În urma unui coșmar, Leanța fu incapabilă să se miște mai bine de două ore. Diana se trezise și, mergând spre bucătărie ca să își prepare cafeaua, trecu prin dormitorul mamei sale. Leanța zăcea în pat, nemișcată, abia respirând și ținând privirile fixate cu stupefacție într-un punct din tavan. Atunci, Diana goni înapoi în camera ei și îl trezi pe Darius cu smucituri disperate, zicând:
—Cred că a murit mama!
Darius țâșni din pat și, neținând cont că purta doar un șort pe el, merse în dormitorul bătrânei. Leanța, în aceeași poziție, putea fi înfiorătoare, dar numai moartă nu părea. El îi verifică pulsul cu un deget în zona epiglotei și respirația prin apropierea dosului palmei de nasul femeii. Apoi luă un ac și o înțepă în palma stângă, moment în care Leanța își retrase mâna și, revenindu-și în fire, privi ușor mirată la Darius și Diana, care încă își manifestau ușurarea.
—Ce-i cu voi aici? Și tu în chiloți?!
Darius ieși, iar Diana spuse:
—Mama, ai fost într-o stare de catatonie. Ar trebui să mergi la spital.
—Lasă-mă, domʼle, cu spitalul tău! Ce căuta Darius în camera mea, numai cu chiloți pe el?!
—Dacă nu era el, eu nu știam ce să fac și tu riscai să pățești ceva grav de tot. Vorbesc serios: ori te internezi în spital pentru analize minuțioase, ori voi fi nevoită, în calitate de fiică, să cer internarea ta.
—Pentru ce să ceri una ca asta?
—Respingi cu vehemență faptul că ești bolnavă. Cei mai mulți pacienți în situația ta încep prin a fi examinați psihiatric. Catatonia nu este o joacă lăsată pe seama capriciului de care dai dovadă.
De fapt, Leanța refuza spitalizarea de teamă că examenele clinice ar putea depista dipsomania asociată unor catatonici. După o jumătate de oră de savurat cafeaua, Diana plecă la școală. Darius începea lucrul după amiază, așa că se întoarse în pat ca să își reia somnul, dar surescitarea ce se datora alertei false provocate de Diana îi creă neliniști.
La primele zgomote auzite în curte, Darius știu că Leanța începuse treaba și, după agresivitatea lor, își putu da seama că soacra lui avea sămânță de scandal. Ieși numaidecât, își luă cana de cafea și se așeză pe fotoliu, fumând-și țigara într-un tact de-a dreptul sfidător. Leanța era în cotețul găinilor și, după felul în care trântea teicile, părea mai degrabă că bate păsările în loc să le hrănească, ceea ce pentru Darius era încă un semn al sevrajului. După ce scuipă câteva sudalme printre dinți, femeia se îndreptă spre bucătărie, dar, văzându-l pe Darius, își preschimbă mutra furioasă într-una smiorcăită și îl întrebă cu jale autoimpusă:
—Ce faci, mamă? E bună cafeaua?
—Excelentă! zise el fără să își ridice ochii din telefon și ținând ceașca de toartă în două degete, într-o manieră ironică.
Leanța resimți tratamentul caustic și mai scăpă un suspin. Dar, neprimind consolare, se puse pe cerșit.
—Nu știu, mamă, ce are Didi cu mine...
—Dar ce s-a întâmplat?
—Păi, mai demult m-a blestemat să-mi crape ochii, iar azi dimineață m-a amenințat că mă internează la nebuni.
—Așa, din senin, fără să fie provocată?
—Dar ce motiv ar avea?
—Același motiv pe care îl au mamele care procedează la fel cu fiicele lor. Înainte de a-mi cere mie lămuriri, ați încercat să aveți un dialog sincer și echilibrat cu ea?
—Dar știi că nu se poate...
—Ba se poate! îi reteză Darius aplombul. Orice dialog cu dumneavoastră e din start compromis dacă mergeți pe ideea neputinței, iar Diana se înfurie ușor pentru că nu tolerează eschivele.
