Nu. Nu ştiu, tată, dacă eu mi-am pus degetul
pe inimă sau ea, inima şi-a pus degetul pe mine...
Cu ochii minţii,
mă-ntreb dacă punctul acela,
băltit de sânge,
nu e clanţa de la poarta vamă,
prin care iadul din mine, trece la pajiştea în care Sufletul, aşezat,
îşi odihneşte aripile zborului printre lecţii de iubire şi iertare.
Oare am învăţat să iubesc, să iert?
E rândul tăcerii să poarte şoaptele pe banca noastră,
toţi trei, din nou întreg - eu, tu şi sufletul, să ne ajungem tată...
03.06.2015, ora 15,00’

Comentarii