Jocuri de cuvinte - Ucraina

         Jocuri de cuvinte – Ucraina

         Geografie lingvistică

         (postarea precedentă)

         Ucraina

         Moto: „ Istoria e o minciună pe care nimeni nu o contestă.” (Napoleon Bonaparte)

         Înainte de a scrie despre o posibilă invazie rusă trebuie să scriem despre Ucraina. Ucraina (în ucraineană Ukraïna - Україна) este o țară în Europa de Est. Are frontieră cu Rusia în nord-est, Belarus în nord, Polonia, Slovacia și Ungaria în vest, România și Republica Moldova la sud-vest, Marea Neagră și Marea Azov la sud.

10072818265?profile=RESIZE_710x

Ucraina „în lume”

         Capitala este orașul Kiev. Suprafața Ucrainei fără Republica Crimeea și orașul Sevastopol, că toți s-au obișnuit că sunt ale Rusiei, este de 576.683 kilometri pătrați, iar numărul locuitorilor de 46.044.000.

         În timpul evului mediu, zona a fost centru cheie al culturii slavilor estici, în principal ruși, puternicul stat Rusia Kieveană formând baza identității slave. În urma fragmentării acesteia din secolul al XIII-lea, teritoriul a fost disputat, condus și împărțit de diverse puteri, precum Uniunea statală polono-lituaniană, Imperiul Austriac, Imperiul Otoman și Rusia.

          O republică cazahă s-a ridicat și a prosperat în timpul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, dar teritoriul ei a fost împărțit între Polonia și Imperiul Rus. Peste timp, partea occidentală a Ucrainei a devenit parte a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene și întreaga țară a devenit parte a Uniunii Sovietice ca entitate statală unică. În 1991, Ucraina a obținut independența față de Uniunea Sovietică ca urmare a destrămării URSS la sfârșitul războiului rece.

10072820269?profile=RESIZE_710x

Harta fizică a Ucrainei

          Denumirea Ucraina provine din cuvântul rusesc Ukraína – Украи́на, original însemnând „ţinut de graniţă”, „la margini” sau „ pământ interior”, moștenit din vechiul slavic de est ukraina - украина, din u - у, „la”, + krai - краи, „margine”, sau kraj - край, „teren, ținut”.

          În diferite limbi Ucraina este denumită:

֍ ’ū kǣn na, 'ū kǣn na - ແກຣນ , pa thēt ’ū ka lǣn - ປະເທດອູກະແລນ în laoțiană;

֍ An Ucràin în galică scoțiană, An Úcráin în irlandeză;

֍ āwkrānīā - أوكرانيا‎ în arabă;

֍ ʻUkelena în hawaiiană;

֍ Ikerene în ruandeză;

֍ Ikrèn în haitiană kreolă;

֍ l-Ukrajna în malteză;

֍ Lukrayän în volapük;

֍ ma Ukawina în toki pona;

֍ Oekraïne în afrikaans, frizonă, limburgheză și neerlandeză;

֍ Okraina în malgașă;

֍ okrâyn - اوکراین în persană;

֍ Oucrinne în valonă;

֍ Oukranía - Ουκρανία în greacă;

֍ Ucrægna în engleză veche;

10072821497?profile=RESIZE_710x

O precizare ambiguă a francezilor (păi noi scriem rusește?)

֍ Ucraína în aragoneză și în galiciană , Ucraïna în catalană, occitană și provensală, Ucraina în corsicană, italiană, latină, napolitană, romanșă, română (francezii nu se dezmint și la limba română trec și Ukraina – Украина; prietenul Boileau își cere scuze, iar Macron vrea să ne trimită militari), sardă, sicíliană și valenciană, Ucraine în friuliană, Ucrainii în aromână, Ucrainn-a în ligură, Ucrania în asturiană și în aztecă, Ucrânia în portugheză;

֍ ūk – rāyn - اوکراین‎ în paștună;

֍ uk ryi ni - ཨུཀ་རཡི་ནི། în tibetană;

֍ Ūkareinga în maori;

֍ Ukeuraina - 우크라이나 în coreană;

֍ Uklenyi în kongo;

