Jocuri de cuvinte - tangou
Geografie lingvistică
Tangou (tango)
Moto: „Urâtul la toate nivelurile, de la tangou la Apocalipsă. Asta e atmosfera vieţii mele de fiecare zi.” (Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972)
Tangou (tango)
Tangoul este un dans de salon, la origine vechi dans popular argentinian, cu ritmul lent în doi timpi, care se dansează în perechi. Așa se cheamă și melodia după care se execută acest dans.
DEX '09 (2009) scrie că este moștenit cuvântul „din fr. tango”, iar MDA2 (2010) din „fr. tango, sp. tango”. Așadar am moștenit cuvântul din cuvântul francez tango, francezii împrumutându-l din cuvântul spaniol tango, din spaniolul argentinian tango, probabil, interesant, dintr-o limbă africană din Niger-Congo (vezi ibibio tamgu, „a dansa”)!
În diferite limbi tangoul este denumit (unitate în diversitate):
Cuvântul tangou în diferite limbi
taeng-go - 탱고 în coreană, taingo – टैंगो în hindi, tàngē - 探戈 în chineză, t'ango - ტანგო în gruzină, tangó - τανγκό în greacă, tango - танго în bulgară, macedoneană, rusă, sârbă și ucraineană, tango - տանգո în armeană, tangō - تَانْغُو în arabă, tango - タンゴ în japoneză, tango – טאנגא în idiș, Tango în germană, tango în afrikaans, albaneză, azeră, bosniacă, catalană, cehă, corsicană, engleză, esperanto, estonă, finlandeză, franceză, galiciană, italiană, letonă, lituaniană, malteză, neerlandeză, norvegiană, poloneză, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă, suedeză și turcă, tangó în irlandeză, islandeză și maghiară, tangoa în bască, tangou în română, tāngu - تانگو în persană, tanḡū – تَانْغُو în arabă, tanha – танга în bielorusă, Ṭyāṅgō - ট্যাঙ্গো în bengali;
טנגו în ebraică.
Tangoul în (c)arte
Moto: „Muzica de azi intrigă,/ Trupa-ntreagă se frământă,/ Se dansează şi se strigă,/ Însă nimeni nu mai cântă.” (Trupele de muzică, de Elis Râpeanu din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007)
Tangoul este un dans sudamerican, cu îndepărtate origini africane, cristalizat ca gen în Argentina, dar prezentând înrudiri ritmice cu habanera cubaneză. Ca dans de salon (de perechi), tangoul a cunoscut în Europa o mare popularitate între 1920 și 1940, cu tendință de reluare după 1970.
Remarcăm universalitatea tangoului ca dans și ca melodie, tangoul impunându-se ca un gen prestigios. A devenit un fenomen internațional pentru marele public. Și-a câștigat locul inclusiv în jazz și în muzica clasică.
Nimic nu se întrezărea pentru acest modest dans popular, care a apărut brusc, pe lângă Rio de Plata („Râul de Argint”), dintr-un amestec cultural extraordinar... Tangoul acoperă un întreg spațiu cultural. Există o „cultură a tangoului”, care include și o întreagă literatură, legată de locul său de naștere, Argentina. Cuvântul Argentina derivă din cuvântul latin argentum, „argint”, + -ina, sufix adjectival, asta deoarece era pe Río de la Plata, „Râul de Argint".
Tango-ul a lăsat o amprentă profundă și durabilă în imaginația colectivă cu ritmurile sale sacadate, melodiile caracteristice și senzualitatea aprinsă a mișcărilor dansatorilor, între dragoste și luptă. Astăzi se amestecă cu alte genuri de muzică, precum jazz, klezmer (muzică evreiască) și muzică electronică.
Argentina, patria tangoului
Începuturi
Moto: „... Fetele îmbujorate,/ Ca pe vremuri în tangou,/ Uită vechile păcate,/ Aspirând la... unul nou!” (Lambada, de Titu Olteanu)
Inițial, nici măcar nu a fost recunoscut în „înalta societate” a orașului natal, Buenos Aires. Era considerat chiar obscen, fiind legat intim de mediul lumii interlope și de desfrâul din mahalalele orașului, în cele mai joase straturi sociale.
