La Bolta-Rece
Eminescu la Bolta-Rece,
fumează şi petrece,
Creangă îi povesteşte ceva,
o singurătate ucigaşă străbate
prin inimile lor,
e iarnă sau moarte,
zăpezile ca nişte femei în alb
cad din ceruri peste privirile lor
prin ochiul de geam
care dă în uliţă;
fiecare colţ de stradă e o gară
din care ţâşneşte trupul Veronicăi,
între lumânările groase
aerul face să tremure
flacăra şi fumul;
se-aud paşii care n-au sunet,
Veronica coboară lent şi sigură,
mişcând aerul printre nămeţi,
ignorând însăşi existenţa lumii,
venind la Eminul ei;
un dangăt de clopot plânge pe cineva;
când apare Veronica,
Eminescu simte o adiere nebună de rai:
“Mihai, zgăbunţule,
e ora noastră de aur, hai…”
e târziu, seninul zăpezii trece fluturii albi
peste vârfuri de tăcere,
cei doi o se îndreaptă spre gazdă,
Creangă în urma lor îi priveşte
ca pe doi zei.
marţi, 6 ianuarie 2015
-->
Comentarii
Recitit cu drag!