—Adică ce, că am mai pedepsit-o cu bătaia în copilărie? Lasă, mamă, că nici noi nu am dus-o mai bine la părinți.
Darius zâmbi ușor cu ironie și spuse:
—Tocmai! V-ați vărsat asupra ei frustrările pentru viața nefericită pe care văd că o deplângeți sistematic. Un copil poate face diferența între o palmă primită pentru obrăznicie și o nedreptate ca un soi de răzbunare. Căci pedepsele nejustificate lovesc sufletul și lasă răni care nu se vindecă decât foarte târziu sau niciodată. Și nu asta ar fi marea problemă în sine, ci faptul că acel comportament nedrept continuă și azi.
—Te referi la seara aia, la Costea?
—Nu numai...
—Dar ce puteam să fac? Mi-a fost mie rușine de rușinea lui!
—El nu a avut rușine. Iar dumneavoastră ați fi putut să o consolați măcar cu o dojană adresată lui Costea. Dar nu ați făcut decât să răsuciți cuțitul în rană manifestând necredință față de Diana și pactizând cu Costea.
—Dar ce faci, mă judeci și tu acum?
—Iată încă o eschivă! Vă transferați vina și problemele asupra celorlalți. Oamenii ca dumneavoastră preferă șarmul amăgirii și sunt, mai presus de toate, ipocriți cu ei înșiși.
—Eh! Sună înțelept când o spui cu astfel de cuvinte! se arătă și Leanța ironică. Dar să trăiești tu zilele mele și atunci să vezi!
—Poate că nu ați avut o viață ușoară, dar asta nu justifică răceala crudă pe care o resimțiți față de Diana și nici satisfacția ascunsă cu care îi priviți suferințele.
Leanța păru că încerca să își amintească cine i-a mai spus cuvintele astea. Darius se ridică din fotoliu, pregătit să plece și zise:
—Mi-au trebuit doi ani să mă gândesc dacă ar fi bine să vă spun tot ce am vorbit cu socrul meu. Constat că nu a meritat osteneala.
—Eh! Ai vorbit pe naiba!
—Știu că asta e o altă metodă de a nega faptul că, până la moartea lui, socrul meu v-a pus în inferioritate. Refuzați să acceptați respingerile lui din ultimele zile. De fapt, refuzați să vă acceptați viața așa cum ați trăit-o, cu erorile și faptele ei bune. Alegând bobul de neghină, nu faceți decât să vă pedepsiți cu regretul că viața nu a fost altfel. Dar cine sunt eu ca să emit sapiențe în fața unei septuagenare obtuze și ipocrite cu ea însăși? Haideți, că vinul a stat din fiert. Spor!
Cu aceste cuvinte, Darius plecă cu treburi în oraș. Opri mai întâi la un fotostudio, de unde ridică o cană termosensibilă pe care o comandase cu două zile înainte. Analizând produsul finit, constată că artizanul studioului i-a respectat cu strictețe indicațiile și a creat cana după un model pe care îl folosise Ițenco în timpul vieții. Până și ciobitura buzei era în același loc provocată, chiar și urmele de grăsime uscată din încheieturile torții. Acum, urma testul. Omul de la recepție umplu cana cu apă fierbinte și, în câteva secunde, pe exteriorul ei apăru portretul lui Ițenco din fotografia folosită la funeralii. Darius avusese grijă, anterior, să prelucreze digital suportul original, aplicând efecte de umbră pentru a-i da chipului un aer de oprobriu și maledicție.
De la studio, se opri la terasa unui restaurant și își comandă o cafea tare și o limonadă. Porni telefonul mobil și, căutând în poșta electronică, dădu peste mesajul pe care îl așteptase de ceva vreme: X apreciază fotografia postată de Y. Darius avu un surâs de satisfacție ușor diabolică și spuse:
—Era timpul!