A apărut treptat dintr-un amestec incredibil de culturi. Argentina devenise independentă în 1810. N-a așteptat Intifada de azi, ci și-a eliberat sclavii negri importați din Africa în trecut și a ales Buenos Aires drept capitală. Din 1870, Argentina a încurajat imigrația europenilor pentru a-și îmbunătăți dezvoltarea economică.
Așa sosesc milioane de imigranți în Buenos Aires, în majoritate muzicalii italieni, care urmau să aibă o mare influență asupra melodiei tangourilor cântate, dar vin și spanioli, francezi, germani, plus evrei din Europa de Est.
Toată această nouă populație, găzduită în suburbiile din sudul orașului Buenos Aires, care fusese fondat în 1536, se amestecă cu populația locală săracă deja foarte diversă, alcătuită pe din foști țărani și păstori proveniți din colonizatorii spanioli și din amerindienii nativi, foștii sclavi negri și creoli.
Buenos Aires pe hartă și imaginea satelitară mărită, în dreapta
În Buenos Aires și Montevideo, cele două orașe situate la marginea estuarului râului Río de la Plata, se improvizează mici baluri modeste în care se reunesc formații cu diverse instrumente ca flautul, chitara și mandolina.
Pe aici sunt conturați pașii de dans din întreaga lume, notând noi că și habanera cubaneză (habanera din Carmen de Bizet), pasul flamenco (español gitano) s-au reunit în „tango”, plus dansul candombé de origine africană, dansuri de cuplu europene precum valsul și polka sau chiar dansuri țigănești, că și gitanii ăștia veniră pe aici de prin Spania.
Adică ritmurile și melodiile de diverse origini, de la imigranții europeni, negustori ambulanți sau negri de pe malurile râului Rio des Plata se intersectează și se amestecă fericit.
Și uite-așa, în acest context de amestec intens de culturi și popoare se naște tangoul. Din toate aceste influențe, a fost mai întâi milonga, care s-a dezvoltat, între 1870 și 1890, nou dans popular de perechi, în special argentinian.
În milonga sunt introduse cătinel oarece figuri și ritmuri noi, inspirate din dansurile tradiționale ale culturilor respective ale diferiților dansatori, dând astfel naștere tangoului argentinian între 1890 și 1900 [El tango antes de 1900, comparat cu unul de acum, L'amour c'est pour rien, cu Enrico Macias (https://www.youtube.com/watch?v=AWcx4b0qkHU)].
Născut în festivalurile populare care au loc în apropierea portului (de unde și numele său tango porteño), tangoul s-a instalat și s-a dezvoltat la începuturile sale în zonele sărace din Buenos Aires, în bordeluri și „academii” (baluri ale vremii).
În această societate de imigranți, era o lipsă de femei, 75% din ei fiind bărbați. Așa că uneori bărbații trebuiau să danseze între ei pentru a se antrena, pentru a avea suficient control pentru a merita să danseze cu dansatorii rari, experimentați, dar care disprețuiau novicii!
Însă tango-ul acelor vremuri nu era pentru bărbați, ci un dans de cuplu (nu știu ce ar zice neomarxiștii globaliști acum), cu o puternică conotație sexuală, favorizând o anumită senzualitate, mișcări care evocă seducția și actul sexual. Și versurile erau obscene, ba și titlurile erau la fel (Scutură-mă din magazin, Două focuri fără ieșire, Bordelul etc.).
Pe plan muzical, primele formații care interpretau tangoul erau formate dintr-o chitară, un flaut și o vioară, chiar și o harpă. Din păcate, foarte puțin ne-a rămas din acest tango original, care a fost interpretat după ureche și, prin urmare, nu a lăsat multe urme.
