantinescu-Petrov-Klaus. Avantaj Ceaușescu!

12403374277?profile=RESIZE_710x

NATO (Nothing After Two O`clock, „lucrăm până la 14.00”)

 

 

Fură unii de prin Canada, Gabriel Resources, unii dintre ei și români, care parcă au știut expresia populară românească „a cere cât pe mă-sa”, pretinzându-ne un preț exagerat că n-au putut să facă un mare lac cu cianuri la Roșia Montană. Politicienii se certau și ne speriau cu sentința.

Presa vândută n-a crâcnit nimic și ne-a vândut gogoși. Nu ne-a spus nimic de prof. univ. dr. Crenguța Leaua, și mamă, de loc din Tg Mureș, lidera echipei care a câștigat pentru România procesul de miliarde cu Gabriel Resources.

Crenguța Leaua a fondat in 2005 casa de avocatură Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP", care are sediul în București și se clasează în GAR 100 ca o firmă de de arbitraj de nivel mondial, mulți dintre avocații săi fiind clasați ca specialiști de top în arbitraj comercial și investițional.

Alte domenii de expertiză sunt dreptul fiscal, dreptul construcțiilor, dreptul tehnologiei, dreptul energiei și resurselor naturale, dreptul mediului, dreptul aviației, dreptul comercial și dreptul administrativ. Procesul Rosia Montană a fost câștigat, de fapt, in consorţiu cu casa de avocatură LALIVE - Geneva.

12403375080?profile=RESIZE_584x

Crenguța, soția comandorului Leaua, directorul presei militare!

 

Avocatul și mama Crenguţa Leaua are experienţă vastă în arbitraje internaţionale, până la procesul Rosia Montană" câştigând împreună cu LALIVE cinci procese de arbitraj pentru România la Curţile de Arbitraj Internaţioanle, în valoare totală de peste 3 miliarde $!!!

Am lăsat la urmă o expresie interesantă, că doar românii, fără a cunoaște bine capitolul analiză combinatorie din matematică, ce se studiază în cursurile liceale, puteau combina un cuvânt sfânt, mamă, cu un cuvânt diavolesc, al iadului, bătaie. A rezultat expresia românească, nu numai vasluiană o mamă de bătaie”, adică o bătaie strașnică, zdravănă.

Mai există sinonimele maică, mamacă, mamaie, muică, neneacă, diminutivele mămică, mămucă, în trecut Mamă eroină (titlu care se acorda femeilor cu cel puțin zece copii în viață, desființat că era „ceaușist”), mamă vitregă, mamă bună (mamă adevărată), mamă soacră,n imprecații, amenințări sau în exclamații de mirare, de ciudă, de necaz etc.) mama-dracului (personaj imaginar, socotit a fi mai rău decât dracul), puiul mamei, dragul mamei, odorul mamei, de mama focului (cu mare intensitate) etc. Ne oprim, că și alte etnii merită amintite!

12403375460?profile=RESIZE_584x

Există și Mother Earth Day (ziua Pământului. 22 aprilie)

 

Englezii folosesc mother [vezi Douglas Harper (2001–2024), mother”, în Online Etymology Dictionary], dar prin Marea Britanie și mither în scots, mamm în corni, máthair în irlandeză și în galică scoțiană, moir în manx etc. Au apărut ca din pământ adoptive mother, „mamă adoptivă”, and his mother (și mama lui, ca un intensificator pentru un substantiv sau expresie incluzivă, cum ar fi toți, oricine, fiecare etc.), antimother (antimamă, o mamă al cărei comportament este opusul celui așteptat social de la mame), like a mother hawk (ca o mamă șoim, pentru cineva care acordă o atenție extrem de mare; într-un mod extrem de protector), milk-mother (lmamă ce alăptează), motherless (fără mamă, orfan), motherlike (ca o mamă, matern).

Mai există și motherline (pe linie maternă), mother church (biserica mamă), mother country (țara natală), mother-in-law (soacră, mamă soacră), ba chiar și mother fucker, motherfucker sau mother-fucker (mama dracului, de fapt o înjurătură atestată din 1918, ce provine din implicarea că cineva se culcă cu propria mamă, dar probabil că nu a fost folosită literal decât mai târziu [vezi  and int motherfucker, n. and int.”, în OED Online  , Oxford, Oxfordshire: Oxford University Press, launched 2000]) etc.

Ar fi păcat să uităm de mother nature (mama natură), ca o personificare a naturii, atestată din cca. 1600, mother earth (planeta mamă, Pământul), ca expresie a Pământului ca dătător de viață, cam din 1580 sau mother tongue (Limbă maternă), care a fost atestată încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea.

