Lacrima neagră a nopţii aprinde
Tăcerea plină din vis
Neconturate umbre aleargă
La capătul ceţii
În sfere concentrice
Rostuiesc cuvintele
Imaginea gândului
Oglinzii nu-i este dat să treacă
Dincolo de întunericul luminii
Spre nelocul acela
Într-un azi fără mâine
Unde s-a ivit cuvântul gândului
Am să-mi dau colocviu
Cu toţi morţii mei
Cu acei numeroşi eu care am fost
Să le restitui martirul îndoielii
Lunatice speranţe
Cobor să mă înalţ cu ei
Au fost mereu aici
La capătul ceţii încătuşaţi
În neputinţă mea de-ai recunoaşte
Aşteptau să ajung la mine
În nesfârşită lume a sufletului
Durerea atâtor dăţi
când am murit
Să n-o mai simt azi ca ieri.
-->
Comentarii
Frumoase versuri!