Jocuri de cuvinte - teremin

          Jocuri de cuvinte - teremin

          Geografie lingvistică muzicală

          (postarea precedentă)

          Teremin

          Moto: „Muzica trebuie să trăiasca sub degetele noastre, sub ochii noștri, în inima și mintea noastră, cu tot ceea ce noi putem să-i aducem ca ofrandă.” (Dinu Lipatti)

          Doar un dicționar românesc conține termenul, DTM (2010), cu o definiție scurtă, fără explicații și etimologie, doar „teremin v. electrofone, instrumente”. Mergând la electrofon, acesta e un aparat care redă (și reglează) sunetele înregistrate pe un disc cu ajutorul dozei de redare.

Ca intrument muzical, se zice că „se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete”. MDA2 (2010) prezintă etimologia: „E: fr électrophone”. De fapt, este vorba de intrumentul teremin, în engleză theremin.

          Și ca să fie treaba „oablă”, priviți și ascultați o orchestră în care este o femeie (nu excludem cuvântul femeie deocamdată, că încă ne place) care cântă la un instrument numit theremin. E un instrument cuantic la care se cântă numai cu energia mâinilor.

          Doar în trei țări din lume sunt școli de muzică unde se învață acest instrument: Rusia,  Japonia și Irlanda. Tereminul (theremin în engleză) a fost inventat de Leon Theremin, un evreu rus, care în 1920 i l-a prezentat lui Lenin. 

          Impresionat de sunet, acesta a dispus fabricarea a 600 de bucăți și l-a trimis pe Leon în lume facă instrumentul cunoscut. Este un instrument care formează un câmp magnetic și la care se cântă fără să fie atins. Sunetul este aidoma vocii umane.

Ca să vă convingeți, ascultați, e frumos, îmi spune colegul de profesie Petru Iuliu Dragomir (https://youtu.be/Nfh6UuJuU-U), cu care am colaborat în ale științei, pe când era profesor și șef de catedră pe la UTCB, la facultatea de geodezie, iar eu eram încă în Academia Tehnică Militară.

9260487684?profile=RESIZE_710x

A modern theremin (un teremin modern)

          Englezii dau etimologia pentru theremin: „numit după inventatorul rus Léon Theremin (1896–1993), Theremin fiind versiunea franceză a numelui său, Ле́в Терме́н (Lév Termén).

          În alte limbi cuvântul se traduce prin:

          æterofon în daneză;

          éthérophone în franceză;

          tèléimén - 特雷门 (特雷門) în chineză;

          teremim în portugheză, teremin - теремин în bulgară și în sârbă, těremin în cehă, teremin în croată, estonă, maghiară, română și sârbocroată, teremino în esperanto, termen - տերմեն în armeană;

          termenvoks - терменвокс în bulgară, rusă, sârbă, ucraineană și ciuvașă, termenvoks în azeră și în cehă, thereminvox în franceză;

          terumin - テルミン în japoneză;

          théremin - θέρεμιν în greacă, Theremin în germană, theremin în bască, catalană, cehă, daneză, engleză, finlandeză, galiciană, indoneziană, italiană, maghiară, malai, neerlandeză, norvegiană, poloneză, spaniolă, suedeză, turcă și vietnameză, þeremín în islandeză;

          thérémine în franceză.

9260490267?profile=RESIZE_710x

Cuvântul teremin în diferite limbi

          Teremin în (c)arte

          Moto: „Rostul muzicii este să ne mângâie de ruptura de natură, iar gradul slăbiciunii pentru ea indică distanța noastră de originar.” (Emil Cioran)

          Acum, când se neagă totul, să reținem inventatorul, Leon Theremin, adică Lev Sergeyevich Termen, în rusă Лев Сергеевич Термéн (1896 – 1993), faimos prin invenția tereminului, unul din primele instrumente muzicale electronice și care a asigurat producția de masă.

          A avut lucrări de cercetare și în domeniul televiziunii. Omul a făcut și un „dispozitiv de ascultare”, folosit timp de șapte ani în biroul ambasadorului rus în SUA pentru înregistrarea convorbirilor. Permite agenților de spionaj ruși să înregistreze orice fel de convorburi.