În jurul anului 1900, prostituția din Buenos Aires devenise o adevărată afacere, gata să facă investiții noi și mai substanțiale. Și așa, pianul, un instrument scump, își ia locul în ansamblul de tango. Este o mișcare masivă, deoarece 18.000 de piane au intrat în Buenos Aires între 1901 și 1907.
Cu puțin înainte de 1900, au fost scrise și editate primele partituri de tango. Tangoul s-a dezvoltat în paralel cu tehnica de înregistrare, fonograful fiind inventat în 1877 și există câteva înregistrări ale primelor tangouri, de o calitate imperfectă.
În 1907, a fost făcut un nou pas, tangourile fiind înregistrate la Paris de Villoldo și răspândite și în Germania, Statele Unite și Brazilia [vezi Angel Villoldo (1861-1919) El choclo (https://www.youtube.com/watch?v=I0Irc_WTvdY)].
Bandoneon
În 1908, la zece ani de la prima sa apariție într-o formație de tango, apare bandoneonul, o mică orgă portabilă apropiată de acordeon și armonică, ce s-a impus și a luat locul flautului în formația de tango.
Bandoneonul a fost inventat în 1850 de germanul Zimmerman, apoi modernizat și conercializat de Heinrich Band, de la care are și numele. Se folosește ca și acordeonul. Bandenonul tipic tangoului este „diatonic” (pentru lămurire vedeți la https://www.youtube.com/watch?v=pggF0_dNK-E imaginea acestui instrument și ascultați-i sunetul însoțit de al chitarei).
Din 1910 prinde contur orchestra tipică de tango și stilul muzical și-a consolidat temelia! Trioul chitară, vioară, bandoneon a devenit cvartet prin introducerea pianului, apoi sextet din 1917 prin adăugarea unui contrabas și a unui flaut. Abia în anii 1940 orchestra a continuat să crească la 11 muzicieni.
Trei genuri de tango
Moto: „Răscolind tăcerea, lungile ecouri,/ pe la miezul nopţii, se întorc din nou,/ să-mi aducă-n taină magice tablouri/ redescoperite într-un vechi tangou./...” (din poezia Tangoul de Corneliu Neagu)
La nivel muzical se disting trei tipuri de tangou, tangoul milonga (https://www.youtube.com/watch?v=_4G03HpzArc), atunci doar instrumental și cu ritmuri marcante, tangoul romanță (https://www.youtube.com/watch?v=75qJPlEsrrY) și instrumental și vocal, plus melodic și liric,cu cuvinte foarte romantice și tangoul canción, mereu vocal, acompaniat de (https://www.youtube.com/watch?v=VnwLuYmtov4) destul de multe instrumente, sentimental; canción în spaniolă înseamnă cântec în română!
Tangoul perioadei 1900-1915 s-a dezvoltat în suburbii și corespunde unei întregi generații de muzicieni și compozitori. Generația este numită „garda veche”, iar marele său simbol este Angel Gregorio Villoldo (1868-1919), numit „payador”, adică un poet capabil să improvizeze cântece în versuri, însoțindu-se de chitară.
A compus cântece de tango preluate de cântăreți contemporani, a fost autorul primelor mari piese clasice de tango care au ajuns până la noi, precum celebrul El Choclo, în 1903. Acestei generații de compozitori îi datorăm La Cumparsita (La Cumparsita Tango, Gerardo Matos Rodriguez), unul dintre cele mai faimoase tangouri din lume.
Încetul cu încetul, dansul tango se „stabilizează” și devine mai complex, integrând figuri din ce în ce mai sofisticate. De dragul seducției, fiii din familii bune, precum la noi „beizadelele”, mergeau să se măcelărească în mahala și să învețe dansul, pe care îl introduc apoi în bordelurile „burgheze”. Unde dai și unde crapă, acesta a fost modul în care tangoul cucerește treptat straturile sociale mai bogate ale societății.