֍ ukra'ina - ئۇكرائىنا în uigură, Ukraenn în gallo, ukraiṉ - உக்ரைன் în tamilă, Ukrain - ഉക്രൈൻ în malajalam, Ukrain în luxemburgheză și în somaleză, Ukraina - Оукраина în slavă veche, Uḳrāinā - Украинa în abhază, Ukraina - Украинa în buriată, avară, bașchiră, cecenă, ciuvașă, erza, iakută, komi, macedoneană, rusă, rusină, tuvenă, udmurtă și chirghiză, Ukraina - Украіна în bielorusă, uḳraina - უკრაინა în gruzină, Ukraina - Ուկրաինա în armeană, ukraína -אוקראינה în ebraică, Ukraina în albaneză, bască, bretonă, estonă, feroeză, finlandeză, ido, indoneziană, interlingua, islandeză, javai, letonă, lituaniană, norvegiană, novială, sami de nord, suedeză, sundaneză, tătară crimeană, turcmenă, uzbecă, vietnameză și võro, Ukrainæ - Украинæ în osetă, Ucrania în spaniolă, Ukraine în alemanică, bajoră, bislama, daneză, engleză (1651 Ukrain, 1671 Ukraine, 1688 Ucrania, Ukrania, 1762 Ocraine, adaptare a polonezului Ukraina, rusescului Ukraína – Украи́на sau a ucraineanului Ukrajína - Украї́на, de la folosirea specifică, original însemnând „ţinut de graniţă”, „la margini” sau „ pământ interior”; din vechiul slavic de est ukraina - украина, din u - у, „la”, + krai - краи, „margine”, sau kraj - край, „teren”, o țară în Europa de Est; parte a Imperiului Rus și a Imperiului Austro-ungar, apoi în Uniunea Sovietică), eve, franceză, germană, germană veche, groenlandeză, lingala, malai, naurui, samoană, scots, sona și swahili, Ukraïne în frizonă de vest, Ukrainio, Ukrainujo, Ukrajno în esperanto, Ukrajina - Україна în ucraineană, Ukrajina - Украјина în sârbă și în sârbocroată, Ukrajina în bosniacă, casubă, cehă, croată, sileziană, slovacă și slovenă, Ukrajn - Украйн în mongolă, mâUkrajna - Украйна în bulgară, Ukrajna în maghiară, Ukránia în tetum, Ukraniya în haussa, Ukranya în cebuano, kapampangan, quechua și tagalogă, Ukrayina - Украйина în tadjică, Ukrayn în corniâ, Ukrayna în azer, kurdă și turcă, Ukreen în volof, Ukréìn în joruba, ukreyin - ఉక్రెయిన în telugu, ukrina – אוקרינא‎ în idiș, Ukroyin - Укроин în tadjică, Ukuraina -ウクライナ în japoneză, Ukyaña în guarani, Uqraina - Украина în tătară, uykraen - អ៊ុយក្រែន în khmeră;

֍ Wcráin în velșă;

֍ Wkraïna - Украина în cazahă;

֍ Wūkèlán - 烏克蘭, 乌克兰 în chineză;

֍ yakaweni - ᏯᎧᏪᏂ în sheroki;

֍ Yn Ookraan în manx;

֍ yookayron - ยูเครน, bpràtâyt yookayron - ประเทศยูเครน în thai;

֍ Yóókwein în navajo;

֍ (yuka.rin:nuingngam) în burmai;

֍ Yukrain în igbo;

֍ yukräyn - ዩክረይን în tigrinya;

֍ yukrein - ޔުކްރެއިން‎ () în maldívă;

֍ yūkren - یوکرین‎ în urdu, yukren - ዩክሬን în amhară, yukren - युक्रेन în marathi, yukren - युक्रेन în nepaleză, ukren - युक्रेन hn în hindi, yukren - ইউক্রেন în bengaleză, yūkrēn - ਯੂਕ੍ਰੇਨ în pandsabi, yukren - યુક્રેન în gudjarathi, ẏukrēn - ୟୁକ୍ରେନ în orija, yukrēn - ಯುಕ್ರೇನ್ în kannada, yukrēn - යුක්රේන් în singaleză, Yukren în tok pisină, Yuukireen în oromo

֍ ܐܘܩܪܐܝܢܐ‎ în arámi;

֍ ᏳᎬᎳᎢᏅ în cherokee.

          Ucraina – un stat apărut în 1918

          Moto: „ Indiferent ce facem sau ratăm să facem va influența istoria.” ( Arthur Henderson)

          Datorită poziției geografice, Ucraina este socotită un „stat tampon” în confruntările politice, culturale, religioase și lingvistice dintre lumea europeană occidentală și partea răsăriteană a Europei. În ciuda vechimii sale „istorice”, frontierele de stat au fost stabilizate abia la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

După recensământul din anul 1990, populaţia Ucrainei era de 51,8 milioane locuitori. Pe lângă cei 74% ucraineni, în această ţară sunt mai multe naţionalităţi, printre care ruşi (21%), evrei (1%), bieloruşi (1%), români, unguri etc.

          Populaţia de origine română din Ucraina nu este considerată printre principalele minorităţi, fiind divizată artificial în „moldoveni” (aproximativ 300.000) şi „români” (aproximativ 150.000), ocupând locurile 5, respectiv 9 în ierarhia minorităților naţionale. În realitate numărul românilor din Ucraina este cu mult mai mare, depăşindu-l pe cel al bieloruşilor, evreilor şi ungurilor.

