Jocuri de cuvinte – oltean
(geografie lingvistică)
(pe blogul google e AICI)
Moto: „Evoluţia olteanului: Nici cobiliţa nu l-a-nfrânt,/ Pe rogojină-şi bea cafeaua/ Şi sub căruţă-a pus căţeaua,/ Ca purtătoare de cuvânt.” (Valerian Lică, „Pledoarie pentru epigramă”, aprilie 2007)
Oltean
Din MDA2 (2010) aflăm că oltean, format din Olt + -ean, este un bărbat care (face parte din populația de bază a Olteniei sau) este originar de acolo, care aparține (Olteniei sau) oltenilor, privitor (la Oltenia sau) la olteni, originar din Oltenia, membru al populației care locuiește în Oltenia, dar și precupeț originar din Oltenia care făcea comerț ambulant cu alimente, cu cobilița lui, inclusiv prin București (na, drăcie, că și cobilița asta o luarăm de la sârbi și bulgari kobilica – кобилица, provenită din kòbila, „iapă”, ко̀била + -ица, moștenită din proto-slavicul *kobyla, „iapă”). Gheorghe Gurău definește excelent „etno” în 2012 amintita cobiliţă (Pentru românime e/ Doamnelor şi domnilor/ Greul ce apasă pe/ Umerii oltenilor!)
Oltean cu cobiliță
Cum naiba s-a trecut prin veacuri cu cobilița asta (lemnul curbat) nimeni nu știe! Cobilița nu era altceva decât o „paranteză” din lemn sub care intră de obicei, de bunăvoie olteanca, rareori „omul”, ținută pe ceafă și pe un umăr, încovoiată de apăsările cărate de nevoie la capetele cobiliței, pentru echilibru. Nevoia de a trăi supus, de a nu ieși cu niciun chip din porunca „omului”, așa cum îi spunea ea, cu teamă, cu respect, bărbatului, așa cum ne spune și Tudor Gheorghe, actor, compozitor și trubadur, în „Rânduieli”, de Marin Sorescu!
Oltenia în cadrul României
Și ca să vedeți discriminare, wikționarul nu are cuvântul „oltean”. Așadar, provine din Olt + -ean, Olt fiind numele râului care trece prin Oltenia. După Șăineanu (ed. VI, 1929), Oltul este un „fluviu aurifer, în Muntenia, iese din Ardeal cu mare furie și se varsă în Dunăre după un percurs de 350 km; el formează hotarul între Oltenia și Muntenia.” Și nu trebuie să confundați Oltenia cu Țara Oltului, aceasta din urmă fiind pe malul stâng al Oltului, în dreptul municipiului Făgăraș.
Iar Olt ar proveni din latină ca Alutus(, Aluta), numele roman al râului. În Geografia lui Ptolemeu, numele antic al Oltului este Aλоύταϛ πоταμόϛ - Aloýtas potamós, „râul Aloýtas. Todoros, coleg grec, colonel și profesor, mi-a ținut o lecție cum că ar traduce acum „râul Olt” ca Ποταμός Αλότυ - Potamós Alóty.
Alții, Olteniei îi zic tot Oltenia (uwlatania, أولتي în arabă, Олтенија în sârbă și macedoneană), iar olteanul nu prea are corespondent, fiind tradus uneori cu echilalentul „(om) din Olt” (në olte în albaneză, fi 'uwlati în arabă, olte - օլտե în armeană, olte içinde în turcă, olte içində în azeră, olteetan în bască, u olteu în bosniacă, stin Olté - στην Ολτέ în greacă etc.). Așa că nu e necesar să prezentăm harta geografiei lingvistice.
Oltenia
Moto: „„Zoofilie: Oltenii sunt, de bună seamă,/ Mari iubitori de câini, sadea,/ Înjură ceilalţi de mamă,/ Oltenii... numai de căţea!” (Ioan Jorz din revista „Epigrama")
Oltenia, cu o suprafață de 24.095 km², este străjuită în nord de Carpații Meridionali, iar în vest și sud de Dunăre și la est de râul Olt (Alutus). Râul Jiu cu direcția nord-sud împarte regiunea în două părți aproape egale (în Geografia lui Ptolemeu, numele antic al Jiului este χατ Άράβωυ ποταμός, tradus în latină ca Arabibus fluvius adică „râul ce se pogoară din țara Arabilor”). Oltenia are toate formele de relief, muntos în nord, deluros în zona subcarpatică, depresiuni, Câmpia Olteniei în sud.
Râul Olt [Bogdan Petriceicu Hasdeu , 1894. Basarabii cine? – de unde? – de când?. Stabilimentul grafic I. V. SOCEU. p. 13]
În Oltenia istorică intră județele Dolj (unii zic că numele provine de la cuvântul slav „dolu“, care înseamnă „vale“; dar fiind axat pe cursul inferior al râului Jiu, de la care își trage numele, Jiul de Jos sau Doljiu, Jiul din aval, Jiul de câmpie), Gorj (de la cuvântul slav gora, „munte”, şi râul Jiu, „Jiul de munte”), Mehedinți (din anticul „Mediam", colonie romană de lângă localitatea „Mehadia" sau din maghiarul „méhészkedés", stupărit, „méh" însemnând albină), fără orașul Orșova și comunele Eșelnița, Dubova, Svinița, care aparțin Banatului, Olt (de la numele râului, fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia), Vâlcea (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia, dar cu o mică zonă situată între barajul Vidra și vârful Șteflești, desprinsă din fostul județ Sibiu) și Teleorman (din „deli orman”, „pădurea nebună”), doar comuna Islaz.