9260492053?profile=RESIZE_710x

Alexandra Stepanoff la theremin, la NBC Radio, 1930

          Dar pe noi ne interesează muzica, adică tereminul! Cunoscut inițial succesiv ca ætherphone, etherphone și thereminophone, dar și ca termenvox sau thereminvox, este un instrument electronic muzical controlat de tereminist, care își deplasează degetele mâinilor în câmpurile electrice generate de două antene. Instrumentul a fost patentat în 1928.

          Așadar, instrumentul are două antene metalice. Deplasarea mâinilor teremistului între antene crează semnale de frecvență și amplitudine diferite. Semnalele sunt amplificate și transmise unor difuzoare (boxe).

          Sunetul instrumentului este asociat unor situații ciudate. Ca urmare, tereminul a fost folosit în coloane sonore de filme precum Spellbound (https://www.youtube.com/watch?v=86kIlnJpb9w) și The Lost Weekend de Miklós Rózsa, The Herr the Bernard Stoud Still și First Man al lui Bernard Herrmann, precum și în cântece tematice pentru emisiuni de televiziune, cum ar fi drama ITV Midsomer, Murders și seria Disney + Loki, aceasta din urmă compusă de Natalie Holt. Tereminul este utilizat și în muzica de concert (în special de avangardă și muzica nouă din secolele XX și XXI) și în genurile de muzică cunoscute, cum ar fi rockul.

          Noi vi-i oferim pe Bon Jovi cu Livin' On A Prayer, theremic cover, fără a traduce (https://www.youtube.com/watch?v=l9t440WDZCY) și pe Katica Illenyi, cu un album complet de Crăciun Theremin Christmas Full Album (https://www.youtube.com/watch?v=90a8qCUFdx0), iar ca bonus pe Pink Martini și Loredana, cu Până când nu te iubeam (live la Sala Palatului) (https://www.youtube.com/watch?v=l4qPBV0i3dM), ultimul fără teremin!

          Acum îi vedeți pe irlandezul Lullabi care vă face o demonstrație la theremin (https://www.youtube.com/watch?v=qk9X8S8I7Cw) și pe Clara Rockmore interpretând „The Swan" (Lebăda), compusă de Saint-Saëns (https://www.youtube.com/watch?v=pSzTPGlNa5U). La ultima observați câtă apropiere are de vocea umană!

          Aveți iar un bonus: Katica Illenyi și prietenii, partea întâi a unui minunat concert (https://www.youtube.com/watch?v=adFQPtU7fp0), asta ca să-mi ghiciți preferințele muzicale, iar cum le spuneam eu studenților, vă place (știți la ei), „love story”, nu vă place (nu știți la ei), „I`m sorry!”

         Pentru cei ce vor fișierul pdf, îl aveți aici, descârcați-l, didstribuiți-l:

          Jocuri%20de%20cuvinte%20-%20teremin.pdf

          Iubitori sau neiubitori de teremin și de orice alt instrument, să fiți iubiți!

          (continuare)

          NC

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - oaie (2)
Mulțam, camarade!
1 oră în urmă
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - oaie (2)
Acum 3 ore
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - oaie (2)
Acum 3 ore
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - oaie (1)
Mulțumesc, camarade! Partea a doua are mai multe....Cadou:…
Acum 3 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Povestea lui Latif de Jorge Bucay în Fabulator Temporis ~ Club
Acum 8 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
A.C.S. Bucovina Pojorâta este o echipă de fotbal din comuna Pojorâta, județul Suceava care în…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
 Foișorul de foc este o veche clădire din municipiul Caracal, județul Olt, mărturie al unui anumit…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
ȘCOALA ROMÂNEASCĂ DE LA SATCopiii stau în careu ca la paradăȘcoala este gata peste ei să cadăDin…
Acum 9 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4189. tema: femeia
Tema: ȘCOALA (din noul set de 10)
Acum 9 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4189. tema: femeia
Rime: noutate / necazul
 
CU OCHI ŞI CU SPRÂNCENE
 
C-a sărit iarăşi pârleazul,
Nu ar fi o noutate,…
Acum 9 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
  FEMEIA Femeia e abecedarulPe care-atât  ţi l-ai dorit,Dar când cu ea te-ai pricopsit,I-ai trage…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
ULCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APĂCă n-are moralitate,Demult nu e noutate,Dar azi l-a lovit…
Acum 9 ore
Mai Mult…
-->