Urcuşul meu permanent spre culmi sau, mai actual, spre vârful Marii Piramide Keops, îmi induce ideea apropiatei coborâri şi cantonarea mea la poalele ei pentru a-mi trage sufletul şi pentru a reflecta, puţin.
Ce trebuie să-nţeleg?
Că...
- nu trebuia să fi urcat în vârful Marii Piramide, niciodată, pentru a nu regreta coborârea şi a nu trăi ca o umbră, cu convingerea că sunt un „fost”, că gloria mea este o amintire, mereu mai îndepărtată?
- nu trebuia nici măcar să-mi doresc să vizitez Egiptul, trăind gregar, mereu cu ochii în pământ şi refuzând să privesc cerul înstelat, ca toţi cei din jurul meu?
~ fragment din cartea „Alex Amoq – Lumea concavă”, apărută la Editura MJM, Craiova, 2006 ~
Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului realizată de Ioan Muntean
@COPYLEFT ALL WRONGS RESERVED
Reproducerea, integrală sau parţială, a operei şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale
Lectura nr. 15 (eseurile 71– 75)
Comentarii