          În graniţele sale actuale, după unii istorici, Ucraina este un stat fragil, situația sa critică fiind dată de lipsa elementelor de unitate naţională. Instabilitatea în Ucraina este însoţită şi de pericolul conflictelor dintre principalele regiuni. Rusofonii din est şi din sud doresc dezvoltarea unor relaţii de cooperare cu Federaţia Rusă, în Comunitatea Statelor Independente dominată de Moscova.

          Forţele germane de ocupaţie, chiar cele ale statului care trimiseseră pe Lenin în 1917 în Rusia cu un tren militar special, pentru a conduce revoluția, au fost primele care au creat şi recunoscut independenţa unui stat ucrainean cu viaţă foarte scurtă în ianuarie 1918, în timpul revoluţiei bolşevice. După reocuparea de către Armata roşie, estul şi sudul teritoriului actual al Ucrainei a fost alipite în 1922 la URSS, ca o republică sovietică separată (fără Crimeea).

          Așa că un evreu, Lenin, trebuie considerat ca adevăratul tată istoric al statalităţii de acum ucraineene, şi, de asemenea, al naţionalităţii ucrainene contemporane.

Ucraina a fost cea mai fertilă agricol republică sovietică, fiind afectată însă catastrofal în anii 30 ai secolului trecut de politica economică a gruzinului Stalin, când a fost neglijată producţia agricolă în favoarea industrializării rapide a ţării. Rezultatul a fost o mare foamete (cunoscută în istorie sub numele de holodomor) care a provocat cca. 7 milioane de morți.

          Teritoriul actualei Ucraine a fost devastat în timpul luptelor celui de-al doilea război mondial din 1941 până în 1944 purtate împotriva coaliției naziste și împotriva forțelor naționaliste ucrainene conduse de Semion Bandera (1900-1959). În secolul trecut în Ucraina au avut loc numeroase masacre și mari mase de oameni de diverse naționalități au fost deportate de puterea sovietică, dar și de naziști.

          Ucraina nazistă a lui Banderas are multe bube! Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început sa apară deja pe site-ul ministerului apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat arhivelor ruse de război să ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea lui Stalin.

          De exemplu, miliţia ucraineană a participat direct, împreună cu trupele germane, și au ucis în 1942 circa 200.000 evrei. Criminalii în masă ucraineni şi-au învăţat meseria de la germani şi au aplicat-o şi asupra polonezilor.

          După război, Stalin, sprijinit de ucraineanul Hruşciov, a deportat 300.000 de ucraineni acuzaţi de colaborare cu regimul nazist în timpul războiului şi la participarea în genocidul guvernului Bandera.

          După victoria URSS în 1945, ucrainenii au fost recompensaţi după război cu teritoriile Transcarpatiei, sudul Moldovei de est (Buceac, Basarabia istorică), Galiţia poloneză şi cu o parte din Bucovina românească, după care, în 1954, Ucraina a primit de la Hrușciov şi Crimeea.

          Aceste teritorii care nu au fost niciodată şi în niciun fel ale Ucrainei, şi care erau populate în mod covârşitor de populaţii care etnolingvistic nu erau ucrainene, au fost incluse în Ucraina Sovietică mai ales datorită activităţii politice a celui mai puternic comunist ucrainean din URSS, Nikita Hruşciov, care moştenise tronul lui Stalin în 1953.

Politica lui Gorbaciov de disoluţie deliberată a URSS de după întâlnirea de la Reijavik cu Reagan, din 1988, a avut ca efect proclamarea independenţei pe 24 august 1991 (confirmată la un referendum, ţinut pe 1 decembrie 1991), acțiune favorizată de situaţia de paralizie a guvernului central al URSS după puciul militar de la Moscova.

          Ruşii din Ucraina au devenit tot mai nemulţumiţi de condiţiile în care trăiau, mai ales din momentul în care, în 1998-2001, sistemul fiscal ucrainean a căzut, ceea ce a însemnat că guvernul central din Kiev nu mai era capabil să plătească salariile şi pensiile propriilor cetăţeni.

          Un stat ucrainean foarte slab s-a dovedit neputincios să funcţioneze normal şi, ca o consecinţă, nu a mai avut puterea de a împiedica o serie de asasinate motivate politic, urmate de proteste populare, care au fost în mare parte datorate declinului economic al ţării.

          Istoriografia ucraineană este extrem de naţionalistă atunci când este vorba de istoria ţării şi poporului său şi, în orice caz, lipsită de obiectivitate (vezi și „Jocuri de cuvinte – rus” sau la adresa web http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-rus). Aceasta este fundamental colorată politic, cu sarcina principală de a-i prezenta pe ucraineni ca o naţiune etno-lingvistică naturală, care a dus o luptă istorică pentru a crea statul naţional independent şi de a pretinde, cu totul neîntemeiat, că anumite teritorii sunt etnoistoric „ucrainene”.

