Privesc, pășind agale cu pas de muritor,
Cătând lumini ascunse de ziduri de granit.
Pășind pe drum de piatră mă-ndrept către izvor,
Acolo unde cerul se pare, c-a sfârșit.
De aş putea citi mereu în răsărituri
Și-n anotimpuri care, poate-au lăcrimat,
Eu aş alege-o viață simplă, fără rituri
Și-un drum cu trepte line, să-mi fie de urcat.
Dar drumu-i fără ţintă, e greu și-ntortocheat,
Mergând tot înainte, gândul mi-e nătâng.
Azi, luminarea sfântă, se pare, l-a uitat,
La adierea sorţii ca trestia mă frâng.
În miriști simt tristețea cu gust de vânturi reci,
Atingerea e lină, lacrimă de rouă,
Azi, sufletu-i golit şi plin de cânturile seci
De doruri este frânt şi pare rupt în două.
Pe drum fără lumină, eu rătăcesc în van,
În labirintul verde mai caut câte-un vis,
Dar totu-i pustiit, mă pierd tăcută-n lan,
Iar lumea-mi pare tristă şi nu un paradis.
Îngenunchez în pragul părerilor de rău,
O rugă se înalţă spre cerul dezgolit,
O lacrimă prelinsă-și urmează cursul său,
Spălând apus de vise de soartă vitregit.
Aștept o înflorire-n neguri de uitare,
Un răsărit senin cum se-ntâmpla o dată,
Las lacrima în miriști soarelui răsare,
Pe flori diamantine din vise de-altădată.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23
-->
Comentarii
multumesc...esti un prieten bun...
Recitit cu mult drag.
va multumesc....
O atmosferă Nietzscheniană, natura care te linişteşte prin lipsa de reacţie, dar cu final pozitv!
Frumos Maria!