12403375496?profile=RESIZE_710x

Planeta mamă, poză făcută de echipajul navei Apollo 11 în drum spre casă (NASA, imagine restaurată de Toby Ord)

 

În limba franceză există mère și maman, dar prin „hexagon” și mamm în bretonă, méthe în normandă etc., plus mere în valonă în țara vecină, Belgia. Au apărut mintenaș cuvinte compuse sau expresii precum beille mère (soacră), belle-mère (mama vitregă), fête des Mères (ziua mamei), grand-mère (bunică), la nécessité est la mère de l’invention (necesitatea este mama invenției).

Mai există mère porteuse (mamă purtătoare), mère poule (cloșcă), prudence est mère de sûreté, (prudența este mama siguranței), reine mère (regina mamă), telle mère, telle fille (cum e mama, așa e fiica) sau de mère en fille (de la mamă la fiică), vendre père et mère (a-și vinde și pe tat-su și pe mă-sa), vieille mère (mamă bătrână (istoric după expresia chineză lǎomā – 老媽/老妈, „bătrână servitoare”) etc.

12403375898?profile=RESIZE_584x

Telle mère, telle fille

 În limba germană există pentru mamă Mutter și Mutti, dar și moder în saxonă de jos neerlandeză, Moder în germană de jos, muadda în bavaeză, Mudder în germană de Pennsilvania, Mueter în germană alemannică, Mutta în germană plautdietsch, Muur în frizonă Saterland, Mamm în luxemburgheză, etc.

12403376663?profile=RESIZE_400x

Brautmutter und Braut (deduceți)

 

Mutter are și diminutivele Mütterchen, Mütterlein sau Mütterken și este moștenit succesiv din medievalul germanic muoter, din vechiul germanic muoter, din proto-vest-germanicul *mōder, din proto-germanicul *mōdēr, din proto-indo-europeanul *méh₂tēr, „mamă” (comparați cu olandezul moeder, englezescul mother, danezul și suedezul moder etc.).

Cum nemții sunt specialiști în cuvinte compuse, apărură ca din pământ adoptivmutter (mamă adoptivă), Bärenmutter (ursoaica mamă), Bordellmutter (patroana bordelului), Brautmutter (mama miresei), Erdmutter (planeta mamă, Pământul), Gastmutter (mamă ospitalieră), Großmutter sau Grossmutter (bunică) etc.

Și dacă ne mai străduim, mai găsim Hausmutter (mama, stăpâna casei), Kind-Mutter-Bindung (legătura copil-mamă), Kindesmutter (mama copilului), Königinmutter (regina mamă), Mutter-Vater-Kind (mamă-tată-copil), Mutterbild (imaginea mamei), Mutterboden (solul vegetal), Muttergalaxie (galaxia mamă), Mutterhaus (casa maternă), Mutterinstinkt (instinct de mamă), Mutterkuchen (placentă), Mutterliebe (dragoste sau iubire de mamă), Mutterlinie (linie maternă) și alte multe sute de cuvinte. Îi vedeți pe nermți să renunțe la ele? S-ar distruge o limbă! Maternă, na, Macron tată, și nu părintească!

Rușii folosesc pentru mamă mama - мама (cuvânt existent și în bielorusă, chineză dungan, rusină carpatină, sârbă și ucraineană), matʹ - мать și mati - мати, mamanja – маманя, mamaša – мамаша, mamenʹka – маменька, materʹ – матерь (și în rusină carpatină), roditelʹnica – родительница etc.

12403376901?profile=RESIZE_584x

Мать с ребёнком (mamă cu copilul)

 

De exemplu, matʹ - мать și mati – мати sunt moștenite succesiv din vechiul slavic de est mati - мати, din proto-slavicul *mati, din proto-balto-slavicul *mā́ˀtē, din proto-indo-europeanul *méh₂tēr, „mamă” (ca să vedeți ce ușor mă informez, vezi „мать” în Большой толковый словарь, editor-șef С. А. Кузнецов, găzduit la https://gramota.ru/).

Vă propunem, pentru cunoscătorii de limbă rusă, câteva expresii uzuale „nașpa” din laudele copiilor și înjurăturile unor „foste” fete: мать моя по пояс! (mamei mele îi ajung până la talie!), мать моя в кедах! (mama mea poartă pantofi sport!), мать моя в коньках на босу ногу! (mama poartă patine în picioarele goale!), мать моя женщина! (mama e femeie!), мать моя женщина, вся в саже! (mama mea este o femeie acoperită cu funingine!), мать моя женщина, отец мой мужчина! (mama este femeie, tatăl meu este bărbat!), мать моя с Ярмольником училась! (Mama a studiat cu actorul Yarmolnik!), мать твою… я знал ещё девицей! (mama ta, nenorocitule,..., te-am cunoscut când eram fată!), мать твою в душу в гроб (mama ta, nenorocitule, vedeate-aș în sicriu) etc.