Cu aproape un an în urmă, navigând pe internet, Darius regăsi un vechi prieten și, la întâlnirea cu acesta, printre alte subiecte, făcu o prezentare a soacrei lui. Fascinat de straniul portret al femeii, amicul lui Darius făcu mărturisirea că Leanța ar putea fi personajul unei cărți. Darius ezită o vreme, apoi își sună prietenul ca să-și dea acordul la conceperea textului, lăsându-i la îndemână să uzeze orice instrument literar care se află în stilul unui scriitor. Totodată, ținu să fie asigurat că, indiferent de dimensiunile lui, textul va fi publicat integral pe Facebook pentru a fi citit de cineva anume. Prin urmare, Darius nu se înșelase: Arsinia era persoana X care aprecia al treilea capitol din scrierile lui Y. Darius mai știa că Arsinia urmărise parcursul textului cu mult înainte de falsa apreciere și că, tot de atunci, își încunoștințase bunica de faptul că el se dădea drept un oarecare Y pentru a emite elucubrații publice cu pretenție de poveste horror. Leanța, care nu îndura portretul ce i se făcea, șezând cu Darius și Diana la masa de Paști, le spuse acestora să guste cu toată încrederea din bucate, că nu pusese nimic în ele, ca o aluzie la faptul că ea nu era o ucigașă prin otrăvire.
Așadar, aprecierea lui X venise la câteva luni după Paști, iar Darius spuse:
—Vedea-te-aș, micuță impostoare, ce vei învăța din toate astea!
Totodată, Darius își rugă amicul să publice fiecare capitol la anumite intervale de timp pentru a urmări atitudinea Leanței. Astfel constata că, pentru o scurtă perioadă imediat după fiecare publicare, dispoziția Leanței se îmbunătățea ușor în sensul că femeia se străduia să arate bunăvoință față de Diana și vulnerabilitate în raport cu viața care i-a mai rămas de trăit. Cu toate acestea, vechile ei deprinderi stăteau la pândă ca să își arate colții și, crezându-se înarmată cu experiența vârstei, aștepta să fie provocată la o dispută pentru care pregătise niște replici lăsate demult să coacă la foc mărunt. Însă ceea ce credea că este pardonabil la ea nu avea niciun sens pentru Diana, care privea lucrurile prin lentila altei frustrări, cu totul incomprehensibilă și greu de digerat pentru mama ce invocă felurite drame doar ca să justifice erorile pe care nu are tăria de a și le recunoaște sieși în primul rând.
Cu ocazia unei confruntări, Diana îi spuse Leanței:
—Nimeni nu este perfect! Tu, însă, te grăbești să faci caz de erorile mele tocmai pentru a-ți masca propria imperfecțiune. Și ce dacă am divorțat și plătesc copilului meu pensie alimentară? Căsnicia mea cu Bulă a fost compromisă înainte de a începe, iar, în urma ei, a rămas această Arsinia pe care ai modelat-o astfel încât să-mi fie la fel de străină cum îmi ești tu! Ce ai, mamă, cu mine?! A fost un rahat de divorț!
—Un rahat?!
—DA! Un rahat peste alt rahat numit căsnicia cu Bulă și pe care tu îl faci mai mare ținând-o pe Arsinia departe de mine!
—Eu o țin?! Daʼ tu de ce nu ai fost la Tribunal ca să lupți pentru fată?!
—Mama!
—De ce n-ai fost?
—Mama!
—Lasă-mă cu „mama“! Zi-mi de ce n-ai fost! Hai, răspunde!
Diana era exasperată. Privea în ochii reci ai unei femei care trăia satisfacția că deține puterea de a stabiliza nebuloasa universală.
—De ce? Vrei să știi de ce?
—Hai, spune!
—Tu și tata, dornici să apărați iluzia unei căsnicii-model, ați fost la Tribunal înaintea mea ca să vă asigurați că, văzându-vă acolo, eu nu voi rămâne. Tu și tata, arborând steagul alb al unei moralități presupus-impecabilă, ați declarat că nu cunoașteți cauzele abaterii mele de la o căsnicie căreia nu aveați nimic să-i obiectați. Tu și tata ați mers la Tribunal împotriva mea, ca doi sateliți orbitând în jurul lui Bulă, fiind portavocea lui în apărarea familiei tradiționale. Și unde vă puteați etala isteriile ipocrite dacă nu în inima celei mai corupte instituții din România?! Cum altfel tu, mamă, îți legitimai propria căsnicie în fața unui soț care nu învăța să te iubească?!