Cele mai importante municipii sunt Craiova (de la cuvântul slav kralj, „rege, crai”, „Craiova” însemnând ținut, țară, națiune), Drobeta-Turnu Severin [a) de la sfântul Severin de Noricum venerat de călugarii austrieci; b) de origine slavă, asociată cuvântului «severnâi», северен sau северный, „din nord” sau „nordic”], Târgu Jiu [a) probabil din proto-slavicul *tъrgъ, „târg”; b) )ubstrat preroman din rădăcina balcanică *terg-, vezi albanezul treg, „târg”, din iliricul Tergitio, „negustor”; Jiu de la vijeliosul râu], Caracal [a) popular, de la împăratul roman Caracalla care a construit aici un turn; b) din limba cumană sau peceneagă, kara kale, „cetatea neagră”] și Râmnicu Vâlcea (Râmnic din cuvântul râba din slava veche, „pește” râmnic sau râbnic iaz sau lac amenajat pe un râu pentru creșterea peștelui, din ucr. рибник, bg. рыбник; Vâlcea, vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară,pârâu mic de-a lungul unei vâlcele, din lat. *vallicella sau vallicula).
Aici locuiau triburi geto-dace - pelii (la Pelendava), sucii (la Sucidava), burii (la Buridava) ș.a., existând și multe așezări celtice. Succesiv a aparținut regatului dac (sec. I î.Hr. și I d.Hr.), Imperiului Roman (105 - 271 d.Hr., în provinciile Dacia Inferior și Dacia Malvensis).
În secolele IV-XII au avut loc invaziile, alte evenimente militare, Muntenia fiind, strategic, teritoriu de trecere a migratorilor, slavii lăsând toponime de origine slavonă (râul Bistrița, în nord-estul Olteniei, Craiova, Hinova, Bistreț, Bucovăț, Dumbrava etc.). În secolul al XIII-lea apar cnezatele lui Litovoi, Seneslau, Ioan și Farcaș care, unificate sub Litovoi, apar ca destul de puternice pentru a respinge atacurile maghiare dinspre munți, care ocupaseră Transilvania (vezi AICI) și a celor tătare dinspre est, care reușiseră să ocupe în perioada lui Litovoi, toată zona de câmpie din Muntenia și toată Moldova. În secolul al XIII-lea Turnu-Severin a fost stăpânit de Regatul Ungariei, Banatul de Severin fiind până în secolul al XVI-lea disputat cu Ungaria (despre care noi am scria AICI și AICI).
În epoca medievală, teritoriul Olteniei este parte integrantă din Țara Românească, unii membri ai familiei oltenești a Craioveștilor ocupând tronul începând cu secolul al XVI-lea. Oltenia avea o notă distinctă în raportul puterii, prin Marea Bănie de Craiova. Regiunea era administrată de un ban, motiv pentru care este cunoscută și sub denumirea de Banatul Craiovei.
În urma tratatului de la Passarovitz din 1718, Oltenia intră sub stăpânirea habsburgică, aceștia numind-o „Kleine Walachei" („Valahia Mică", față de Muntenia care era „Valahia Mare", vezi AICI). Ocupația a durat aproape 20 de ani, terminându-se în urma bătăliei de la Groțka în Serbia, unde Austria a fost învinsă de turci. Granița vestică a Țării Românești a fost pentru scurt timp râul Olt. Acestă perioadă a adus beneficii zonei (ca geodez și militar remarc realizarea primelor hărți topografice ale Olteniei, construirea drumului Călimănești-Cozia prin efectuarea de intervenții pirotehnice, legând noua provincie de restul imperiului austriac etc.).
Românii la venirea ungurilor în Europa
Dorința transformării Olteniei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reușiseră pe parcursul mai multor sute de ani, face ca haiducia din Oltenia să atingă cote nemaintâlnite în Europa. Din cazărmile austriece acum dispăreau cai și bunuri... În urma tratatului de la Belgrad din 1739, Oltenia este realipită la Țara Românească, Craiova devenind între 1735 și 1770 capitala unei regiuni cufundate în anarhie, fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu (zapciul – filmul) făceau legea (zapciu – din tc. *zaptçi, rang de conducător al unei plase care strângea dările, pe care l-au împrumutat și bulgarii запция).
Așadar, reținem că succesiv, pe o perioadă de aproximativ 100 de ani Oltenia devine sălașul unor celebri haiduci și panduri din Oltenia, iar în 1821, Oltenia este locul de plecare al primei revoluții moderne care avea să însemne pentru țările române, trecerea de la perioada medievală la epoca modernă, tot aici a fost sălașul dezvoltării revoluției pașoptiste.
Porțiune din foaia de hartă austriacă 42-44, scara 1:200.000, actualizată în 1910
Drumul Călimănești – Cozia (aplicația Rome2rio)
În perioada războiului de independență (1877-1878) Oltenia devine regiunea cea mai puternic implicată în război, cu trecerea Dunării de către armata română la Corabia și cu teatrul principal de desfășurare a ostilităților pe malul drept al Dunării (Plevna, Grivița, Rahova, Vidin).