Prietenul Igor din Irkuțk îmi mai propune: мать твою нехорошо в рот! (mama ta, de spurcat la gură!), в чём мать родила (pe unde te-a făcut mă-ta, cum e la noi „p---a mă-tii”), как мать родила (cum te-a făcut mă-ta, ca la noi „..mama ta care te-a făcut”), выражаться по матери / выразиться по матери (vorbești ca mă-ta), крёстная мать (nașă de botez), кому мать, кому мачеха (pentru unii mumă, pentru alții ciumă, corect mamă vitregă), Москва — кому мать, кому мачеха (Moscova – pentru unii mumă, pentru alții ciumă), Солнце всех не обогреет: кому мать, кому мачеха (soarele nu-i va încălzi pe toți: pentru unii mumă, pentru alții ciumă) etc.

 

 

 

          Mama în (c)arte

 

          Moto: „Sufletele de mamă n-au nicio cumpătare la recunoștință, cum n-au nici la iubire.” (Hortensia Papadat-Bengescu)

 

Literatura nu putea să nu trateze subiecte legate de mamă. Cuvântul este folosit, de exemplu, de Sadoveanu (Văzu... ochii albaștri și duioși ai mamei care l-a strâns la sân și l-a legănat.”), Sahia („Vocea mamei tremura de plâns.) sau Coșbuc („Nici flăcări, nici potopul, nici mii de limbi infame/ Nu pot să pună stăvili pornirii unei mame.).

Vlahuță folosește metafora icoană, pe care mulți români o mai respectă („Încetul cu încetul, icoana bunei și iubitoarei lui mame i se lămuri în minte...”), dar amintește și de cel rămas fără mamă („Pe mă-sa n-a apucat-o.). Macedonski folosește sinonimul mumă („Și mumă, frați, prieteni, și toți pe câți iubisem,/ Coprinși de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam.).

12403377479?profile=RESIZE_710x

Mama nu poate fi înlocuită!

 

De rudele materne ale musiului răsfățat domn Goe amintește inegalabilul Caragiale (Mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă în București.”). Galaction pomenește de o mamă vitregă (Și această mamă vitregă... îi apăruse... ca o madonă a fatalității.), iar Davidoglu de mama bună (Mama mea bună nu m-ar fi vândut.).

Eminescu povestește de o damă care urla precum muma pădurii (Urla prin aerul cernit mama-pădurilor cea nebună.”). Sunt și scriitori ce folosesc înjurătura, nelipsită multor români experți doar în așa ceva, precum Ion Pas (Nu blestema, babo, că te ia mama-dracului.), care precis s-a luat după Creangă (Dar oare pe acesta cum mama-dracului l-a mai fi chemând?).

Am putea continua cu mulți clasici, dar vă recomand poezia Mama de Maria Demetriad, că neomarxiștii și UE ar dori să nu mai folosim numele Maria, eu bucurându-mă că mama și ambele bunici se numeau Maria. Dar despre acest nume în alt articol.

Poate e mai bine să-l vedeți și să-l ascultați pe Ami Gott, cel care a compus în 2020 o melodie pe versurile poeziei Mama de excepționala Maria Demertriad (https://www.youtube.com/watch?v=yW5TSjMFtvg). Veți observa că între muzică și text e o deplină concordanță.

12403377695?profile=RESIZE_710x

Schimbăm titlul poeziei în Părinte 1 sau Părinte 2?

 

Despre mamă puteți citi în Mara de Ioan Slavici, Baltagul lui Sadoveanu (la https://www.youtube.com/watch?v=MWKSkj0cBM8) sau vedeți filmul despre mama și soția Vitoria Lipan). Preferați audiobook (https://www.youtube.com/watch?v=ub1FOjKRxFo)? Și exemplele ar putea continua. Dacă la comentarii ați posta o poezie despre mamă sau ați specifica un link (o adresă) spre un roman audio sau spre o melodie, bine ar fi.

O poezie care mi-a plăcut și care descrie femeia mamă a satului românesc care acum, în perioada de globalizare, e pe cale de dispariție este cea a lui Virgil Carianopol, pe care o scriu cu plăcere. Mi s-a întâmplat și mie, deoarece mama a decedat cu 6 luni înainte de „a ieși eu pe leafă”!

 

          Cântec pentru mama - Virgil Carianopol

 

Tare necăjită ai fost, mamă,

Iarna, vara, orice timp trecând,

Cât era de frig sau de căldură,

Tot desculță te-am văzut umblând.


N-ai purtat o haină mai ca lumea,

O scurteică veche doar aveai,

Dar și pe aceea totdeauna,

Doar de sărbători o îmbrăcai!


Tu așa si fost de când țin minte,

Pe picioare-ai mers la drum, mereu.