          Ca un exemplu tipic al unei astfel de tendinţe de a rescrie istoria Europei de Est în conformitate cu cadrul politic corect şi naţionalist, vezi cartea lui Serhy Jekelcyk despre naşterea naţiunii ucrainene moderne în care, printre alte fapte pseudo-istorice ale unor evenimente reinterpretate, este scris că URSS, în anii 1939-1940, a anexat de la Polonia şi România „ţinuturile ucrainene de vest” (Serhy Jekelčyk,Ukraina Modernios nacijos gimimas, Vilnius Baltos lankos, 2009, 17; https://b-ok.xyz/g/Serhy%20Jekelcyk).

          Totuşi, acest „ţinut ucrainean vestic” nu a făcut parte niciodată din niciun fel de Ucraină înaintea celui de al doilea război mondial, dat fiind că Ucraina nu a existat ca un stat sau provincie administrativă înainte de crearea, de către Lenin, a Republicii Socialiste Sovietice a Ucrainei, la acel moment fără așa zisul „ţinut ucrainean de vest”, care nu era încă parte a URSS.

          Ucrainenii nu au locuit niciodată, sau au fost doar o minoritate în aceste ţinuturi, ceea ce înseamnă că Ucraina nu are drepturi etnice asupra celei mai mari părţi a „Ucrainei de vest”. Chiar şi astăzi, aproape jumătate din teritoriul Ucrainei nu are majoritate ucraineană. Mai mult, în unele regiuni nu există ucraineni de loc. Prin urmare, întrebarea fundamentală care trebuie să fie pusă este pe ce principiu au fost trasate frontierele ucrainene?

          Un alt exemplu de istoriografie falsă îl găsim în broşura academică despre reşedinţa metropolitană a Bucovinei, publicată în 2007 de către Universitatea Naţională din Cernăuţi. În broşură se scrie că această universitate este „… una dintre cele mai vechi universităţi clasice ale Ucrainei” (The Architecturial Complex of Bukovynian Metropolitan’s Residence, Chernivtsi Yuriy Fedkovych National University of Chernivtsi, 2007, 31) ceea ce este adevărat numai din perspectiva politică a prezentului, dar nu este din punct de vedere istoric-moral.

          Mai precis, universitatea este amplasată în nordul Bucovinei istorice, care în 1775 era a monarhiei habsburgice. Ţinutul a fost administrat de la 1786 în districtul Cernăuţi al Galiţiei şi, după 100 de ani de la afilierea Bucovinei la imperiu, a fost inaugurată Franz-Josephs-Universität în 4 octombrie 1875 (ziua de nume a împăratului).

Cu alte cuvinte, originea universităţii, ca şi a întregii Bucovine, nu are nimic de-a face nici cu Ucraina istorică, nici cu etnicii ucraineni, căci înainte de 1940 ea se afla în România, atunci când partea de nord a Bucovinei a fost anexată în 13 august de către URSS, ca urmare a pactului Hitler-Stalin Pact (sau Pactul Ribbentrop-Molotov), semnat în 23 august 1939.

          Prin urmare, doi bandiţi, unul nazist, Hitler, altul bolşevic, Stalin, au decis transferul Basarabiei și părții de nord aBucovinei la URSS, iar ultima a devenit după război parte a „Marii Ucraine Sovietice”.

          Așadar, în timp ce naţionaliştii ucraineni pretind că Rusia a ocupat Ucraina, anexarea părții de nord a Bucovinei şi a altor teritorii de la Polonia, Cehoslovacia şi România, de către URSS în 1940, este pentru ei un act legitim de dreptate istorică.

          Trebuie să remarcăm că, în conformitate cu acelaşi pact, și teritoriile statelor independente Lituania, Letonia şi Estonia au fost anexate de către URSS, ceea ce este considerat de către istoricii şi politicienii lor ca o „ocupaţie”, adică un act ilegal de agresiune, care încalcă legea internaţională şi ordinea legitimă. Totuşi ucrainenii nu au acuzat niciodată URSS de a fi făcut acelaşi lucru cu teritoriile ocupate de la cei trei vecini vestici ai ei în 1940-1944.


10072826271?profile=RESIZE_710x

Reprezentarea naționalităților pe teritoriul Ucrainei

           Asimilarea politică a anumitor grupuri etnolingvistice slave din Ucraina a fost şi este unul dintre instrumentele standardizate pentru crearea şi menţinerea identităţii naţionale ucrainene în secolul al XX-lea. Cel mai brutal caz este cel al rutenilor, cunoscuţi sub acest nume până la cel de al doilea război mondial, care sunt pur şi simplu declaraţi ucraineni „istorici”. Ţinutul lor, care a fost în perioada dintre războaie parte a Cehoslovaciei, şi care a fost anexat de către URSS la finalul războiului şi inclus în marea Ucraină sovietică, a fost  simplu redenumit Ucraina Sub-Carpatică.