Tangoul a ajuns în Europa în 1907 împreună cu Villoldo, fiind introdus de către „burghezii” argentinieni care călătoreau la saloanele din Paris. Deși a fost condamnat de arhiepiscopul Parisului, care l-a considerat indecent, a avut un mare succes și a devenit foarte la modă din 1910. Cum Parisul era marele centru cultural al continentului, a cucerit rapid Europa.
Din 1920, argentinianul Julio de Caro (1899–1980), din noua gardă a tangoului (1920-1940), reînnoiește tangoul, eliminând referințele la bordeluri, adaptându-l la saloanele șic (https://www.youtube.com/watch?v=jajQfndFOew, aici Flores negras).
Osvaldo Nicolas Fresedo (1897-1984) introduce în tango noi efecte, precum pianissimo staccato (vezi tipuri de stacato) sau solo-uri de pian, evidențiind contra-efectele viorii (poate inspirate de Beethoven, Chopin, Debussy, Liszt, Mozart ș.a. (https://www.youtube.com/watch?v=PJL_mVgT0Ao). Pentru Osvaldo urmăriți acest mixaj.
Epoca de aur a tangoului (1920-1935)
Moto: „Marina o să-i dea atunci pastile/ Ca să slăbească. Eu, timid erou,/ O să mă lupt cu fluturi şi cu bile/ Şi-o să dansez cel mai viclean tangou...” (Emil Brumaru, din poezia „Acum voi bea mastică. Poate Ile...”)
Vine și epoca de aur a tangoului (1920-1935), de fapt contemporană cu noua gardă, care practică în principal tangoul instrumental. Cântăreții au avut o importanță capitală, istoria păstrând nume mari, precum Ignacio Corsini (Sombras tango (https://www.youtube.com/watch?v=JUq0t-9QgQw), Magaldi (https://www.youtube.com/watch?v=674fkG-Nle4), aici cu Tango mio, Cobian cu orchestra sa (Pampeano tango) ș.a.
Ca să nu avem vorbe, ia ascultați-l pe Ignacio Corsini (https://www.youtube.com/watch?v=S2Y8kylOsF0) cântând în 1929 Zaraza. Pentru comparație ascultați tot Zaraza noastră (https://www.youtube.com/watch?v=VHfehYSZjMM) cu Tudor Gheorghe. Cum se explică chestia?
Prin București, Zaraza este titlul unui tango, pe versuri de Ion Pribeagu, interpretat de Cristian Vasile, devenit unul din cele mai populare din muzica urbană românească a anilor interbelici (asociată romanțelor).
Melodia aparține unui tango argentinian omonim, compus în 1929 de Benjamin Tagle Lara (1892-1932) și premiat în 1929 cu locul doi la Gran Concurso Uruguayo de Tangos del Disco Nacional de la Cine Teatro Cervantes din Montevideo, interpretat cu mare măiestrie de orchestra Francisco Canaro (https://www.youtube.com/watch?v=M61CRWYs_tc, aici cu La cumparsita, compusă în 1916 de uruguaianul Gerardo Matos Rodríguez).
Gardel, mitul Argentinei
Separat îl amintesc pe legendarul Carlos Gardel, a cărui faimă a devenit internațională. Industrializarea înregistrării și invenția din 1910 a înregistrării „optzeci de ture” îmbunătățite rapid, explică interesul pentru cântat la acea vreme.
Carlos Gardel, pe numele său Charles Romuald Gardés (1890 Toulouse, Franța – 1935, Medellín, Columbia), cunoscut și sub numele de El Zorzal Criollo („Sturzul Creol"), este o figură legendară a Argentinei, cu care s-au identificat toate clasele sociale.
În 1925 începe să promoveze tangoul, să înregistreze sute de discuri și să călătorească în jurul lumii. Triumfă la Paris, devenind ambasador mondial pentru tango. Vă propun colecția (https://www.youtube.com/watch?v=zTBnN-IMVaQ) „Sus 50 Mejores Tangos", cu Carlos Gardel.