În primul război mondial au loc lupte crâncene în marginea localităților importante din Oltenia, când armata română se retrăgea spre Moldova (la Podul Jiu lângă Târgu Jiu, la Robănești lângă Craiova, lângă Slatina și pe valea Oltului, în apropiere de Râmnicu Vâlcea). Așadar, Oltenia istorică este acum parte a României, oltenii dând culoare evoluției țării în perioada de până în 1989 și de după 1989.
Câștigurile Austriei în urma tratatului din 1718 (Serbia, Banat și Oltenia; Oltul e denumit Aluta)
Alte evenimente importante au fost răscoala de la 1907, cu cote paroxistice în Oltenia, când s-a folosit în premieră artileria la bombardarea unor sate.
Corabia, locul trecerii Dunării de către trupele române în 1877 (foaia de hartă militară austriacă 42-44, scara 1:200.00)
Dispozitivul de acoperire în 1877
Oltenii în (c)arte
Moto: „Cu trăsături recunoscute,/ Prin agerime şi umor,/ Olteanu-i ca ardeiul iute/ (Se bagă-n ciorba tuturor.” (Nicolae Bunduri, „Sânge de oltean”)
Craiova pe harta topografică militară la scara 1:100.000 (L-34-144, Direcția Topografică Militară, acum Agenția de Informații Geospațiale a Apărării)
Și printre olteni, cei ce utilizează frecvent perfectul simplu în vorbirea populară, timp al verbului specific doar limbilor de origine latină, nu puteau lipsi oameni de seamă din (c)arte. În domeniul sculpturii s-a remarcat Constantin Brâncuşi (1876 la Hobiţa – 1957, Paris), cel ce a înnoit limbajul şi viziunea plastice în sculptura contemporană, autor al singurului monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti, bustului generalului medic Carol Davila, la Spitalul Militar.
A creat „Pasărea măiastră”, „Muza adormită”, „Domnişoara Pogany”. Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu „Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit”, „Masa tăcerii” şi „Poarta sărutului” este foarte apreciat. Statul român a refuzat să primească moştenirea lăsată de Brâncuşi, atelierul revenind statului francez. De inițiativa guvernului profrancezului Cioloș cu strângerea banilor pentru a cumpăra o statuie nu mai știm nimic.
Bustul generalului Carol Davila
Tăcut la masa tăcerii
În pictură s-au remarcat Sabin Bălaşa (stăpânul romantismului cosmic, dar scriitor, autor şi regizor de filme de pictură animată, remarcat prin muralele care înnobilează „Sala Paşilor Pierduţi” a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iași, devenit „moldovean de origine oltean”) și Corneliu Baba (cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar şi pentru alte tipuri de tablouri şi ilustraţii de cărţi).
Oameni remarcabili au fost și în domeniul literaturii. Gib Mihăescu (1894, Drăgăşani –1935) a fost prozator, romancier şi dramaturg, autor al volumelor de nuvele („Grandiflora” şi „Vedenia”), al unor romane de analiză psihologică a apariţiei unor stări obsesive, îndeosebi erotice („Rusoaica”, „Braţul Andromedei”, „Femeia de ciocolată”, „Zilele şi nopţile unui student întârziat”, „Donna Alba”). A scris şi piese de teatru.
Râmnicu Vâlcea pe harta iozefină austriacă, 1910 (foaia 42-45)
Eugen Ionescu (Eugene Ionesco) este pionierul literaturii române, franceze şi universale a absurdului şi membru al Academiei Franceze. A scris „Cântăreaţa cheală” (vedeți și varianta franceză „La Cantatrice Chauve” la Théâtre de l'Excelsior), „Delir în doi... în trei, în câți vrei” ș.a.
Marin Sorescu (1936, Bulzeşti, Dolj - 1996), „scriitorul neînțeles” după unii, a fost poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, membru titular al Academiei Române (Dacă nu cer prea mult). Publică numeroase volume („Tuşiţi", „Suflete, bun la toate", „La lilieci" – în 4 volume, ș.a.), dar 15 volume au rămas în manuscris. Operele lui au fost traduse în peste 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. Avea un stil ironic, degajat, ludic (vezi cercul). Multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici.
Piesele de teatru au tematica teatrului poetico-parabolic, cu trilogia „Setea Muntelui de sare”, cu piesele Iona (aici la salina Turda, 2014), Paracliserul şi Matca, a teatrului modern („Există nervi"), a teatrului istoric („A treia ţeapă") sau cea comică („Răceala”, „Vărul Shakespeare”). Proza este viguroasă și sarcastică („Viziunea vizuinii” , „Trei dinţi din faţă” etc.). A fost și pictor. Apolitic, după 1989, a fost ministru al culturii în cabinetul condus de Nicolae Văcăroiu (1993 - 1995), cel incorect poreclit Vodcăroiu, că nu avea voie să bea alcool! Dar sunt și alți scriitori cu părinți olteni, remarcabil descriind oltenii Tudor Arghezi (pseudonim, adevăratul nume fiind Ion Nae Theodorescu).
