Limba mea
de Gabriela Mimi Boroianu
13.06.2018
Limba mea e-o limbă sfântă
Ea îmi este căpătâiul!
Bucuria când îmi cântă
Gungurit de prunc - dintâiul...
Când mă ninge, când mă plouă
Și-n dureri n-am o zi bună
Când mă frânge doru-n două
Tac în limba mea străbună...
Când mă ard cuvinte-n strune
Acordându-mă-n furtună,
Torc din doinele străbune
Plâns în limba mea română.
Și când rănile îmi sânger
Roșul macilor în grâne,
Cântul meu e zbor de înger
Limba mea e rugăciune...
De tăcerea m-o răpune
Și cuvântul mi l-o frânge,
Din baladele străbune
Miorița mă va plânge.
Însă... somnul mi-e veghere
Sub Luceafăr l-oi începe
Limba mea va fi tăcere
Dar cu toți o vor pricepe!

Comentarii
Vă mulțumesc frumos domnule Ioan! Onorată de apreciere!
Mulțumesc frumos, Maria!
Frumos si felicitari!
Vă mulțumesc frumos domnile Nițu!
Da!
„Însă... somnul mi-e veghere
Sub Luceafăr l-oi începe
Limba mea va fi tăcere
Dar cu toți o vor pricepe!”