Rabd și tac în vama sorții în speranța că voi trece,
Și e haos, îmbulzeală...un vameș, cu tonul rece,
Sobru, cu ținuta ”țiplă”, cu statura deșirată;
Se răstește și mă-mpinge: ”Ești cu viza expirată!”
Cuibărită-n vama sorții, ah! m-aș strecura hoțește,
Fără să fiu depistată, căci viața mă-ncărunțește...
Sper...rămasă ca decorul, an de an, cu jinduire,
Să ating o lume nouă, ilicit, spre mântuire.
Stau la vama sorții mele, sunt bruscată într-o parte,
De o forfotă nebună...cu speranțele deșarte,
Nu am bani să fug din viață, nici să trec cu niscai mită,
Și rezist născând poeme, verticală, dar rănită.
Rabd și azi la vama sorții, vameșii cu ochii goi:
”Știm ce-i dorul unei mame, da nu poți să treci de noi!”
-->
Comentarii
Încercarea refulării în ceva anume, o migrare în sânul nostalgiilor, finalul cu multă semnificație. M-a bucurat popasul!
Onorată de trecere!
Vă mulțumesc pentru popas și comentariu.
Superbe versuri. Felicitări!
Încântată de trecere!
@