După dictatura militară din Argentina, tangoul decade și se importă muzică nord-americană. Anibal Troilo (1914-1975) marchează o etapă importantă în istoria tangoului. Compozitor, dirijor, mare virtuoz al bandoneonului, s-a impus ca reprezentant al tangoului de atunci, înconjurându-se de cei mai buni muzicieni și constituind o operă tradițională (https://www.youtube.com/watch?v=ZugWCk_q3_o), cred că o demonstrează La cumparsita.
Cu primul său tango, Recuerdo, din 1924, devenit celebru, Osvaldo Pugliese (1905-1995) are un stil aparte. Se distinge prin derularea neprevăzută a melodiilor, ritmurile marcate în două bătăi și modernitatea armoniilor. Urmează Piazzolla, de la care vă recomand câteva tangouri (20 Tangos instrumentales y cantados (https://www.youtube.com/watch?v=TFfKEsGwlBI, cu Chanel, Morán, Maciel și Montero).
În 1955, guvernul naționalist al lui Juan Perón, care susținea tangoul și muzica argentiniană, a căzut printr-o lovitură de stat. Dictaturile militare s-au succedat până în 1983. Aceste guverne au preferat să importe rock and roll și au forțat muzicienii să se exileze. Dacă în 1955, în Argentina erau 600 de orchestre de tango, în 1976 erau doar 10. În afara Argentinei, în exil, s-a dezvoltat tangoul, reînviind astfel originile sale, imigrația.
Piazzolla și noul tango (Nuevo Tango)
Moto: „Se-nmoaie îngheţul şi iarna se duce/ Iar viaţa palpită din nou,/ Un vânt dezmorţit a pornit în uluce/ Să fluiere ritm de tangou./...” ( Ioan Ciprian Moroşanu, din poezia „Un sat de poveste)
Vine perioada Piazzolla (1921-1994), bandoneonist virtuos, cel mai important compozitor de tango din a doua jumătate a secolului al XX-lea, până la punctul de a eclipsa uneori restul istoriei tangoului în memoria colectivă.
Invalid de un picior, nu agrează dansul. Se va detașa complet cu muzica, oferindu-i o autonomie completă și pentru a ridica tangoul la nivelul muzicii clasice. Pasionat de jazz, din care se inspiră, regândește tangoul.
După studii inclusiv la Paris cu un elev al lui Ravel, în 1960 a fondat cvintetul Nuevo Tango, o mișcare de sine stătătoare, cu tangouri de concert care se apropie de muzica clasică și de jazz-ul pe care îl prețuia.
În 1969, a compus „Balada para un loco” cu un succes uriaș, precum și „Chiquilin de Bachin”, iar în 1973, faimosul „Libertango”. Colaborează cu mari jazzmeni precum Gerry Mulligan (Piazzolla și Mulligan, Years of Solitude, Italia 1974 https://www.youtube.com/watch?v=4GwK7jKW5B4) și cu soliști ca Georges Moustaki (Le tango de demain, cu cei doi, 1976, https://www.youtube.com/watch?v=YbKDldKdZD4).
Cum vorba lungă e sărăcia omului, vă recomand Adios Nonino 4, Astor Piazzola și cvintetul său Tango Nuevo, live în Utrecht în 984. Are prezențe pe scene din întreaga lume, tangoul ca dans cunoscând o revigorare. A influențat mulți compozitori, precum Eduardo Rovira și Rodolfo Mederos.
Tangoul astăzi
Moto: „Mi-e dor să dansez tangoul cu tine/ Sub bolta-nstelată spre care privesc,/ Vreau briza-nserării uşor să ne-aline/ Pătruns sunt de tine... atât te iubesc./...” (Valer Popean, din poezia „Tangou printre amintiri”)
Tangoul continuă să fascineze și să evolueze, continuă să se amestece cu alte stiluri, cum ar fi jazz-ul sau muzica evreiască. Așa se întâmplă cu grupul Gotan Project (unde „Gotan” înseamnă „tango” în verlană) care, în 1999, a ajuns la un public complet nou printr-un amestec de tango și muzică electronică (https://www.youtube.com/watch?v=-tnhqLmjc4c), La Fiesta des Suds, 2006.