           Şi, totuşi, rutenii şi ucraineni sunt două grupuri etnolingvistice slave separate, după cum este recunoscut, de exemplu, în provincia autonomă Voivodina a Serbiei, în care limba ruteană este chiar oficială şi studiată împreună cu filologia şi literatura ruteană în cadrul unui departament separat la Universitatea din Novi Sad. Din nefericire, poziţia rutenilor în Ucraina este încă şi mai proastă decât cea a kurzilor în Turcia, dat fiind că procesul asimilării lor este mai rapid decât în cazul kurzilor.

           Dacă unii îl evocă pe Bogdan Hmelniţchi, realitatea istorică este că o parte a Ucrainei de Est a fost încorporată legal în imperiul rusesc în 1654, ca o consecinţă a deciziei hatmanului local al teritoriului zaporojian, Bogdan Hmelniţchi (1595-1657), pe baza unei revolte populare împotriva ocupării polonezo-lituaniene (romano-catolice) a ţinuturilor, revoltă care a izbucnit în 1648.

           Asta înseamnă că partea centrală a Ucrainei din zilele noastre s-a unit în mod liber cu Rusia, scăpând în felul acesta de opresiunea romano-catolică polonezo-lituaniană. Prin urmare, teritoriul condus de către Hmelniţchi trebuie să fie considerat, din punct de vedere istoric, ca fiind patria întregii Ucraine de astăzi, patrie care deja în 1654..... alesese Rusia!

           Cunoaşterea situaţiei din spaţiul ex-sovietic reprezintă o problemă de actualitate, „fierberea geopolitică” din această parte a lumii nu s-a terminat încă, în condiţiile în care, pe de o parte, Federaţia Rusă depune toate eforturile pentru menţinerea influenţei sale în ţările care au aparţinut fostei U.R.S.S. iar, pe de altă parte, noile state independente din spaţiul ex-sovietic militează pentru o strategie proprie de dezvoltare, cel puţin declarativ, fără intervenţia Moscovei, având ca model de inspiraţie democraţiile occidentale, interesate de realizarea stabilităţii internaţionale şi regionale.

           Pentru România, criza geopolitică din Ucraina ar trebui să reprezinte un semnal clar pentru afirmarea stabilității și seriozităţii în politica sa internă şi internaţională și apărarea drepturilor românilor din afara granițelor țării.

           Deoarece Ucraina este ţara vecină României, N.A.T.O. şi U.E., procesele şi fenomenele politice şi sociale care au loc în această ţară ar trebui să fie în preocuparea tuturor liderilor politici și administrativi din România, indiferent de culoarea lor politică. Clocotul geopolitic și geostrategic european actual se agită în complexul N.A.T.O., U.E., Federația Rusă, S.U.A. Cerința expresă pentru România este de a-și alege locul cel mai potrivit în acest torent fierbinte. Poate ne uităm la Orban...

           Relațiile cu România

           Moto: „Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete.” (George Santayana)

           Am arătat că abia la 1918 Ucraina s-a manifestat ca stat. Chiar în 1918, când cei din Basarabia au votat unirea cu România, Ucraina creată a dorit anexarea Basarabiei și doar prezența militară a românilor a forțat retragerea acestei cerert. Peste ani, în 1945 au dorit iar anexarea Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții.

           Deveniți independenți, în 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreană, pe care și-o doreau atât de mult pentru ei. Ba din 1992 până în prezent au fost parte activă din formatul de negociere pentru regiunea transnistreană. În mod permanent au susținut poziția Rusiei și au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile să fie formale și să eșueze.


10072839655?profile=RESIZE_710x
Vedeți ce teritorii românești ni s-au furat

          Cu interes permanent pentru Basarabia, cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentată de ucraineni si nu de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze pe toate planurile. Cei care au condus regiunea transnistreană, care promovează separatismul la Bălți, Cahul si Găgăuzia sunt ucraineni și nu ruși. Ucrainenii au dus o politică de distrugere a identității românești din teritoriile ocupate, mai dură chiar decât Stalin în restul imperiului.

          Să nu uităm că, în urma pactului din 23 august 1939, amintit mai sus, Ucraina deține in mod arbitrar următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus și de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), partea de nord a Bucovinei, Bugeacul (Ismail, Cetatea Albă), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii sovietici.

          Una din problemele principale ce stă în calea reunirii celor două state românești este tocmai Ucraina, ce manifestă o opoziție mai mare chiar decât Rusia. Asta deoarece vede în această reunire eventuale pretenții teritoriale ale țării noastre asupra teritoriului ucrainean. Cum au ceva cu toate minoritățile, prima măsură luată de „europeniștii ucraineni” a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba română.