Nici în car nu te suiai de teamă,

Boilor să nu le fie greu.


Ce păcat că n-ai trăit măicuță,

C-ai plecat fără de timp în lut.

Ce pantofi ți-aș fi adus acuma,

Și ce haină ai mai fi avut!

 

Ar fi cam păcat să nu ascultați aceeași poezie cu excelentul Tudor Gheorghe interpret (https://www.youtube.com/watch?v=Xp21wKmYlZo). Despre mame au scris mulți scriitori celebri. Hugo, în Mizerabilii le descrie pe Fantine și fiica sa Cosette, Fantine chiar și prostituându-se pentru a-i fi bine fiicei. Sunt destule ecranizări ale acestui roman (de exemplu la adresa https://www.youtube.com/watch?v=62TYTiPPKa4, un prim episod).

 

12403378283?profile=RESIZE_400x

Bunic și nepoată

 

Chipuri de mame întâlnim și în Coliba unchiului Tom (cartea care a dus la războiul de secesiune). Cum la modă acum e și cartea audio sau audiobook, puteți asculta tolăniți pe un fotoliu sau pe o canapea la adresa https://www.youtube.com/watch?v=G7QXaEttvfI, ba chiar realizând o altă activitate, chiar fiind în tren, în avion sau în automobil, unii, puțini, pe un iaht.

Am amintit că englezii folosesc pentru mamă mother. În 1988, Robert Ferro, în Al doilea fiu, scria: „Avea ceva din mama lui în el, dar asta pentru că și-a dat seama că până la urmă doar dragostea ei era necondiționată și, în semn de recunoștință, o emulase.” (He had something of his mother in him, but this was because he realized that in the end only her love was unconditional, and in gratitude he had emulated her. [1988, Robert Ferro, Second Son]).

În engleză se folosește colocvial și mom, prescurtare a cuvântului momma, alt cuvânt pentru „mamă”, în special în SUA, Canada, Africa de Sud, chiar pentru orice femeie respectabilă. În 2017, în Allstate: All Alone‎, se scria: „(vorbește tatăl) Nu o împărtășesc cu mama! Da, mamă?(spoken by the father: I don't share it with mom! Right, mom? [2017, Allstate: All Alone]).

Francezii folosesc mère și maman. Louis Pergaud, în Joséphine este însărcinată, în Rustice, știri de la țară, scria în 1921: „Mai întâi i-a zis Iosefinei târfă, lucru care nu l-a surprins tare, având în vedere că era fiica mamei sale, […]. (Il traita d’abord Joséphine de putain, chose affirma-t-il qui ne l’étonnait guère attendu qu’elle était la fille de sa mère, […]. [Louis PergaudJoséphine est enceinte, dans Les Rustiques, nouvelles villageoises, 1921]).

12403378890?profile=RESIZE_400x

Mutter mit Kindern: Le Repos, von William Adolphe Bouguereau

 

 

Cel mai folosit cuvânt în germană este Mutter. Nava Ebrahimi, în romanul Şaisprezece cuvinte, scria în 2019: „Mama fetei îl trezește în grabă pe bărbatul casei, care tocmai s-a culcat pentru un pui de somn de după-amiază, în timp ce fiica fierbe apă pentru ceai.” (Die Mutter des Mädchens weckt eilig den Mann des Hauses, der sich gerade zu einem Mittagsschläfchen hingelegt hat, während die Tochter Wasser für Tee aufsetzt. [Nava Ebrahimi: Sechzehn Wörter. Roman. btb, München 2019, ISBN 978-3-442-71754-5, Seite 87]).

 

 

 

Continuare la: 

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-mama-3

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
1 oră în urmă
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
dimineți…
Acum 3 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos…
Acum 3 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
A nins iar foarte tare acum spre seară,  Și vremea este câteodată mai sonoră,  Fulgii de zăpadă…
Acum 4 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Frigul iernii pe toți iar ne-a cumințit,  Soarele coboară liniștit spre asfințit  Vântul nu mai…
Acum 14 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 16 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
 Școala de Aplicație a Forțelor Navale "Viceamiral Constantin Bălescu" a fost înființată, prin…
Acum 16 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Biserica evanghelică fortificată din comuna Homorod, județul Brașov, a fost construită în secolul…
Acum 16 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Scriu și citesc printre pleoapele obosite,Am multe rânduri scrise acum în minte,Încerc să înțeleg…
Acum 21 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Pe foi multe îngălbenite și de vreme,Liniștea nopții acum bine se așterne  Ciupesc o coardă…
ieri
Nicoleta Mija a postat o discuție
Vântul iernii iar se agăță și de ramuri,Stau câteva suflete liniștite la geamuri ,Dimineața mișcă…
ieri
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - veveriță (4)
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 1
-->