Oprește-mă la tine, pădure carpatină,
Redă-mi apoi speranța de a admira un cerb.
Promit că nu-mi iau pușca, doar versul prins într-un verb
Pentru-a-mi deschide calea pe drumul fără tină
Și a-mi scălda privirea într-un peisaj superb.
Cobor înspre orașul încurcat în lumină
Unde-i un festival al cerbului, ca datină,
În care toți concurenții zâmbesc, cântă și... fierb
În așteptarea Cerbului de Aur, ca trofeu.
Nu stăm pe scaune căci muzica curge dulceag
În Piața Sfatului. Artistu-i ca un corifeu
Care fură aplauze, hrănindu-se mereu
Cu-a noastră bucurie ascuțită c-un briceag.
Vă întreb răspicat: Cum aș putea lipsi chiar eu?
-->
Comentarii
Cu aceeași admirație și drag!