cândva o să văruiesc gardurile
şi cireşul din faţa casei
sub care tata
îşi ascundea tristeţile
apoi o să trag perdelele
cu mâinile împreunate
o să-l rog pe Dumnezeu
să coboare pentru o clipă
să stăm la taclale despre una alta.
închid ochii
şi-mi las gândurile să hoinărească
printre singurătăţi
o pasăre se loveşte de geam
se face linişte
în cameră e cald
respir haotic
lângă veioza de pe noptiera din colţ
sprijinite de ochelarii lui tata
câteva amintiri
două fotografii şi multă singurătate
tăcerea creşte ca un aluat
mă aşez în fotoliu
şi dizolv fiecare imagine
aud paşi...
mă încăpăţinez să cred că
cineva se apropie de uşă
e bine
Dumnezeu îmi deschide uşa
după o zi rece şi neagră
fiul meu va întoarce oglinda
va da pâine săracilor
şi va privi
la omul de dincolo...
ca o promisiune
-->
Comentarii
Minunate versuri...Felicitări!