Există și o istorie pe note a tangoului, Piazzola compunând melodia Istoria tangoului (Histoire du Tango), încercând să transmită evoluția tangoului în patru etape, Bordello 1900, Café 1930, Nightclub 1960 și Concert d'Aujourd'hui. Piazzolla a furnizat note de program care se extind asupra mișcărilor individuale (vezi Histoire du Tango by Piazzolla for Saxophone Quartet https://www.youtube.com/watch?v=lipAy1zrhXw).
Nume de reținut
Moto: „Că e nuntă sau deces,/ O pagubă sau succes,/ Că-i hambarul plin sau troacă/ Românii... cântă şi joacă.” (Cântec, joc şi voie bună de Gheorghe Ionescu, din „Epigrame”, 2006)
Din documentarea noastră, șefi de orchestre celebre de tangou au fost Francisco Canaro (Orquesta Tipica Francisco Canaro - 15 Grandes Éxitos), Osvaldo Fresedo (Tu Piel de Jazmin), Osvaldo Pugliese (Tango Orquestra Típica Osvaldo Pugliese, live in 1992), Anibal Troilo (Anibal Troilo - Tango Master Collection, álbum completo) ș.a.
Dansatori celebri sunt Alfredo Palacios și Isabel de la Preugne din „Cartierul Latin” din Paris, Sebastián Achaval și Roxana Suarez (Baldosa - Junto a tu corazón), Julio Balmaceda și Corina de Larosa (Salón Canning) și mulți alții.
Și-i mai puteți urmări, la întâmplare, pe Puppy Castello și „La Negra" Graciela Gonzalez, Sebastian Misse și Andrea Reyero (No Me Extrana, 19.03.02 - tango clasico), apoi Vincent Morelle și Maryline Lefor (Tango ocho. 2008, Stuttgart), Jorge Rodriguez și Marina Caranza (vezi filmul „L'homme tango").
Tangourile au fost prezente în multe filme. Puteți vedea un top al primelor 10 scene din diferite filme (Top 10 Tango Dance Scenes in Movies). Separat vi-l prezint pe Antonio Banderas cu o scenă de tangou dintr-un film (Take the Lead).
Timp de peste o oră, dacă aveți timp, puteți asculta cea mai elegantă muzică de tangou din colecția lui Choclo, de care am scris mai sus (Best Elegant Tango Music - El Choclo Collection).
Eu ascult sau vizionez de multe ori orchestra lui Pink Martini. Puteți vedea un grup, von Trapps – Kuroneko, vă amintiți de filmul În sunetul muzicii, care interpretează un tangou în sala Olympia din Paris (The von Trapps - Kuroneko no tango, 2014) sau în Brazilia (von Trapps – Kuronenko no tango).
Tot de la formația Pink Martini îmi place melodia Amado mio, care nu e tangou (Amado Mio - Pink Martini ft. Storm Large | Live from Seattle – 2011). Melodia este ditr-un film din 1946 (Gilda).
Dacă am scris că Parisul este punctul de unde s-a răspândit tangoul în Europa, ar fi păcat să nu vă amintesc de Enrico Macias, compozitor și cântăreț de multe tangouri (aici cu L'amour C'est Pour Rien și La Femme de Mon Ami). Cu toate că nu este tangou, ci o melodie cunoscută israeliană, vi-i prezint pe arabo(algeriano)-israeliano-francezul Enrico Macias (venit din Algeria) și pe armeano-francezul Aznavour interpretând-o (Hava Naguila).
Rămânând tot la Paris, umblând ca profesor invitat (vezi începând de la „Călătorii geodezice Franța”), m-am întâlnit și cu colonelul Boileau, fost coleg la un curs de cartografie automată în 1978 la Universiutatea din Hamburg (vezi începând de la „Călătorii geodezice - Germania”).