—Păi eu te întrebam de ce nu ai fost să lupți pentru copilul tău!
—Așa cum ai luptat tu pentru copilul tău? La asta te referi?
—Păi da!
—Ei, bine, mama! Ți-o declar: Arsinia, în ochii tăi, nu a fost copilul meu nici atunci când eram însărcinată cu ea. Când mama lui Bulă a declarat că nu vrea să crească nepoți, te-ai așteptat la un avort spontan. Apoi, mi-ai speculat inexperiența de mamă și, sub pretextul că îmi erai de ajutor, nu făceai decât să ți-o însușești pe Arsinia ca pe un bun de care eu nu eram demnă. Tu, care mi-ai făcut exact lucrurile ce pretinzi că ți le făcea tata, îmi dai lecții de mamă și te aștepți la o iubire necondiționată. Tu, care ai vrut să îmi pierd slujba declarând la școală că mă droghez, ai vrut să îmi zdruncini toate perspectivele ca să mă întorc, descurajată, la o căsnicie toxică, pretinzi că trebuia să mă sacrific pentru copilul meu?
—Să știi că am fost forțată de taică-tu să merg la școală și la Tribunal. Ce voiai, să mă las omorâtă în bătaie?
—Nu te-a forțat nimeni! Divorțul meu e frustrarea ta că bunica a părăsit un soț bețiv și nebun! Divorțul meu este lupta cu mania ta de a da propriei căsnicii o falsă armonie! Captivă în jocul tău de aparențe, ești prima vinovată pentru tot ce eșuează în jurul tău și are legătură cu tine!
Leanța, care aștepta ca Diana să-și încheie tirada, spuse pe un ton stăpânit, satisfăcută de propria omnisciență:
—De-aia, când soțul tău era la serviciu, o încuiai pe Arsinia în baie ca să îți faci mendrele cu porcuʼ ăla de Darius?
Lucru surprinzător pentru Leanța, Diana nu își pierdu cumpătul în fața acestei inepții. Dimpotrivă, își augmentă dezgustul și spuse:
—Tu nu ești conștientă de faptul că, la vârsta de patru ani, Arsinia nu avea discernământ sexual ca să priceapă așa ceva. Ți-a declarat recent lucrul ăsta ca să mă îndepărteze de tine tot așa cum mă îndepărtezi tu de ea. Prea îi acorzi credit și îi sorbi borâtura de minciuni. Dar ai înghițit hapul ăsta cu baia și mendrele doar ca să îl regurgitezi în fața mea – și nu pentru că ești doar o tufă, ci o scârbă de cotoroanță! Nu mai pune atât preț pe memoria Arsiniei și pe presupusele ei amintiri induse! Arsinia nu a fost un copil excepțional. Adu-ți aminte că, în copilărie, se bășea la comandă și mutila păpuși! Iar acum, datorită ție, riscă să fie o Leanță în devenire! Așa că, înainte de a-mi mai reproșa vreodată că nu sunt mamă pentru ea, încetează să te mai pretinzi mamă pentru mine!
—Daʼ eu nu pricep, până la urmă, ce a fost atât de grav în căsnicia ta încât să ajungi la divorț.
—Tu nu mi-ai priceput căsnicia nici atunci când ea se petrecea. Cu toate astea, îți permiți aroganța de a mă judeca la fel cum face Arsinia, care încă pretinde că nu este pregătită să afle adevărul. Sunteți două ipocrite cu creiere spălate!
