lasă-mă…
lasă-mă să trăiesc clipa,
nu-mi tăia, Doamne, aripa,
lasă-mă să zbor spre stele,
nu-mi fura visele mele,
lasă-mă să urc pe-o rază
spre destinul ce m-apasă,
lasă-mă să-mi văd de drum,
nu-ntreba de ce și cum,
lasă-mă să zbor în gând
și cu zborul săgetând,
țărmuri și noian de zări
spre măiastre depărtări.
lasă-mă să-mi beau veninul
dac-acesta mi-i destinul,
lasă-mi trupul dacă arde
în ispita lui, departe,
lasă-mă crucificat,
dac-am căzut în păcat,
lasă-mă să zbor în vânt
cu țărâna de pământ,
ca frunzele întomnate
de frig și singurătate,
să fiu ostatec sublim
într-un astru anonim
ce se-nvârte-n depărtare
pe bolta unui alt soare
unde picură tăcere
la-nceput de ev și ere.
lasă-mă, Doamne, să zbor
de dragul cui îmi e dor,
căci inimioarele nostre
cată zările albastre,
numai ea, fermecătoarea,
mi-a deschis în viață zarea
și-n lumina jucăușă
de voi fi praf și cenușă,
ea, peste discul solar,
va rămâne pururi jar.
duminică, 7 iulie 2013

Comentarii
Minunat poem!