Aflăm dintr-o scrisoare a lui Arghezi, cu tată oltean din Gorj, cum se creionează o imagine într-un album al trecutului Olteniei. Sunt însemnările poetului baudelairianist din 21 mai 1960, despre „oltenii săi“. „Plecaţi de pui de boboci, de prin Gorj cu cobiliţa în spinare, câte unul, câte doi, câte cinci, câte zece, fraţi, veri s-au pomenit cu cătunul întreg la Bucureşti, întâi cam cruciţi de căşile mari, cu care, desgheţaţi şi isteţi, s-au deprins repede ca şi cu cartea şi condeiul, din care nu mai gustaseră până atunci.
Ei soseau cu desagii, cu mălaiul, cu brânza, cu ceaunul şi pirostiile lor, cu câinele din bătătură, îşi alegeau într-o mahala o gazdă, unde, claie peste grămadă, înjghebând, în dorul de casă, o fărâmă de mică patrie provizorie, trăiau laolaltă cum se spune în «colectiv».
Pe străzile Bucureştiului, unde strigau în gura mare, şi uneori în versuri, zarzavaturile şi ouăle, oltenii erau ştiuţi cu numele de precupeţi. Am cunoscut o franţuzoaică, profesoară de geografie, care împărţea România în trei principate: La Moldavie, la Muntenie et la Precoupatzie.
Taică-meu se aduna cu oltenii lui, deveniţi negustori sau funcţionari de bancă, duminica, dinaintea cafenelii din Piteşti, şi fiecare din ei, oprindu-se după o sorbitură de cafea, după o înghiţitură de ţuică, se minuna de realitatea oltenească, zicând şi repetând: «Dumnezeu să-l ierte: Mă, dar mulţi sîntără Oltenii!».
La Calafat, în războiul din 1877 (de care scriserăm și noi mai sus, n.n.), pitiţi pe după fiertura de fasole, oştenii olteni, primind ghiulele tunurilor turceşti, de peste drum, de la Vidin răspundeau mai mult cu protestarea verbală decât cu artilerie, pe care n-au îndrăgit-o niciodată. «Mai starăţi, mă, cu porumbele, că-mi răsturnaţi oala cu făsui». S-a văzut de ce sunt în stare Oltenii noştri după ce li s-a dat drumul la învăţătură“.
Certitudinea acestui din urmă lucru se regăseşte şi într-o altă scriere, de această dată a lui M. Theodorian Carada, nepotul marelui economist Eugeniu Carada (1836, Craiova – 1910). „Socotiţi buni precupeţi şi buni numai la cobiliţa cu coşuri, oltenii le-au dat boierilor din Bucureşti o învăţătură de minte! Pe neaşteptate, în vreo 30 de ani, ei au fost găsiţi instalaţi la toate răscrucile de competinţă şi toate profesiile intelectuale s-au resimţit numaidecât de prezenţa juveţilor în ele. De unde-i D-l Director? Din Gorj. Originea dumitale, domnule profesor? Doljul, Romanaţii, Mehedinţii… Toată Oltenia. Era ridicare, nouă, a oamenilor de pe vatra vechii Bănii oltene, luminată mereu de flacăra vie a Craiovei“. V-ați lămurit?
Călătoriile făcute pe meleagurile părinţilor şi ale strămoşilor de către Tudor Arghezi nu au fost simple popasuri. Vechile amintiri olteneşti au fost încredinţate Ramurilor sub titulatura „Banatul Craiovei“, constituind astăzi adevărate tablouri în cuvinte, care permit chiar și geografului lingvist să găsească informaţii preţioase, condeiul scriitorului surprinzând o feerie de forme şi culori, de sunete şi mişcări debordând fascinante, originale reverii emoţionale.
Dar să lăsăm mintea să zburde printre rânduri, iar pensula tabloului să contureze imagini mirifice: „Însuşi porumbul, care pare pretutindeni la fel, creşte nou şi culoarea generală a ţinutului cere pictorului altă paletă. Se vede nuanţa şi în covoarele Olteniei: alt albastru, alt verde şi un roşu vişiniu. Doina Oltului cu triluri atât de categoric individuale se asociază cu priveliştea exotică şi n-ar fi putut ieşi dintr-alt colţ de ţară. Am văzut în străinătate oltenii noştri la studii, plângând pe fluierul adus cu ei, fiindcă zăreau în amintire cântând imensa revărsare a Oltului şi Olteţului, care-i cea mai vastă frumuseţe de închipuit. Inspirată parcă de miile de pâraie împletite într-o horbotă de ape (dantelă, și hórbodă, órbotă, din polonezul forbot, n.n.), pe întinderea gălbuie dintre două orizonturi, Olteanca frânge, cu bună ştiinţă, linia şi încrucişerile normale dintre urzeală şi ţesutul covoarelor ei, dezechilibrând rigiditatea motivului, construit de obicei pe orizontale, paralel, şi dând izvoadelor elasticitatea curbei şi covorului o moale ondulare…
Am trecut o dată Oltul după retragerea apelor… Nu mai ştiu câte ore am pus căruţa să străbată măreaţa pustietate nisipoasă, întreruptă de râuri şi fire de apă, aşternută pe un prund fără sfârşit (din slavonul prondŭ, n.n.), ca un năvod de argint şi oglinzi. Mi-a plăcut atât de mult călătoria încât mi-a rămas, după mâhnirea că s-a sfârşit şi că a durat câteva luni, numai de firimături de unde şi de palide catifele de nămoluri, un basm în amintire, amplificat cu amăgirea voită a unei eternităţi… De atunci, Oltul, ca într-o credinţă păgână, face parte din religia mea ascunsă“.
