Jarul din șemineu își clipește
ultimele pleoape de foc.
Aromele de scorțișoară s-au topit
în penumbră,
lăsând în cameră doar gustul cald al tăcerii.
Afară, octombrie a stins toate felinarele
noaptea și-a desfăcut părul de catifea
iar stelele — așchii reci de argint —
veghează somnul pământului ostenit.
Nu mai există ieri. Nu mai există mâine.
Doar această secundă lungă,
în care respirația se mută în foșnetul vântului,
iar inima bate în același ritm cu orașul adormit.
Gândurile s-au descălțat la intrarea în noapte
iar sufletul s-a așezat pe marginea liniștii
și a înțeles, în sfârșit,
că pacea nu se caută, ci se primește.
Lumea tace.
Doar tu ești, pur și simplu, o notă curată
în marea simfonie a nopții.
-->
Comentarii