          Stabilirea de relații diplomatice, la 2 februarie 1992, cu țara vecină pe lungimea a  649,4 km de frontieră (dintre care 273,8 km este frontieră terestră, 343,9 km frontieră fluvială și 31,7 km frontieră maritimă), a fost urmată imediat de înființarea primei ambasade române la Kiev, în locul consulatului general, care a funcționat în capitala ucraineană din 1971. În aprilie 1995 a fost deschis și Consulatul General al României la Odessa. Cel de-al doilea Consulat General al României în Ucraina a fost deschis la Cernăuți în mai 1999.

          În 1997, în urma unui proces complex de negocieri în 35 de runde, sub președintele Constantinescu, neținând seama de teritoriile acaparate de Rusia, România și Ucraina au încheiat două instrumente juridice capitale pentru cele două state.

          La 2 iunie 1997 Constantinescu și Kucima semnează „tratatul de bază” dintre România și Ukraina... Deci președinte era Emil Constantinescu, ministru de externe Adrian Severin ș.a. Ce a stat oare în spatele deciziei de a se încheia acest tratat în anul 1997 (semnat la Kiev pe 3 mai de către miniștrii de externe) prin care s-a cedat pentru a doua oară, de data asta către Ucraina și pe timp de pace, nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei (Bugeacul), nordul Deltei Dunării și insula Șerpilor?

          Se vehiculează „motivul” că teritoriile patriei-mamă au fost cedate pentru ca România să fie primită în N.A.T.O. Nimic nu poate justifica această acțiune de cedare din teritoriul național! Și dovadă a faptului că nu asta a fost condiția este că România a fost acceptată în organizație abia după 7 (șapte!) ani după ce s-a comis ratificarea tratatului.

          La sfârșitul lunii ianuarie 1997 a avut loc reuniunea de la Davos, pe teme de politică externă ale țărilor europene participante, unde „președintele Emil Constatinescu și-a permis să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei teritoriile ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește întregul neam românesc”.

          Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa românească, încă haotică, nu s-a pronunțat. Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanții de atunci nu o mai recunosc.

          Iar actanții, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare națională, Petre Roman, președinte al senatului și Adrian Severin ministru de externe, sunt vii. Încă se agită pe la televiziuni. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște.

Camera Deputaților aprobă pe 14 iulie 1997 legea de ratificare a tratatului (președinte Ion Diaconescu), urmat de Senat la 7 iulie 1997 (președinte Petre Roman). Profesorul Florin Constantiniu avea să scrie: „Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea.” Alte cuvinte sunt de prisos!

          Daniel Siegfriedsohn, în Arhive istorice, punea un PS: „Prin 2014 în vremea referendului din Crimeea am citit un text in care ni se propunea un referendum in Moldova, Nordul Bucovinei si Basarabia pentru unirea cu România. Noi am spus nu, deoarece vrem recunoaștere internatională. Ca răspuns rușii au spus că atunci cand veți vrea voi, nu vom vrea noi.” Să fie adevărat?

          Așadar, denumirea primului act este Tratatul privind relațiile de cooperare și bună vecinătate dintre România și Ucraina, al doilea este un Acord Conex, ambele în vigoare din 1997. Cele două state și-au asumat obligația de a încheia un tratat privind regimul frontierei de stat, precum și un acord pentru delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive ale celor două state în Marea Neagră.

          Deși aceste două documente au fost semnate, Ucraina nu și-a respectat angajamentele iar diferendul dintre aceste state a fost trimis spre soluționare către Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Și nu a fost singurul deferend.

          Dar s-o luăm de pe vremea URSS! Nefiind ratificate nici de Marea Adunare Națională și nici de Sovietul Suprem al URSS, înțelegerile bilaterale (protocoalele și procesele verbale din 1948 de predare ale ostroavelor Coasta-Dracului, Dalerul Mare, Dalerul mic, MaicanLimba de la Brațul Chilia și Insula Șerpilor) semnate între România și URSS, erau neconstituționale din punct de vedere juridic și contrarii prevederilor Tratatului de pace de la Paris din 1947, semnat între România și URSS, nule și neavenite pentru dreptul internațional. Se considera, conform dreptului constituțional, că, de jure, frontiera de stat era pe talvegul brațului Chilia, conform Tratatului de Pace de la Paris din 1947.

          Devenind independentă, „tanti” Ucraina a „moștenit" teritoriile sovietice situate la sud de talvegul brațului Chilia, precum și poziția diplomatică sovietică în ceea ce le privește. Începând cu anul 1996, România a revendicat aplicarea prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din 1947.

          În 11 mai 2004Ucraina a început lucrările de construire a canalului Dunăre - Limanul Conduc (pe brațele Chilia și Bâstroe din Delta Dunării) și la 26 august 2004 a fost oficial inaugurat primul tronson al canalului Bâstroe. După o perioadă în care lucrările de construire a căii de navigație au fost sistate, în luna noiembrie 2006, au fost reluate, pentru o porțiune aflată integral pe teritoriul Ucrainei, fiind redată navigației în luna aprilie 2007. Legați aceste evenimente de scufundarea navei ucrinene Rostock pentru a bloca canalul Sulina!

