lacrimă- ană
pe ram albastru cântec se-aprinde
și pier singurătățile din noi,
curg fluvii de stele pe cerul în flăcări,
setoase fântânile se-ntorc înspre ploi.
balsamul de soare se scaldă în zare,
se-ntorc rândunele spre casele lor,
fantomele fug din sufletul nostru
departe-n pustiuri și-n hău incolor.
noi ceruri aprinse din vechiul lor cer
deschide mireasma tămâilor sfinte,
se limpezesc visele ca apa –n izvor
și naște poeme din mii de cuvinte.
lacrimă -ană cu plânsul în gene
dărâmă zidurile ce te-mpresoară,
ieși din strânsoarea viselor tale
și naște-ți pruncul pe iarbă afară.
lumina zilei se preface în miere
cercuri de-argint azvârlite pe sus,
zâmbetul și farmecul din tine nu piere
lacrimă-ană, unde te-ai dus?
brazii nuntesc în vechea pădure,
manole piere în lacrima ta,
primăvara trece prin fluiere,
cu pruncul în brațe tu alergi dup-o stea.
luni, 10 martie 2014
-->
Comentarii
Frumos poem!