A preferat să mă ducă în vizită la niște crame celebre. A regretat că n-a mai fost timp de o seară la Moulin Rouge, dar ultima zi, în drumul spre aeroport, tot m-a dus într-o vizită de o jumătate de oră în vestitul local parizian, doar pentru o prezentare și o cafea, oferite cu plăcere de un prieten al său, Armand Lerouche, atunci șef cu logistica localului (era locotenent-colonel în rezervă). Aș fi vrut să urmăresc un tangou acolo, așa că mă mulțumesc cu ceva online, ca la școala online, că și așa e pandemie (El Tango de Roxanne - Moulin Rouge).
Tangoul în România
Moto: „A învăța să mergi te eliberează. A învăța să dansezi însă, îți dă cea mai mare libertate: de a exprima cine ești cu întregul tău corp.” (Rabindranath Tagore)
Cunoașteți destule despre evoluția tangoului în România. Alături de vals, tangoul a fost intens cultivat de compozitorii români din perioada interbelică (I. Vasilescu, P. Alexandrescu, I. Fernic ș.a.), când este creat și un gen specific muzicii ușoare românești, tangoul-romanță.
Ion Vasilescu (1903-1960) vă e cunoscut prin melodiile sale, precum Vrei să ne-ntâlnim sâmbată seară (Dorel Livianu, Gică Petrescu, Jean Moscopol, Titi Botez), Hai acasă, puișor (Dorina Drăghici cu Nicu Stoenescu, Nicolae Nițescu), Glasul roților de tren (Margareta Pâslaru), Țărăncuță, țărăncuță (Jean Moscopol, Dan Spătaru) și multe altele.
Ionel Fernic (1901-1938, în Bucovina, în accident aviatic cu toți pasagerii unui zbor pe ruta Varșovia-București-Salonic, cu un avion al companiei poloneze LOT) a fost compozitor român de muzică ușoară, aviator civil și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.
Față de multe romanțe, a compus și tangouri precum Minciuna sau Pe boltă când apare luna (Jean Moscopol, Gică Petrescu, Cristian Vasile), Dar ești la fel sau Quand même (Cristian Vasile, Gică Petrescu), Iubesc femeia (tango-romanță, Cristian Vasile, Nicu Stoenescu, Gică Petrescu), La geamul tău luminat (Nicu Stoenescu), Pentru tine am făcut nebunii (Cristian Vasile), Adio, doamnă (Tudor Gheorghe, Gion, Cristian Vasile), Aprinde o țigară (Mihai Mărginean - parodie, Constantin Florescu, Cristian Vasile), Beau (Cristian Vasile), De ce mi-ai spus că mă iubești (Cristian Vasile, Tudor Gheorghe), În ochii tăi fermecători (Cristian Vasile), Mai spune-mi înc-odată (Jean Moscopol, Tudor Gheorghe), Minte-mă (Cristian Vasile), Nu cred (Gion) ș.a. Comparați!
Ionel Fernic
Cu compozitorii de astăzi vă descurcați. Dacă în compozițiile lor au introdus și tangouri, e bine. Unii au migrat spre alte genuri sau spre noi căutări. Că pandemia asta mi-a dovedit că sunt cam mulți cântăreți pe metrul pătrat și unii au făcut foamea. Capialism, cerere și ofertă! Gălăgie! Prea mult calculator sau numai la unii.. Alegeți! Optați!
Nu putem încheia fără a aminti că tangoul a intrat și în argou, expresia „a lua la tangou”, specifică interlopilor, însemnând a critica. Așa se spune și despre polițiști și procurori, însemnând a interoga.
„A o da în tango cu cineva” înseamnă a minți pe acel cineva sau a-l păcăli. Aviz gardienilor, psihologilor și juristilor care discută cu pușcăriașii, mulți autori de cărți cu care și-au redus perioada de detenție! Talent, taică!
Iubitori sau nu de tango, să fiți iubiți! Folclorist cum sunt, acum mai bine trec la niște hore și bătute, cu frumoasele fete (https://www.youtube.com/watch?v=BqJ-TW3yk1M) de prin Botoșani!
NC
-->
Comentarii