În brațele zăpezii, iarna adoarme fără bocanci, palton,
Mănuși, iar tu, ascuns într-un album, surâzi puțin cam monoton.
Cu gânduri adâncite în ceai, cu o ștearsă înfățișare
Te-aștept și azi, dar în zadar. Trimite-mi o mică-mbrățișare
Sau o scrisoare, sau poate dacă ai vrea doar vreo câteva vești
Să știu că binele-ți clădește viața și nu vinul de Fetești.
Mă mai iubești?
Din primăvara-n care redeșteptat-am în noi un sentiment
Mi-au mai rămas doar iluzii, frânturi în prezentul ciudat și absent.
Pierdută-n toamna vieții, aș reconstitui totul, cum a fost...
Trei lacrimi se ascund sub ochelari și cred că fără nici un rost,
Căci astăzi verbul a chema e blocat în trecut, ca în povești,
Și inutil aș vrea, mă zbat sau sugerez să aflu unde ești.
Mă istovești.
Numele tău se cuibărește-n întuneric când plânge noaptea,
Idila noastră s-a pierdut atunci, demult, în clasa a șaptea,
Dar chipul tău, ochii căprui, zâmbetu-ți înșelător apare
În amintirea tristă ce refuză să iasă din tipare.
Te strig în gând, te caut de un timp, n-ai vrea să știi cât îmi lipsești
Și-ți scriu o dată pe lună, sperând ca într-o zi tu să citești.
Mă ocolești?
E toamnă printre frunzele uscate, în suflet, și-n casa mea.
Naivă, tolerantă, singură te-aștept să vii dacă vei vrea,
Dar nu vom negocia clipe sau bezele și nici îmbrățișări -
Vom fi ca ieri, doar doi copii care se sărutau pe niște scări.
Carența ta-i apăsătoare. Oftez, chiar plâng. De ce m-amăgești?
Revino în viața mea și îți promit că nu o să te căiești.
Mă izgonești?
Lacrimi, boabe de cristal, stropi de rouă - unul, două - mă ating,
Mă ud, mă sting. Rup durerea, arunc tristețea, fricile le-nving,
Chiar manipulez curajul, îndreptându-l spre lumină, poate
În taină vom valsa împreună, cu destinul pus pe roate.
Spini uciși, sentimente otrăvite ții se par a fi firești?
Nu tăcerea ta mă doare, ci doar faptul că vrei să mă contești!
Cum reușești?
P.S. Mențiune - Mizil, 2020.
-->
Comentarii
Respect și admirație!
Cu multă admirație!