Întinși în paturi... cu priviri pierdute
Stau mamele și tații fără noi.
Au fost uitați intenționat ! Pe vrute !
Fiind bolnavi și cu nevoi.
La casa de bătrâni... nu este viață
Când inimile lor sunt pline de durere -
Nu-i îngrijirea bună de acasă
Unde aveau tot ce se cere.
Când mâinile le-au tremurat
Iar lingura nu le-a ajuns la gură -
Familiile în grabă au discutat
Soluția simplă... cea mai "bună''.
Și luați au fost într-o mașină
Spunându-le că-i o plimbare -
Părinți iubiți... lipsiți de milă
Sunt necăjiți și n-au scăpare.
La casa de bătrâni nu este viață
De nu rostești cuvântul bine -
Tu spui ceva și ți se râde-n față
De este vai și amar de tine.
Sunt singuri, dar văd iarăși timpul
Când sufereau... crescând copii lor -
Modernizarea schimbă anotimpul
Unii copii, azi nu-i mai vor.
Aceasta-i realitatea din povestea mea
Despre a cărui-nvătămant vă spun -
Române ! Amintește-ți dacă vei uita
Că într-o zi... vei fi și tu bătrân !
Un român... cu dragoste pentru bătrâni...
Vladimir Nichita / Australia.
23/01/2019
-->
Comentarii
am fost, suntem copii lor
acum, situatia s-a schimbat -
ei sunt copii nostrii, care vor
atentie... neconditionat...
ca ei... mai toti
ajungem intr-o zi -
rapusi de mare suferinta -
tacuti, chiar resemnati
de a noastra neputinta...
Sunt ca niște copii ce necesită multă îngrijire și o doză mare de iubire.Sunt triști, dar sunt resemnați cu suferință lor în tăcere. Cunosc foarte bine. Uneori mă gândesc că și eu pot ajunge ca ei. Nu știu viața ce îți oferă. Trist dar adevărat.
in lumea-ntreaga se intampla
aceastra drama odioasa -
cand batranul este-o umbra
are-o viata veninoasa...
suferintele sunt multe
nici nu vreau sa le descriu -
oameni slabi... fara putere
crede-ma ca multi eu stiu...
Of, Of... sunt ca niste copii nevinovati, Lenus !
Frumoase versuri!
Emoționant.. Cunosc situațiile...Așteptând mereu cu ochii spre ușa să îi viziteze copii.
E trist dar adevărat!