Condeiul se opreşte din scris, căci cerneala s-a terminat, şi se aşază frumos în toc pentru a-şi odihni, derulând în linişte imaginile creionate, peniţa. A scris poveşti frumoase despre acest colţ de lume şi ştie că mâine va fi ridicat din nou pentru a spune alte şi alte istorii şi a descrie alte peisaje cu alţi oameni mai buni şi mai frumoşi. După cei 30 de ani de după 1989, anul când au fost trimiși olteni cu bâte la Timișoara, dar ăștia, după ce au văzut situația reală s-au întors rapid la craiova, s-ar mai putea scrie ceva? Despre vinurile de pe acolo am scris și noi (vezi AICI). Să sărim la tehnică!
Ca inginer și autor de inovații și invenții, nu pot să nu amintesc de Petrache Poenaru (1799, Beneşti, Vâlcea –1875), cel ce studiază filologia şi politehnica la Paris, pedagog, inventator, inginer si matematician, membru al Academiei Române. Brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”.
Ştefan Odobleja (1902, Valea Izvorului, Mehedinţi –1978), filosof, medic militar şi scriitor, este precursorul mondial al ciberneticii generalizate pe care a denumit-o „psihologia consonantistă”. Iar George (Gogu) Constantinescu, cu peste 300 de brevete de invenţie, înregistrate și omologate în SUA, Danemarca, Elveţia, Austria Germania, Marea Britanie, Franţa, dar şi România, descoperă în 1912 „Teoria Sonicităţii”, pe care o fundamentează teoretic în 1918.
În arta teatrală și cinematografică s-au remarcat și numeroși olteni. Jean Negulesco, de fapt Ioan Negulescu (1900, Craiova –1993, Marbella, Spania), a fost și pictor, regizor de film, scenarist și producător.
Sergiu Florin Nicolaescu (1930, Târgu-Jiu – 2013), care uneori se dădea timișorean după locul studiilor, a fost regizor, scenarist, actor şi, după 1989, politician. Ceea ce probabil nu știți, e că la îngrămădeala din decembrie 1989, el și câțiva actori au ieșit în public cu sarcini de la propaganda partidului comunist român, dar dacă tot au fost pe-acolo, la schimarea macazului și-au zis „de ce nu și noi?” Și le-a ieșit! Vedeți și revedeți și acum mega-producţii istorice ca „Dacii” și „Mihai Viteazul”, dar și seria de filme poliţiste centrate în jurul personajului fictiv comisarul Moldovan. Oricât îl înjură unii, este cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile, cu 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori. Nord-coreenii îl știau în 1989 mai bine ca pe Ceaușescu, că toți îi văzuseră filmele!
Geo Saizescu (1932, Prisăceaua, Mehedinţi – 2013), regizor şi actor, a fondat Studioul de Film TV (vezi „Păcală”). Iar Amza Pellea din Băileşti, Dolj (1931- 1983), simpaticul și popularul „Nea Mărin”, era un talentat actor de teatru şi film. A avut roluri din numeroase filme („Tudor”, „Răscoala”, „Haiducii”, „Dacii”, „Columna”, „Mihai Viteazul”, „Neamul Şoimăreştilor” „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Ultimul cartuş”, „Un comisar acuză”, „Osînda”, „Nemuritorii”, „Pentru patrie”, „Revanşa”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Nea Mărin miliardar”, „Capcana mercenarilor” ș.a.), roluri în piese de teatru ca „Secunda 58”, „Somnoroasa aventură”, „Fântâna turmelor”, de Calderon, Horaţiu din „Hamlet”, Platonov din „Un Hamlet de provincie”, de Cehov, „Medic fără voie” ș.a. A fost şi profesor la IATC (UNATC).
Uite că pe aici au fost și politicieni de valoare, că e păcat să o botezăm așa pe peremista Olguța Vasilescu sau pe consortul ei. De Nicolae Titulescu (1882, Craiova –1941, Cannes), diplomat, jurist, profesor şi om politic, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotenţiar, membru titular (din 1935) al Academiei Române, fost preşedinte al Ligii Naţiunilor nu trebuie să spunem decât că e păcat că a fost botezat Ponta de către nașul Adrian Năstase ca „micul Titulescu”. Ne pare rău! Cum care Ponta? Ginerele popii din Timișoara, secretarul (general) personal al prim-ministrului fără miniștri, bănățeanul Grindeanu.
Ca iubitor de muzică de orice fel, dar și care „halesc bobițe”, adică note de-alea spânzurate pe portativ, amintesc de câteva personalități din domeniu. Elena Todorini (1857, Craiova – 1926) a fost mezzo-soprană și soprană care a cântat pe scenele mari ale lumii.
Dan Iordăchescu (1930, Vânju Mare, județul Mehedinți - 2015) a fost bariton. A întreprins 262 de turnee internaționale în 61 de țări, în circa 1100 spectacole de operă în 45 de roluri importante („Traviata” de Verdi). A fost profesor universitar la Academia de Muzică din București.
Leontina Văduva (născută Ciobanu 1960, Roșiile, Vâlcea) este soprană stabilită în Franța, fiica Mariei Ciobanu (Quel guardo il cavaliere din „Don Pasquale“ de Donizetti).