          Din momentul în care partea română, prin MAE, a aflat de efectuarea acestor lucrări la canalul navigabil ucrainean, a efectuat unele demersuri, în plan bilateral și multilateral, pentru a sublinia impunerea unor măsuri în concordanță cu dreptul internațional din partea Ucrainei. Demersurile României au fost fundamentate pe două aspecte foarte importante, mediu și navigație. Partea vecină ne-a dat cu flit.

   Delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive între România și Ucraina în sectorul nordic al bazinului de vest al Mării Negre a făcut obiectul unui proces îndelungat de negocieri, desfășurat în perioada 1967-1987, între România și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, fără ca cele două părți să ajungă la un acord.

          După anul 1980, când aveam deja trei platforme marine, o dată cu descoperirea de rezerve considerabile de țiței și gaze naturale în Marea Neagră, interesul pentru această insulă a crescut mult. Convenția ONU asupra mării de la Montego Bay recunoaște dreptul statelor să-și extindă apele teritoriale la 12 mile, și în zona de exclusivitate economică, la 200 de mile marine.

Diferende

10072891258?profile=RESIZE_710x

Delimitarea frontierei maritime în Marea Neagră între România și Ucraina conform deciziei CIJ

10072892077?profile=RESIZE_710x

Frontiera maritimă în dreptul golfului Musura: Ucraina a pus de facto balize frontaliere de-a lungul digului nord al Brațului Sulina, în timp de frontiera de jure (de drept) este mai la nord

          După anul 1990, au fost descoperite zăcăminte de petrol (10 milioane tone) și de gaze naturale (1 miliard m³) în apropierea insulei. Resursele naturale nu sunt semnificative, dar urmau să se facă prospectări în următorii 2-3 ani. Companiile petroliere British Petroleum (BP) și Royal Dutch Shell au semnat contracte de prospecțiuni cu Ucraina, iar compania Total cu România.

          Compania austriacă OMV (la străduințele lui Năstase proprietara celei mai mari companii petroliere din România, Petrom), a semnat un contract cu un consorțiu format din Naftogaz Ukrainy și Chornomornaftogaz pentru a participa împreună la licitația pentru concesionarea respectivei suprafețe. În larg, limita revendicărilor Ucrainei la vest era mult mai apropiată de coastele României decât de ale sale, ceeace a adus suprafața zonei în litigiu la 12.200 km.

          La 16 septembrie 2004, partea română a adus disputa privind delimitarea platoului maritim dintre cele două țări în fața Curții Internaționale de Justiție (CIJ) de la Haga. La 15 august 2005 România a depus un memoriu referitor la delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.

          România a apelat la o astfel de sesizare unilaterală, după ce, timp de șapte ani, negocierile cu Kievul nu duseseră la nici un rezultat în ceea ce priveste delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive, precum și statutului Insulei Șerpilor din Marea Neagră. Ucraina trebuia să-și prezinte poziția până la data de 19 mai 200].

          Zona în dispută cuprindea un areal de 12.000 km². Miza disputei româno-ucrainene a fost, în primul rând, strategică, accesul în apele teritoriale, dar mai ales economică, posibilitatea explorării și, eventual, exploatării resurselor de hidrocarburi. Ambele părți au declarat, înaintea pronunțării deciziei finale a Curții, că o vor respecta, indiferent care va fi aceea.

          CIJ, prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009, a acordat 79,34% din zona în dispută României, 9.700 km² cu o adâncime medie de peste 80 m, iar Ucrainei 20,26% din zona în dispută anume 2.300 km² cu o adâncime medie de 35 m. Prin decizia CIJ Insula Șerpilor rămâne în componența Ucrainei.

          GeomorfologicCanalul și golful Musura sunt foarte recente, formate în prima jumătate a secolului al XX-lea, fiind atunci în componența României, prin aluvionare în dreptul țărmului Cardonului situat, în secolul al XIX-lea, între delta brațului Chilia (inițial mult mai mică și situată mult mai la nord) și Sulina.

          Același fenomen care a format golful Musura, astăzi îl umple, transformându-l în mlaștină cu păpuriș, și formează mai la răsărit o zonă lagunară pe cale de aluvionare, situată între ieșirea în Marea Neagră a brațelor Chilia și Sulina, a căror evoluție geomorfologică condiționează traseul frontierei româno-ucrainene cât și o parte din apele teritoriale din apropierea imediată a gurilor Dunării, până la linia delimitată la data de 3 februarie 2009 prin decizia nr. 2009/9 a CIJ de la Haga.

          Un nou litigiu a apărut, astfel, după intrarea în vigoare a Tratatului româno-ucrainean de la Constanța din 1997, deoarece aluvionarea naturală, colmatarea golfului Musura și prelungirea canalului Musura spre sud constituie, conform poziției ucrainene, un motiv pentru a prelungi spre sud și frontiera.

