La adăpost

La adăpost

La adăpost de noapte timpul ninge,
o liniște în largul sfânt al zării,
un univers, al tău, stând mă convinge,
de un blestem tăcut, la Porți...durerii.

Nu mă întrebai, dar eu îți răspundeam,
în vadul așteptării care trece,
cât timp răspunsuri eu mai am,
sub taina vieții, rostul de-a petrece.

Mă doare-un cer, zăpada de pe casă,
la adăpost de noapte ce-i senină,
e generoasă-n alb, dar pare lașă,
când eu o cert, se scutură de vină .

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Multumesc din suflet!

  • un imn anotimpului alb, dar si ninsori de sentimente si de intrebari ale sinelui, mereu rotindu-se in caruselul destinului. 

Acest răspuns a fost șters.
-->