Trecând la folclor, îi pomenim pe mai mulți. Maria Lătăreţu (1911, Bălceşti, Gorj – 1972), privighetoarea Gorjului, Ella Fitzgerald a României, a fost mare cântăreață de muzică populară şi lăutărească. Repertoriul său însumează aproximativ 1.000 de cântece, din care 104 sunt creaţii personale. Aici o puteți vedea și asculta cu un mixaj.
Și vă invit să-i ascultați, reprezentativi pentru zonele folclorice din care provin, pe Steliana Sima (colaj), Petrică Mâțu-Stoian (mixaj), Constantin Enceanu (cele mai frumoase melodii), Maria Dragomiroiu (medalion folcloric), Constantin Lătărețu (mixaj) și Niculina Stoican (cele mai frumoase melodii).
L-am lăsat la urmă pe Tudor Gheorghe (n. 1945, Podari, Dolj), cântăreț, compozitor și actor. A realizat numeroase albume, dar cariera sa a devenit fulminantă după 1989. Din 1969, anul primului recital și până în prezent, Tudor Gheorghe a realizat zeci de spectacole de muzică și poezie. În cinstea Centenarului Marii Uniri, Tudor Gheorghe a lansat în 2018 „Marșul Unirii”, contrazicându-l pe un președinte al asociației de locatari de la un bloc, cel care, pas cu pas, a spus succesiv, în două zile, ba că noi și cei de peste Prut suntem două națiuni, ba că suntem două popoare..., nespecificând nimic de pactul Ribentrop-Molotov din 23 august 1938. Dar să îl ascultăm pe Tudor Gheorghe la o petrecere cu taraf! Și să știți că nu trăiește degeaba, noi toți, cei aduși în situația de acum de cei în pulovere din decembrie 1989, nu ascultăm DEGEABA....
Și cum am procedat ca de fiecare dată, trecem în revistă și câțiva epigramiști olteni sau care se iau de Oltenia și de olteni. Începem cu ardeleanul Nicolae Bunduri, care definește excelent sângele de oltean și nu îl contrazic (Cu trăsături recunoscute,/ Prin agerime şi umor,/ Olteanu-i ca ardeiul iute/ (Se bagă-n ciorba tuturor).
Iar criticii care nu sunt bine documentați sunt aspru criticați, așa cum l-a împuns Octav Sargeţiu în „Zece ani de epigramă”, 1979, pe Ov. Crohmălniceanu care l-a încadrat pe N. Crevedia la scriitorii olteni, omul fiind din Crevedia Mare, Giurgiu (Propui să-mi iei în seamă sfatul,/ De-a face ţăndări erezia/ Că el e doar cu poezia/ Şi ceilalţi sunt cu zarzavatul!).
Olteanul Dan Căpruciu, născut în 1935 la Craiova, cu sonete epigramatice și epigrame oarecum sonate se declara în 2011 fiu al Olteniei francofone (Neocrotit fusei de-Athena,/ M-au cercetat ca pe-un candriu,/ C-am vrut să fac olteană Sena,/ Ca afluent francez la Jiu...). Nu mă miră nimic, dar omul e mai motivat decât bulgarii de la o azvârlitură de băț peste Dunăre, care se declară francofoni.
Și pe un oltean îl poți înjura de mamă, dar nu cumva să te iei de muierea lui și nu prea înțeleg cine e Maria pentru același oltean Dan Căpruciu și la ce se referă când face aluzie de ieşirea olteanului în lume (Dorind ca peste Olt să meargă/ Simţi olteanul tragedia,/ Căci lumea este mult mai largă/ Decât Măria...), neprecizând la ce se referă lărgimea. Încriptate chestii...
Și nu mă referii degeaba la mamă, că nu fui surprins de cele declarate de Alexandru Clenciu în 2000, chiar anul morții sale (Oltenească: La noi, oltenii, bag de seamă,/ Că nou-născutul orişicui/ Învaţă-ntâi cuvântul „mamă"/ Şi dup-aceea... „mama lui!"). Ce ți-e și cu oltenismele astea! Ba pardon, cum naiba de începe Clenciu ăsta cu „la noi oltenii”, când el e dobrogean din Negru Vodă, conjudețean cu Băsecu?
Și Mircea Ionescu-Quintus definește prin 2007 o combinație „oltenească” (Foaie verde măghiran,/ Ea din Balş, el din Sudan,/ Că nici nu trecu un an/ Şi-l făcu muica oltean). Păi ce să facă, domnule, biata olteancă, dacă medicii noștri își iau zborul spre vest și medicul sudanez se sudează bine cu olteanca?
Și să scrii despre epigramiști, nu poți să nu scrii despre olteanul râmnicean vălcean Nichi Ursei născut în Stoilești, Vâlcea, preşedintele Clubului Umoriştilor Vâlceni şi iniţiatorul festivalului naţional de umor „Povestea Vorbei“ de la Râmnicu Vâlcea, cel care scrie eigrame „de când se știe”.
Epigramele sunt de succes, „pastile” cu poante inteligente şi pline de haz. A primit numeroase premii sau a fost „membru al juriilor” la numeroase festivaluri, inclusiv la festivalul „Oltenii şi restul lumii” de la Slatina, la care a reuşit să câştige aproape în fiecare an câte un trofeu.