          În 2006, grănicerii maritimi ucraineni au balizat ceea ce Ucraina socotește ca făcând parte din apele sale teritoriale până la digul Nord al brațului Sulina, dig care, astfel, la răsărit de farul Nord, a devenit, de facto, frontalier.

         Partea română susține însă că frontiera trece la echidistanță între Ostrovul Limba și malul sudic al golfului Musura, așa cum erau în anul 1997, în momentul semării Tratatului frontalier de la Constanța, apoi la echidistanță de talvegul brațului Chilia-Stambulul Nou și de digul Nord al brațului Sulina.

          Traseul care va fi adoptat de jure la rezolvarea acestui nou litigiu, va condiționa atât apartenența noilor ostroave încă nedenumite, în proces de constituire în sud-estul ostrovului Limba și între gura brațului Chilia și cea a brațului Sulina, cât și o parte din apele teritoriale din apropierea imediată a gurilor Dunării, până la linia delimitată la data de 3 februarie 2009 prin decizia nr. 2009/9 a CIJ de la Haga. După perioada Euro Maidanului, să analizăm politicile Kievului faţă de minorităţi. Sub pretextul combaterii influenţei politice şi culturale ruse, în anul 2014 Rada Centrală a Ucrainei a abrogat cu rapiditate legea limbilor regionale şi minoritare [https://www.mediafax.ro/externe/parlamentul-ucrainean-a-abrogat-o-lege-cu-privire-la-limbile-minoritatilor-inclusiv-rusa-presa-12134190], care acorda un statut administrativ inclusiv limbii române în regiunile Cernăuţi, Odessa şi Transcarpatia, unde este situat grosul comunităţilor istorice de români din Ucraina.

          În anul 2017, tot Rada ucraineană adopta o lege care urmează să elimine limbile minoritare, inclusiv limba română, din sistemul de învăţământ [https://www.libertatea.ro/stiri/stiri-externe/eliminarea-limbii-materne-in-scolile-ucrainene-1958755], chiar şi în cazul unor şcoli care predau neîntrerupt în această limbă încă din secolul al XVIII-lea, indiferent între graniţele cărui stat s-au aflat de-a lungul timpului. Termenul limită, fixat iniţial pentru anul 2020, a devenit 2022 [https://www.stiripesurse.ro/lovitura-pentru-cei-400-000-de-copi-romani-din-ucraina-petro-poro-enko-a-promulgat-legea-ce-restric_1221341.html] sub presiunea dură a Ungariei şi la apropourile mai degrabă timide ale României.

          Noi ne străduim și nu prea ne reprezentăm interesele, ei ne dau cu flit! Sunt schimburi de vizite între președinți, parlamente, ministere, Chiar și ministrul apărării, generalul Ciucă, acum prim-ministru, a încheiat un acord militar cu ministrul apărării ucrainean care prevede destule puncte, inclusiv asigurarea „securității cibernetice” a spațiului ucrainean. Următorul articol va fi despre pericolul invaziei Ucrainei de către Rusia.

          Până la o posibilă invazie, să fiți iubiți!

          Orice ar fi, sperăm în pace pentru România Și Europa!

          (continuare)

          NC

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulțumesc! 

    Dar... Jocuri de cuvinte - invazie posibilă? Certă! Conform planului!

    https://nituco.wordpress.com/2022/02/11/jocuri-de-cuvinte-invazie-posibila/

  •   Mulțumim pentru informațiile exacte! Subscriu din păcate la opinia d-lui Nitu Constantin!

  • Absolut corect! Dar ne cam pun yancheii să băgăm bățul prin gard. Interesul lor e să vândă armament Ucrainei, ca și nouă.

  • Interesantă retrospectivă, de altfel foarte realistă. M-ar pasiona să văd ce ar scrie un ucrainean despre România, mai ales că are ca entitate statală aceiași anișori precum cea menționată. Cu toate tratatele de rigoare, România ar trebui să își exprime neutralitatea în aceste situații delicate... 

Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 6 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Școala normală de învățători din municipiul Zalău este precursoarea actualului Liceul pedagogic…
Acum 6 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Grupul Școlar Industrial Metalurgic din municipiul Reșița, denumire actuală – Colegiul Tehnic, este…
Acum 6 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În data de 1 decembrie 2024, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o…
Acum 8 ore
Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 9 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
27. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţă de…
Acum 10 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) în Cronopediada grup
Acum 13 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK TANK (79) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 13 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – STRADA UNIRII DIN MUNICIPIUL TÂRGU JIU în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GUGULANII ȘI MUNICIPIUL CARANSEBEȘ DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN Produsul de mai sus este o medalie realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferit în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Adrian Scriminț a răspuns la discuția Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI din Hobby-Club Cronopedia
Superb. Lecturată cu plăcere. Întâmplător, dar nimic nu este întâmplător în viață, am trecut pentru…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->