Leanța recunoscu în sine faptul că, în ziua aceea, Diana i-a dovedit că poate avea oricând sângele mai rece decât al ei. Furia și dezgustul cu care propria fiică i-a spus acele cuvinte au intrat în sufletul ei ca niște ghimpi otrăviți. Cumva, bătrâna era de acord că își merita pedeapsa asta și se întrebă cât avea să dureze până când va uita, încă o dată și tot temporar, ceea ce uitase și își reamintise de atâtea ori până atunci. Glasul ascuns al stimei de sine o încuraja să scotocească în propria viață pentru toate circumstanțele atenuante, dar, oricâte ar fi găsit sau și-ar fi inventat, nimic nu avea mai multă putere de convingere decât suferința profundă care se citise în ochii Dianei în ziua aceea. Își repeta obsesiv că nu știe ce să facă pentru a ușura povara, ca o remanență a neputinței simulate o viață întreagă și cerșea de oriunde ajutorul pe care nu putea decât ea singură să și-l ofere. Refuza să își spună clar și răspicat că frustrările de o viață i-au afectat judecata și că, așa cum otrăvise câini, se putea să fi făcut alte lucruri la fel de grave, dar, de data asta, oamenilor.
Darius părăsi terasa restaurantului și merse la un magazin cu produse IT, de unde cumpără o copertă cu tastatură pentru tableta lui de 9,6 inci. Ajuns înapoi acasă, o găsi pe Leanța cufundată în treburi culinare și – lucru straniu – încă necherchelită. Poate ciupise o cinzeacă, așa cum stă bine omului decent, căci părea senină și calmă ca și cum întâmplarea de dimineață și dialogurile de apoi nu avuseseră loc. Darius își etală noua achiziție, iar Leanța întrebă:
—Daʼ ce-o mai fi și jucăria asta?
Darius potrivi tableta în suport, conectă tastatura și spuse:
—Aceste două „gigele“ se combină...
—Și te apuci de scris povești! îl întrerupse Leanța cu aceeași omnisciență.
Darius își păstră naturalețea și zise:
—Exact! Povești de groază!
—Depinde.
—Depinde de ce? se prefăcu el curios.
—Eh, am zis și eu așa... Daʼ de ce tocmai povești de groază?
—Nu puteți zice nimic așa decât în lipsă de discernământ. Știu că vi s-a spus demult de existența acestei povești, fapt pe care nu îl condamn. Adică, nu condamn persoana care v-a spus, ci intenția cu care a făcut-o. Iar, pentru știința dumneavoastră, există povești de groază care conțin înțelepciuni ascunse și altele evidente.
—Hai, tu! Dă-mi un exemplu! făcu Leanța cu superioritate.
—Biblia! Este plină de crime odioase, de războaie duse în numele unui dumnezeu bun și drept, de monștri și felurite ființe fantastice, de oameni cu puteri supranaturale care perpetuează răul cu toate strădaniile lor de a-l combate, de legi absurde ieșite demult din actualitatea omenirii în continuă schimbare. Cu toate astea, Biblia e considerată cartea de căpătâi a înțelepciunii omenești prin grația divină oferită de același dumnezeu care a permis ca dumneavoastră să duceți o viață de rahat. Ei bine, dacă ați putut citi o asemenea carte și continuați, totuși, să îi atribuiți o valoare inestimabilă slăvindu-vă despotul, iată că puteți citi și altele. Desigur, doar dacă nu stați prost cu vederea!
—...zise ateul!
—Și vă asigur că nu ați citit Biblia cu ochii minții deschiși. Altfel, ați fi știut că simbolul central al creștinismului are un prototip în Vechiul Testament. Este vorba de Iosif, fiul lui Iacob, care a trăit cu patru sute de ani înainte ca Biblia să înceapă a fi scrisă, ceea ce arată că Hristos e doar o contrafacere.
Leanța duse mâna la gură, neputând crede că auzea atâtea blasfemii.
—Ferească Dumnezeu!
—Așa i-ați invocat numele în toate, dar absolut toate faptele dumneavoastră? Lăsați, nu am nevoie de încă o mostră de ipocrizie. Mergeți, mai bine și citiți Biblia! Dar nu cu prea multă atenție, altfel riscați să deveniți atee!
Luată peste picior, Leanța fugi în casă ca de un om ciumat, spre amuzamentul lui Darius, care concepea un plan de a pune în scenă cana termosensibilă.
-->
Comentarii