Și vru vâlceanul să ajungă la Chişinău, fiind invitat de multe ori, dar nu știu cum se va descurca cu cei de acolo, de care zice președintele meu de bloc că sunt ba din altă națiune, ba în ziua următoare că sunt din alt popor. Îl susține pe Ribentrop?
Satirizează epigramistul oltean: soacrele (Fu visul cel mai fericit!/ Sosise soacra pe la noi/ Şi se făcea că a venit/ Să-şi ceară fata înapoi; eu aș fi scris „Să-și ceară piatra înapoi”, n.n.); generozitatea oltenească (Privesc oltenii, generoşi,/ Căsuţa-mi practică, utilă/ Şi nici nu sunt invidioşi…/ Majoritatea stau în vilă!); firea olteanului (Olteanul şi păpuşa gonflabilă: Olteanul, fire păcătoasă,/ Luă gonflabilă în casă/ Şi n-a spus că l-ar satisface,/ Dar nu e ca olteanca: Tace!), că nu aflai dacă s-a luat și de Firea noastră, a bucureștenilor; noua incultură capitalistă (Olteanul navetist: Olteanu-n tren este ca râia,/ Dar vorba lui o să vă placă,/ El merge doar cu clasa-ntâia.../ Pe-a doua n-a mai vrut s-o facă!); politica [(Apropo de „Jos Guvernul!": Sloganul ăsta vechi, eternul,/ Să nu-l aud, precum am spus,/ La ce să răsturnaţi Guvernul/ Când toate sunt cu fundu-n sus!?) sau (La vot: Împiedicându-mă de-o treaptă,/ Mi-am pus în ipsos mâna dreaptă/ Şi, neslujindu-mă, nătânga,/ În turul doi, votai cu… stânga)]. Să-l asculte la votarea moțiunii pesediștii olteni?
Și se mai ia olteanul de viciile umane [(Mărturisire: Tutunul, da, mă ispiteşte,/ Cel românesc pe primul plan,/ Pe care să-l fumez, fireşte,/ Ca… cetăţean american!), (Emancipare rurală> Au toţi maşini, unii palat,/ Au video, televizoare:/ Nu mai găseşti săraci în sat/ Dar nici... mireasă fată mare.)], tranziţia şi sărăcia oricărui român (Obiceiul nu şi-l pierde/ Iese des la „iarbă verde"/ Şi-ar putea să mai trăiască/ De s-ar învăţa să... pască!).
Are și teorii despre geneză (Sunt ipoteze – 'ntortocheate,/ Dar nu-i nici una mai de soi,/ Doar Darwin cred c-avea dreptate:/ Prea-mi zice soaţa... maimuţoi!), are pretenții modeste (Minulesciană: Nu-ţi cer nimic, dar cel puţin discern/ Ce-ar trebui să-ţi cer mai insistent:/ Dă-mi bogăţia celor din Guvern/ Şi somnul unora din Parlament) sau regrete târzii (Acum când viaţa mi s-a scurs,/ În cimitir iau locu-n fine./ Păcat că nu s-a dat concurs,/ Erau... destui mai „buni" ca mine). Poate că și lui i se adresează Petru Chira când evocă epigramiştii olteni (Maeştrilor în poante fauri,/ Plini de talent şi de rutină,/ De ce vă tot culcaţi pe lauri,/ Că doar aveţi şi rogojină?!) Și uite că și rogojina asta se zice că e împrumutată (na, drăcie, în DEX scrie că se trage din bulgarul rogojina – рогожина). dar prietenul vasiliev îmi spune că nu au acest cuvânt în bulgară, dar cu studii la Moscova, știe că rușii au un asemenea cuvânt, pe care l-am găsit și eu (curioșii click AICI)!
Și trebuie să fim la curent și cu alianțele militare și politice. Virgil Petcu vede relația oltenilor în Uniunea Europeană (- Cu UE, n-o s-avem belele,/ Zicea un oltenaş cu haz,/ Dar vrem pe steag, în loc de stele,/ Să fie pus un snop de praz!), Ion Brâncuşi obsevă autoadaptarea pentru NATO (El din Harghita, ea olteancă,/ Făr' de subvenţii, pe o bancă,/ În nouă luni şi fără chin/ Făcură un Puşcaş Marin), iar Corneliu Berbente ne explică ce e o societate mixtă (Societate mixtă eşti/ Când ştii s-alături, olteneşte,/ Pe cei ce-o-ntorc ca la Ploieşti/ Cu cel ce-o şterge englezeşte!).
În UE sau în afara UE (cum vor fi englezii la sfârșitul lui octombrie 2019), prazul rămâne leguma simbol a oltenilor, așa cum ne declara și Ioan Miclescu când pleda pentru epigramă la admiterea în UE în 2007, dezvăluind secretul oltenilor (Poposească-i chiar sub scară,/ Nu-i doboară el, necazul,/ Şi nici munca nu-i doboară,/ Că-i menţine-n formă... prazul!). Marius Robu justifică într-o hexagramă iuţeala oltenească (Sunt oltean şi fug de greu/ Când presimt venind necazul,/ morcovul din fundul meu/ E mai mare decât prazul.../ Dar nu mărimea contează/ Ci iuţeala deranjează!).
Cu sau fără praz ca simbol, olteanuL e băiat bun, cum se zice și în imnul oltenilor (cin-se ia cu mine bine/ îi dau haina de pe nine), dacă deja nu a dat-o, după cum ne zice și Ioan Miclescu, definind sufletul de oltean (De e moşneag sau tinerel,/ Ce suflet mare?/ Îţi dă şi haina de pe el/ Dac-o mai are).
Cu alergatul după grade în armată sunt de acord cu Constantin Enescu, cel ce caracteriza relația olteni-armată, dar nu mai e cazul în prezent, că nu prea mai există armată cum a fost, că bogățiile sunt deja date altora, ce naiba să mai apărăm și de cine, că cele mai importante grade pentru olteni erau de caporal și de sergent, când puteau freca „bibanii”, fără știrea noastră, a ofițerilor! Nu prea se luptau colegii mei olteni pentru grade necâștigate cu sudoare (Având sânge de oltean,/ Fu în armie oştean/ Şi dorea, ca un „şacal",/ Mic baston... de Mareşal...).
Ioan Fârte face clasificări, susținând că există doar olteni şi... restul lumii (La sud de munţi, concetăţeni,/ Cu Jiul şi-Oltul stând pe flancuri,/ Se află-acolo mulţi olteni.../ Dar şi mai mulţi se află-n bancuri!). Gata, lăsați oltenii, că și Georgeta Tretelniţchi ne lămurește cum contraatacă oltenii (Pe oltean să-l laşi în pace/ Că de-l superi, chiar niţel,/ N-ai tu atâtea cojoace/ Câte ace are el!).
Concluzionând, oltenii sunt buni români și pot fi întâlniți în toată țara, ba și pe alte meleaguri. Și ei au nevoie de descentralizare, dar tot atât câtă vor și cei din Covasna și Harghita, adică neetnică. Și, după cum știu eu, oltencele sunt aprige și ele vor mai mult promovarea oltenilor sau moldovenilor deveniți olteni prin neveste, decât oltenii înșiși! Parol! Și să vă dezvălui un secret din liceul militar din Câmpulung-Moldovenesc.
Deși eram din Argeș, de fapt muscelean, eram poreclit „olteanul”, deoarece eram prieten cu colegii olteni Jianu, exmatriculat din liceu, cu tată „chiabur”, dar care a urmat apoi Academia de Poliție și a ajuns colonel, Ghiță Florea, viitor colonel inginer genist, Constantin Florea coleg în școala de artilerie și rachete, rămas în școală ca profesor pentru tragerile artileriei și topografie, Florică Gheorghe, primul general din clasa noastră, eu fiind al doilea, primul șef al Gărzii Financiare după revoluție, toți dispăruți, fie-le țărâna ușoară și cu Făiniș Mircea, colonel radiolocatorist pensionar cu baston, care face naveta București - Râmnicu Vâlcea! Și tot radiolocatorist a fost și Mișu Băltărețu, dar era bucureștean, repartizat la stația de radiolocație de lângă Vișeu și a rămas însurat pe acolo. Mișu a fost șeful clasei noastre! Și nu a putut veni la întâlnire... Și la clasa vecină F a fost un alt radiolocatorist, Decsei Nicolae, aflând ulterior că e evreu și că s-a născut într-un lagăr din Transnistria acum însurat prin Satu Mare, colonel în retragere, șef al comunității evreiești din județ, care a venit la întâlnirea de 60 de ani.
Un liceu militar de excepție, fără gard îmrejmuitor, unde am învățat matematică de 10 și unde profesorul Paul Leu, acum „scriitor pe două continente”, s-a prins că îmi pc jocurile de cuvinte și m-a inițiat în lingvistică! Și anul acesta am sărbătorit 60 de ani de la absolvire!
Și am avut un comandant oltean, colonelul ing. Țibru, directorul centrului de cercetări unde am fost repartizat ca inginer militar și unde am obținut prin concurs toate gradele de cercetare posibile. Avusesem un profesor de teoria erorilor, oltean, excelent matematician, colonelul profesor universitar dr. Struțu. Și coleg cu el de liceu la Frații Buzești, la Craiova, fusese un doctor neunatolog, Balaban, șef de secție la maternitatea din Arad. Era la două case de socrii mei, pe strada Eminescu. În 1967, ofițer ineuan, eram cu Viorica la Arad la socri, gata să nască. Era în maternitate. Stăteam de vorbă în curtea casei din Arad, unde medicului i se spăla mașina. Viorica fusese internată de domnia sa și a primit acasă un telefon că e gata să nască. A cerut o bicicletă și a mers la spital 800 de metri și după multe ore de efort, cu complicații, Viorica a născut asistată de domnia sa pe fiul nostru Călin-Daniel, declarat ardelean, acum și belgian, de fapt flamand după nevasta Isabelle.
Ce e interesant e că doctorul Balaban mi se lăuda că a fost trimis acolo să-i pacifice pe unguri, fiind trimis de Mihai Viteazul. Și a pacificat mulți unguri, asistându-le soțiile la naștere.... Și cu tot Mihai Viteazu lui, fiica sa s-a căsătorit cu un căpitan medic militar ungur, excelent profesionist!
Să fiți iubiți!
(continuare)
Constantin NIŢU
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
-->
Comentarii